Stiința modernă în slujba cunoașterii tradiționale

Antropologul francez René Guénon a fost primul care a descris în mod sistematic civilizațiile tradiționale specificând că deși ele se pot declina în diferite forme, în funcție de structura spirituală a unui neam, de obiceiurile sale, de climă, etc, ele sunt toate caracterizate ca având în centrul lor ordinea divină care pătrunde și modelează toate aspectele vieții, incluziv structura politică, economică sau cea a științelor.

Prin urmare rezultă că scopul cunoașterii în civilizațiile de tip tradițional era pura doctrină metafizică, adică obținerea unei înțelepciuni supra-rationale, iar tot restul se lega doar în calitate de consecințe. Astfel fizica, în sensul ei modern de știință, cunoașterea profană care se referă la sfera relativului, adică a materiei, în aceste civilizații erau simple dependențe, aproape niște prelungiri sau reflexe a cunoașterii absolute referitoare la principii. Însuși Aristotel scria că fizica era doar ”secundară” față de metafizică, cea dintâi fiind  doar domeniul de aplicație a legilor naturii.

Concepția modernă însă, pretinde să asigure științelor independența negând tot ceea ce le transcende. Occidentalii cultivă știința nici măcar pentru cunoașterea în sine, chiar și inferioră de ar fi, ci mai ales pentru aplicațiile practice și, indirect, pentru oportunitățile comerciale. Pentru a se convinge de asta ajunge să ne gândim cât de ușor se poate confunda astăzi știința cu industria sau cum în imaginariul colectiv figura inginerului sau a inventorului reprezintă tipul însuși al omului de știință.

Virgiliu Gheorghe este biofizician iar felul în care acesta își conduce și prezintă cercetările amintește de abordarea cunoașterii din civilizațiile tradiționale menționate de Guénon. Dacă știința modernă, negând orice principiu superior în vederea oportunităților practice, s-a redus la a formula probabilități și aproximații, un exemplu fiind teoria falsificării lui Popper, Virgiliu Gheorghe se conexează, prin prisma înțelepciunii tradiționale, principiilor eterne partecipând astfel la imutabilitatea acestora dând cercetărilor sale o profunzime și o soliditate care știința modernă obișnuită a pierdut începând cu 1789.

Ceva similar, observă Guenon, s-a verificat și în sfera socială unde lumea modernă a pretins să separe dimensiunea temporală de cea spirituală. Fără a contesta deosebirea existentă între cele două domenii, Guenon afirmă că din cauza unei concepții eronate a spiritului analitic modern, se uită că a deosebi nu înseamnă a separa. Constituit de la sine, puterea temporală perde legitimitate la fel ca științele moderne.

Printre temele abordate în conferința ”Sinele și identitatea omului” de prof. Virgiliu Gheorghe merită menționate: formarea eului / personalității tânărului din mass-media, influența opiniei publice asupra convingerilor noastre, schimbarea în timp a reperelor fundamentale educative ale fiecărui individ, permisivitatea sexuală la tineri, asimilarea produselor cu personaje în publicitate, mecanismele psihologice ale folosirii facebook-ului, femeile își asuma treptat funcția de obiect sexual al bărbatului.

                                                                                                                                    As. Dacia