joi, 23 aprilie 2015

Ieri, 22 aprilie, la Biblioteca “Rugantino” din Roma a fost prezentată cartea   Laurei Rainieri “Un viaggio in Romania” (“O călătorie în România”), tradusă  în română de Ștefan Damian și scoasă de  sub tipar de către Editura “Studia”, Cluj-Napoca în 2014. Cartea a luat naștere din experiența personală a autoarei care acum  cîțiva ani a scris o culegere de povestiri înmănuncheate sub titlul “Badante Sisignora”. Este vorba despre o serie de portrete literare -  12 la număr – creionate pentru tot atîtea îngrijitoare ale rudei sale bolnave, majoritatea românce.  Laura Rainieri a vrut să cunoască îndeaproape acea terra incognita despre care a aflat prin intermediul acestor femei.  Astfel, autoarea înregistrează impresiile din călătoriile întreprinse în România  în  mai-iunie 2012 și martie 2013. În prefața cărții,  Ștefan Damian a sintetizat  esența scriiturii marca Laura Rainieri: “Cu  un ochi atent și o fină percepție, Laura Rainieri observă realitățile locale în evoluția lor de-a dreptul prea liniștită, lăsîndu-se purtată de gîndul (atrasă cateodată de istoria diverselor provincii românești, de frumusețile naturii și de geniul uman) că Europa și Lumea sînt făcute pentru a accepta întreaga omenire, în conformitate cu preceptele unei Divinități superioare a egalității și a iubirii înțelegătoare a  tuturor ființelor”.
Am putea face o paralelă între lucrarea literară “O călătorie în România” și “Lexicul familial” al Nataliei Ginsburg, dat fiind demersul  autoarei de a conserva acel lexic al căminului părintesc expus timpurilor grele, care trebuie salvat și transmis urmașilor. Laura Rainieri a reușit să creeze acest raport uman în propriul său cămin familial, trăind această relație de fraternitate pe un tărîm nou pentru ea,  dealtfel bătătorind cărarea  raporturilor milenare  între popoarele supuse cîndva de către Imperiul Roman. În această optică, lexicul familial devine  unul istoric, o încercare  la  modul feminin de a-l conserva, aparent individuală, dar prin prisma culturii umaniste italiene - absolut necesară, o cheie ce conține o bună doză de  echilibru și armonie pentru timpurile noastre bîntuite de conflicte și deznădejde.  Emblematic  în acest sens este și cartea-reportaj “Trans Europa Express” realizată în urma unei calătorii de către  jurnalistul italian Paolo Rumitz, originar din Trieste, care, parcurgând în zigzag  șase mii de kilometri între Finlanda și Ucraina,  ajunge la concluzia: “Nimeni nu-mi poate lua certitudinea că Europa era mai Europă  cu un secol în urmă, când bunica mea, într-o singură zi, ajungea cu trenul din Trieste în Transilvania”.
Laura Rainieri a povestit cu fascinație despre Maramureș (zonă pe care Bruno Mazzoni o consideră un fel de Basilicata românească), un loc  în care tradițiile străvechi ale dacilor liberi s-au conservat de minune, îndemnîndu-și compatrioții  să viziteze aceste meleaguri și, dacă o vor face, să treacă neapărat și pe la Cimitirul Vesel de la Săpînța. Scriitoarea a mărturisit că și-a propus să studieze perioada represaliior  comuniste, astfel încît cartea pe care i-am adus-o în dar -  “Le catacombe della Romania”  -  a fost foarte binevenită, întrucît e dedicată martirilor închisorilor comuniste.
Tatiana Chiriță, una dintre primii lectori ai cărții ”O călătorie în România”, a dat citire cîtorva fragmente în versiunea română, trezind entusiasmul publicului italian încîntat de asemănarea celor doua limbi. De fapt, evenimentul a suscitat un viu interes  al  celor prezenți  față de cultura română. La finele seratei literare, un tânăr italian ne-a mărturisit că operele lui Mircea Eliade și Emil Cioran i-au schimbat viața.


Tatiana Ciobanu

joi, 16 aprilie 2015

Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.
Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult in civilizație şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.
Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o ființă complexă". Găsim în această tendință şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.
Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuiesc tot atâtea semne de distincție.
Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distincție în înteles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.
Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.
Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai puțin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate ; in realitate s-a  petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.
A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.
Omul acesta a confundat Complexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă şi nenorocită.
În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.
Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.
Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturală" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtuților ce-o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Inseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Inseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.
Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.
Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.
Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.
Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.
Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, aceea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.
Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurile şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.
Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.
Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

Ernest Bernea
(Fragmente din cartea "Îndemn la simplitate", Editura Vremea, 2006).

miercuri, 15 aprilie 2015

Zilele trecute (3,4 și 5 aprilie) s-a desfășurat la București primul Congres al Diasporei Unioniste organizat de Platforma Acțiunea 2012 care a adunat peste 100 de reprezentanți ai Diasporei Românești din toată lumea, trei zile intense de dezbateri și dialog care au culminat cu adoptarea unei Declarații și a unui Plan de Acțiune. Diaspora Română din cele patru colțuri ale lumii s-a adunat pentru a cere Guvernelor o colaborare cât mai strânsă în vederea realizării idealului de Reîntregire națională, constatând că nu există decât o singură diasporă – cea română.

În ultimii ani au avut loc diferite evenimente, manifestații și flash-moburi ale diasporei de pe ambele maluri ale Prutului având ca unic scop Unirea celor două state românești. Acum, pe 3 aprilie, români din toată lumea, cetățeni atât a României cât și ai Republicii Moldova, au sosit la București animați de un sentiment de nerăbdare și speranță pentru a cere Guvernului și Parlamentului României acțiuni concrete în această direcție, conștienți de forțele și energiile depuse de ei înșiși și de tinerii din cele două state. De ani buni asociațiile de români și basarabeni colaborează în toate țările spre a promova cultura, folclorul, tradițiile și unitatea neamului românesc însă nevăzând această colaborare firească din partea celor două state s-au reunit la București pentru a le cere cu voce fermă același parcurs.

"Diaspora este din ce în ce mai importantă în viața publică a României și am văzut cu ocazia ultimelor alegeri că a devenit conștientă de această forță" - Alexandru Herlea - președintele Asociației „La Maison Roumaine", fost Ministru al Integrării Europene din România (1996 – 1999).

La Congres au luat parte câțiva parlamentari români din grupul Prietenii Unirii care întrunește peste 40 de deputați și personalități din Basarabia precum Generalul Ion Costaș, fost Ministru al Afacerilor Interne și Ministru al Apărării din Republica Moldova (1990 - 1992) care și-a exprimat temerile privind faptul că „Guverne puternice se confruntă azi cu tendințe separatiste, în acest context dorința noastră de reunire este o excepție și nu e zis că va fi bineprimită de ceilalți, însă Unirea totuși depinde de noi și nu de conjuncturi exterioare favorabile sau de voința altora."

Totuși mai mulți din cei care au luat cuvântul au remarcat că circumstanțele externe prielnice și susținerea celorlalte țări sunt condiții importante alături de un program bine gândit. „Unirea va fi posibilă combinând conjuncturile internaționale favorabile cu un program intern inteligent, ar fi un păcat să ne găsim în fața ocazii nepregătiți" , a remarcat Ovidiu Raețchi deputat în Parlamentul României și co-Președinte al Grupului Prietenii Unirii.

Mai mulți români basarabeni și-au exprimat decepția față de Guvernul de la Chișinău. „Am fost cu toții amăgiți la ultimele alegeri, am votat o guvernare pro-europeană care în schimb făcea conjuri. Dar Coaliția s-a demascat: divizarea pe criterii etnice e cea mai elocventă dintre inițiativele noului Guvern, un județ cu majoritatea bulgară a obținut deja autonomie" , a semnalat jurnalistul Valeriu Saharneanu.

Mai categoric a fost domnul Eugen Popescu, președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni: „Integrarea europeană este pentru R.Moldova o iluzie perpetuată de Guvernul de la Chișinău pentru a se menține la putere, o adevărată crimă împotriva populației."

La capitolul "Cine să înfaptuiască Unirea" toți au fost de acord că ințiativa trebuie să plece din sânul societății civile dar mai ales al tinerilor: „Tinerii, anume ei au avut un rol de nemaipomenit în Basarabia după 89 în a ține aprinsă flacăra românismului" , ne-a amintit scriitoarea din Republica Moldova Eugenia Bulat. De altfel prezența tinerilor la Congres a fost remarcabilă, tocmai de la acești tineri care își dăruiesc timpul și resursele idealului a plecat inițitiva, demonstrând aceștia că au preluat în mâini flacăra dragostei de Neam.

Sebastian Burduja președinte a Ligii Studenților Români din Străinătate care reunește atât studenți din România cât și din Basarabia a menționat câteva din proiectele dezvoltate în Republica Moldova. „Prioritatea noastră este educația de calitate, importarea valorilor europene și revenirea tinerilor ce învață peste hotare, am cunoscut tineri basarabeni foarte înzestrați", a declarat domnul Burduja care la întrebarea moderatorului dacă ar fi de acord ca studenții din ligă din toată lumea, pe 28 iunie, să organizeze o manifestație de informare asupra Unirii a răspuns convins afermativ.

Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia din Roma, a reamintit de genocidul cultural și spiritual care s-a petrecut în Basarabia: „Acest genocid trebuie elucidat și făcut cunoscut peste hotare, noi basarabenii avem mult de recuperat, trebuie să transmitem cât mai mult copiilor noștri adevărul istoric și rădăcinele lor, suntem datori față de ei, de eroii și intelectualii neamului însă munca noastră riscă să fie zadarnică fără o adevărată sincronizare a sistemelor socio-politice şi economice a celor două state româneşti."

Același gând a fost exprimat și de Daniel Gheorghe deputat Prietenii Unirii: "Avem nevoie de programe comune și de o strânsă colaborare economică mai ales pe plan energetic, românii de peste Prut trebuie să se simtă parte a comunității românești, e un drept firesc al lor, statul român a avut până astăzi o atitudine de excesivă neutralitate."

Regizorul, actorul și jurnalistul Mihai Fusu a menționat saltul enorm care s-a făcut în Moldova de la căpătarea independenței: „Îmi amintesc de primele reportaje de după 1991, nice reporterii și nici intervievații nu erau în stare să formuleze o frază în română, astăzi avem posturi Tv românești de calitate, ce ne lipsește însă este un românism civilizațional și nu doar romantic și folcloric, trebuie să investim în științe și tehnologii, să trecem de la lamentare la inițiativă."

În concluzia Congresului au fost înaintate propuneri concrete pentru apropierea celor două state printre care organizarea sistematică a unor ședințe comune a celor două Parlamente; asigurarea dreptului de vot și reprezentarea diasporei în parlament; elaborarea a cât mai multe proiecte transfrontaliere; înființarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni și asumarea decisivă a Unirii ca obiectiv național din partea celor două Guverne și realizarea acesteia până în 2018.

Cei prezenți la Congres au ținut în mod particular să-și exprime solidaritatea față de etnicii români din Ucraina a căror viață este astăzi zdruncinată de un război străin lor.

Congresul s-a desfășurat într-o atmosferă de frăție și simțire comună, mai mulți dintre prezenți au declarat cu sclipire în ochi că nu s-au simțit așa de la Podul de Flori, încheierea a avut loc în Piața Universității unde participanții au încins Hora Unirii sub un cer senin de bun auspiciu.

Diaspora a dat dovadă că Unirea e deja înfăptuită în sânul ei acum așteaptă cu nerăbdare un semnal puternic din partea clasei politice ce, de data aceasta, sigur nu v-a întârzia.

Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

Articol preluat de Romanian Global News