În ziua de azi este ceva comun în a te raporta la Roma ca la un simplu oraș turistic ale cărei ruine și monumente nu reprezintă nimic altceva decât o ocazie pentru a fi imortalizat în poze în timp ce te afli în vacanță. Complice de această atitudine eronată, dincolo de superficialitatea persoanelor, prea ocupate pentru a privi peste contingențe și viața cotidiană, aceiași istorici contemporani care, fideli cum sunt scientismului, pretind să ne învețe ceea ce de fapt transcende abordarea empirică. Uite-i atunci atribuind mărețea de odată a Romei imperiale norocului sau atrenamentelor militare fără a mai recunoaște motivațiile spirituale profunde și idea universală întruchipate în ea.
În anticul Imperiu roman ei văd doar vastitatea teritorială nu Idea care domina acest pământ. Ei privesc spre trecut pentru speculațiile intelectuale în sine și pentru potențialul utilitarist din prezent, posibil comercial, în vreme ce pe noi ne înteresează timpul ce s-a scurs doar în măsura în care putem vedea în el reflexul eternității. După cum scrie Plutarh, Roma ”nu ar fi putut deveni o astfel de putere dacă nu ar fi avut, într-un fel, origine divină, în așa fel în cât să ofere înăintea ochilor celorlalți, ceva de măreț și de inexplicabil”.
La fel cum un atlet, deși poate avea mușchii cei mai definiți posibili, nu va învinge niciodată dacă în sinea lui nu arde înăinte de toate de o voință pozitivă, virilă și sănătoasă de autodepășire, așa și belicoasele legiuni romane ar fi folosit la puțin fără un ideal Sacru a priori care să le inspire și de care să se facă mesageri în campaniile lor.
În mod diferit față de actualele instituții supranaționale, întemeiate pe idea interdipendenței economice dintre popoare și pe ideologia individualismului cu rădăcini în Revoluția franceză, Roma imperială a încarnat spiritualitatea arzătoare și virilă purtătoare de lumină reprezentată de valori precum Ordine, Eroism, Virilitate, Voință, Ierarhie, Aristocrație și Imper. Roma, înăinte de a câștiga micul război sfânt pe plan militar își propusese să câștige Marele război sfânt forjând un model de om și de Stat întemeiate pe principii de ordin superior precum Onoarea și Fidelitatea. ”Roma era fondată pe cuvântul dat”.
Pe 21 aprilie se sărbătorește întemeierea Romei de către Romulus, o ocazie în plus pentru a medita asupra la ceea ce a însemnat Roma, forță formatoare a realității ce se dezvăluie în fapte, evenimente, și instituții care astfel asumă un simnificat simbolic.
Cu ocazia sărbătorilor de Paști reproducem o scurtă reflecție despre simbolistica oului în cadrul acestei Sfinte Sărbătoari creștine.
Hristos a Înviat!
As. Dacia.
Oul este simbolul lui Hristos reînviat și a speranței în viitoarea reînviere a credincioșilor în El. În fiecare tradiție oul este simbolul nașterii și a renașterii. „Omne vivum ex ovo”, spune un proverb.
Oul, care naște dintr-o viață și generează o nouă viață, este în același timp și simbolul universal al reînnoirii periodice a naturii; simbolizând prin urmare și reînnoirea anului astrologic la ecvinoxiul de primăvară. A mânca și a dărui ouă în această perioadă așadar, înseamnă a ura un an nou bun.
În creștinismul Ortodox, în mod diferit de cel Occidental, semnificația sacrală legată de dăruirea oului pascal nu a apus. În dimineața de Paști fiecare familie duce la biserică pentru sfințire coșul său cu ouă pictate, acoperite de o batistă rituală. Conform unui obicei ucrainean, cel rău este legat de un lanț alcătuit din atâtea inele câte sunt ouăle care au fost decorate. Mai multe.
Cu ocazia canonizării papilor Ioan Paul al II-lea și Ioan al XXIII-lea asociația ARI din Roma organizează spectacolul "Anima romena" - "Suflet românesc".
Totodată, evenimentul este dedicat și fraților de peste Prut. Din 28 aprilie 2014 va intra în vigoare libera circulație a cetăţenilor moldoveni în spațiul UE.
Acest eveniment este organizat de Asociaţia Românilor din Italia (Ari Roma) si Pro Familia, oferit de către Institutul Cultural Român italienilor, românilor de pe ambele maluri ale Prutului și turiștilor străini prezenți cu această ocazie în Cetatea Eternă.
Pe scena Teatrului Tendastrisce vor urca mari artiști și personalități din România, Italia şi Vatican.
În timpul lungilor mele plimbări mi-am dat seama că valoarea civilizației imperiului meu nu se bazează pe calitatea alimentelor, ci pe calitatea exigențelor și pe fervoarea muncii. Această valoare nu este dată de posesiune ci de dăruirea de sine. Este civilizat în primul rând acel artizan care se creează în obiect; ca recompensă, el devine etern, încât nu-i mai este frică să moară. Dar cel care se înconjoară cu obiecte de lux cumpărate de la negustori, nu are nici un avantaj dacă nu a creat nimic, chiar dacă își hrănește privirea cu lucruri perfecte. Cunosc acele rase bastarde care nu mai scriu poemele lor ci le citesc, care nu mai cultivă pământul lor ci se întemeiază înăinte de toate pe sclavi. Împotriva lor nisipurile din Sud pregătesc neîncetat în sărăcia lor creativă triburile vii care vor urca spre cucerirea proviziilor lor moarte. Nu-mi plac cei care sunt sedentari în suflet. Cei care nu oferă nimic nu devin nimic. Viața nu îi va ajuta să se maturizeze, iar timpul pentru ei va curge ca un pumn de nisip împrăștiindui. Ce voi oferi lui Dumenezeu în numele lor?
Antropologul francez René Guénon a fost primul care a descris în mod sistematic civilizațiile tradiționale specificând că deși ele se pot declina în diferite forme, în funcție de structura spirituală a unui neam, de obiceiurile sale, de climă, etc, ele sunt toate caracterizate ca având în centrul lor ordinea divină care pătrunde și modelează toate aspectele vieții, incluziv structura politică, economică sau cea a științelor.
Prin urmare rezultă că scopul cunoașterii în civilizațiile de tip tradițional era pura doctrină metafizică, adică obținerea unei înțelepciuni supra-rationale, iar tot restul se lega doar în calitate de consecințe. Astfel fizica, în sensul ei modern de știință, cunoașterea profană care se referă la sfera relativului, adică a materiei, în aceste civilizații erau simple dependențe, aproape niște prelungiri sau reflexe a cunoașterii absolute referitoare la principii. Însuși Aristotel scria că fizica era doar ”secundară” față de metafizică, cea dintâi fiind doar domeniul de aplicație a legilor naturii.
Concepția modernă însă, pretinde să asigure științelor independența negând tot ceea ce le transcende. Occidentalii cultivă știința nici măcar pentru cunoașterea în sine, chiar și inferioră de ar fi, ci mai ales pentru aplicațiile practice și, indirect, pentru oportunitățile comerciale. Pentru a se convinge de asta ajunge să ne gândim cât de ușor se poate confunda astăzi știința cu industria sau cum în imaginariul colectiv figura inginerului sau a inventorului reprezintă tipul însuși al omului de știință.
Virgiliu Gheorghe este biofizician iar felul în care acesta își conduce și prezintă cercetările amintește de abordarea cunoașterii din civilizațiile tradiționale menționate de Guénon. Dacă știința modernă, negând orice principiu superior în vederea oportunităților practice, s-a redus la a formula probabilități și aproximații, un exemplu fiind teoria falsificării lui Popper, Virgiliu Gheorghe se conexează, prin prisma înțelepciunii tradiționale, principiilor eterne partecipând astfel la imutabilitatea acestora dând cercetărilor sale o profunzime și o soliditate care știința modernă obișnuită a pierdut începând cu 1789.
Ceva similar, observă Guenon, s-a verificat și în sfera socială unde lumea modernă a pretins să separe dimensiunea temporală de cea spirituală. Fără a contesta deosebirea existentă între cele două domenii, Guenon afirmă că din cauza unei concepții eronate a spiritului analitic modern, se uită că a deosebi nu înseamnă a separa. Constituit de la sine, puterea temporală perde legitimitate la fel ca științele moderne.
Printre temele abordate în conferința ”Sinele și identitatea omului” de prof. Virgiliu Gheorghe merită menționate: formarea eului / personalității tânărului din mass-media, influența opiniei publice asupra convingerilor noastre, schimbarea în timp a reperelor fundamentale educative ale fiecărui individ, permisivitatea sexuală la tineri, asimilarea produselor cu personaje în publicitate, mecanismele psihologice ale folosirii facebook-ului, femeile își asuma treptat funcția de obiect sexual al bărbatului.
Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Asociaţia Dacia, au prezentat, cu prilejul sărbătoririi a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, cartea „Basarabie! Libertatea şi progresul vin de peste Prut“, semnată de academicianul Sergiu Ion Chircă.
Născut la 10 octombrie 1934, în Chişinău, judeţul Lăpuşna, doctor în ştiinţe economice, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Sergiu Chircă este unul dintre cei care a trăit istoria pe viu. Etichetat în 1965 de către autorităţile comuniste drept „antisovietic cu tendinţe naţionaliste“, este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, unde a votat Declaraţia de independenţă şi a lansat, în 1992, propunerea ca Moldova să părăsească zona rublei sovietice şi să adere la leul românesc.
La Roma, a fost cea de-a patra lansare a cărţii sale, căci după Chişinău şi Bucureşti, profesorul Chircă a dorit să o dedice diasporei, „acelor români-moldoveni alungaţi de soartă din Basarabia dezmembrată şi rătăcită între Est şi Vest“.
„Singura salvare e România“
În deschiderea evenimentului, Mihai Bărbulescu, directorul Academiei Române la Roma, a făcut o scurtă prezentare a istoriei Basarabiei în contextul caleidoscopic al istoriei actuale. El şi-a exprimat regretul că la un sfert de veac de democraţie, Istoria Românilor se învaţă din ce în ce mai puţin şi mai prost, dominată de un curent antinaţional şi antipatriotic.
Tatiana Chiriţă, fost redactor-stilizator la Chişinău, stabilită de câţiva ani la Roma, a prezentat emoţionantul mesaj al autorului cărţii. Comparând cele două repere ale istoriei, care au marcat destinul Basarabiei, autorul îşi face un proces de conştiinţă: „În 1918, noi, basarabenii, am avut parte de o generaţie cu studii serioase care, deşi trecută prin puşcăriile ţariste, avea o gândire naţională, românească. În timp ce noi, cei din anii 1989-1991, din păcate, nu am reuşit să valorificăm minunata şansă istorică ce apăruse în acea perioadă, Sfatul Ţării a votat Unirea cu Ţara la 1918. Noi, însă, am votat un separatism faţă de Ţară şi de Neam!“. Dar tot autorul e cel care nu îşi pierde speranţa, azi mai mult ca ieri, indicând singura cale justă pentru Basarabia, aceea de a schimba cursul istoriei, al acelei istorii întrerupte brutal de două ori: mai întâi la 16 mai 1812, apoi la 28 iunie 1940: „Singura salvare e România: ar înţelege, oare, moldoveanul că scăparea lui este reUnirea cu moldoveanul de peste Prut, cu Ţara? Noi, dacă nu am fi avut cei 22 de ani de românism, astăzi am fi fost o etnie cu totul slavizată“. Rugămintea profesorului Chircă adresată nouă, celor împrăştiaţi în lumea largă, nu te poate lăsa indiferent: „Pentru a ieşi din impas, trebuie să fim uniţi: noi aici, în Basarabia, iar voi acolo, în Italia şi în toată Europa. Nu rupeţi legătura cu bătrânii şi săracii noştri şi ai voştri; ei, sărmanii, în afară de URSS nu ştiu nimic. Însă URSS-ul pe care Putin doreşte să-l reanimeze e cu totul altceva“.
Volumul a fost adus la Roma de către Liuba Croitoru Marian, fostă profesoară care l-a cunoscut pe autor în 2012, cu ocazia Congresului al V-lea al diasporei. „A fost o adevarată revelaţie, o frumoasă descoperire în miriştea adevărurilor secerate. Firea modestă a autorului, fraza-i coerentă, caldă şi sfătoasă, precum şi duhul blândeţii, împletit cu intransigenţa când e vorba de Ţară, Neam şi Adevăr, m-au însoţit pe parcursul lecturii acestei demult jinduite cărţi. Căci de amar de vreme simţeam nevoia unei confirmări a istorisirilor auzite de la bunica mea, care a urmat întregul ciclu al instruirii româneşti interbelice şi datorită careia am studiat o istorie - care nu era a noastră - cu mari rezerve. Îi sunt profund recunoscătoare autorului pentru forţa argumentului care izbucneşte din această carte. Devenită «ostaşul din garda personală», îmi pune mereu la îndemână replici de săgeată ca să contracarez atacurile «hoardelor» lobotomizate de pe «odnoklassniki.ru» şi nu numai“.
Marcaţi de criza identitară
Referindu-se la carte, poetul bucovinean George Lupaşcu a dezvăluit una din principalele idei - lupta identitară şi ieşirea din starea de rătăcire în care se găseşte o bună parte din populaţia Republicii Moldova, subliniind şi rolul pe care îl are intelectualitatea în procesul de reconstrucţie naţională. „Nu am citit-o doar cu ochii, ci şi cu inima. Mie personal îmi plânge sufletul când văd anumiţi oameni care nu înţeleg necesitatea revenirii Basarabiei la Patria-mamă, România. Aceştia sunt într-o stare de confuzie totală, acea confuzie atât de bine descrisă de domnul Chircă. Imperiul ţarist şi apoi sovieticii au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să-i deromânizeze pe basarabeni şi să le cultive ura faţă de români.“
La rândul său, poeta Tatiana Ciobanu, coordonator al Asociaţiei Dacia, a atras atenţia asupra duplicităţii majorităţii politicienilor moldoveni care au şi cetăţenia statului român. Din păcate, deseori aceştia susţin un tip de statalitate pe care profesorul Chircă l-a diagnosticat cu exactitate: „statalitatea a devenit o formă ascunsă şi camuflată de deznationalizare şi rusificare nu de către forţele de ocupaţie ruseşti, ci de noi înşine, de nişte cetăţeni ai Republicii Moldova ce reprezintă interesele Rusiei.“
O carte pentru „restanţierii la istorie“
Printre cei care au participat la lansare s-au numărat acad. Marius Sava, de la Academia Română din Bucureşti, reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Moldova la Roma, studenţi de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi mulţi basarabeni aflaţi la muncă pe meleaguri italiene. Majoritatea citiseră cartea, deoarece autorul a avut bunăvoinţa să ne trimită din timp mai multe volume. Pentru Nina Negură, nascută în regiunea Odesa (Chilia, Ismail) şi a cărei copilărie a fost marcată de îndoieli şi întrebări, pe care la istorie sau geografie nu avea dreptul să le adreseze, această carte e „cutia neagră“ ce i-a oferit răspunsurile la misterele din „perioada roşie“.
Şi pentru Stela Bălan, o altă pasionată de istorie, cartea s-a dovedit a fi o revelaţie: „Sunt subiecte ce ne-au fost interzise, ascunse cu străşnicie ca să nu ne cunoaştem trecutul, strămoşii, rădăcinile. Chiar de la prima pagină, autorul subliniază că lucrarea sa e destinată tuturor. E şi normal să fie aşa, fiindcă aproape tot basarabeanul e restanţier la istorie. Fără îndoială, tinerii sunt favorizaţi de soartă, pentru că trăiesc vremuri în care nu-i stinghereşte nimeni să se adape la izvoarele adevărului istoric, ocrotite cu atâta dăruire de nişte entuziaşti asemeni domnului Chircă“.
Tinerii sunt speranţa
Studentul basarabean Nicolae Negură ne întăreşte convingerea că tinerii ştiu cine sunt şi ce vor: „Generaţia mea a avut noroc, deoarece am deschis abecedarul cu frumosul scris latin, am avut noroc de Oameni care au luptat pentru limba română şi istoria românilor. Însă au fost puţini şi nu s-au bucurat de susţinerea elitei politice. Pentru mine aceasta este cartea adevărată, mereu actuală şi plină de lumină“. Dana Bivol, studentă şi ea la Roma, ne-a vorbit despre acei moldoveni care, din lipsa unei conştiinţe naţionale, pledează cu atâta patos pentru independenţă, fără să-şi dea seama că pledează, de fapt, o cauză pierdută.
Din discuţiile avute cu cei din sală s-a desprins o concluzie firească: această carte ar trebui recomandată familiilor, tinerilor, dar mai ales elitei politice, indiferent de orientare - moldovenistă sau românofilă. Ileana Cîrlig, o antreprenoare din Moldova, a menţionat că generaţii de concetăţeni sunt irecuperabile, fară speranţă, atâta timp cât basarabeanului de rând i se îngrădeşte accesul la adevăr, fiind manipulat de mass-media politizate. Radu Dumitru a ţinut să ne mărturisescă: “Sunt atât de fericit că am cartea aceasta, m-am bucurat atât de mult când am gasit-o, parcă nu-mi vine să mă despart de ea: e ca un sfetnic bun. Toată admiraţia şi recunoştinţa noastră autorului”.
Cartea are o valoare inestimabilă, e o carte pentru toţi, precum afirmă autorul, o carte de căpătâi, am zice noi, pentru orice basarabean care doreşte să-şi cunoască istoria pusă la index de către politrucii vremii şi care trebuie să se trezească odată şi odată din coşmarul unei istorii care a făcut geografie. Este un antidot perfect împotriva "Alzheimer"-ului istoric. O carte care, citită la timpul poltrivi, ar fi schimbat cursul istoriei. Dar niciodată nu e prea târziu.
Omul frumos Sergiu Chircă
Autorul a donat deja mii de exemplare ministerelor Educaţiei şi Culturii, bibliotecilor şi universităţilor din Chişinău, precum şi politicienilor din mai multe ţări. Cele două ediţii ale volumului au apărut pe cheltuiala autorului şi a celor doi fii ai săi. Iată Omul frumos, cum ar zice Dan Puric dacă l-ar cunoaşte pe Sergiu Chircă. Un altruist, care se jertfeşte întru binele aproapelui. În timp ce pentru unii a fi înseamnă a avea, pentru Sergiu Chircă a fi înseamnă a dărui cu mărinimie şi a împrăştia lumină în bezna ignoranţei.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg){kind=link}