miercuri, 29 noiembrie 2017


În contextul activităților demarate de Alianța pentru Centenar, Asociația socio-culturală Dacia inițiază înregistrarea emisiunii „Ora Romei”. Emisiunea este realizată în regim de voluntariat în studiourile canalului românesc din Roma, Dacia TV, pentru a fi transmisă ulterior pe canalul 10 TV din Republica Moldova, în cadrul proiectului Unirea TV.
De asemenea, „Ora Romei” este transmisă în direct pe aceeași Dacia TV în regiunile Lazio, Toscana și Abruzzo. Firul roșu al emisiunii constă în promovarea mesajului unionist prin oferirea spațiului de emisie unor personalități din diaspora românească (acestea provenind de pe ambele maluri ale Prutului). Pe platoul de emisie invitații povestesc despre evenimente, acțiuni și proiecte care au fost, sunt sau vor fi desfășurate în Peninsula Italică având la bază principiul identitar al unității neamului românesc.
Precum s-a menționat în rândurile de mai sus, emisiunea este înregistrată de voluntari, demersul fiind unul non-lucrativ. Cu alte cuvinte, emisiunea este un prilej pentru o dăruire de sine dezinteresată, de timp, energii și bani în slujba unei idei care depășește sfera individuală.
Gândindu-ne la spusele unui mare român care ne amintește că „Țara piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, această întreprindere este o provocare pentru membrii asociației, și totodată o „sală de forță” spre o creștere a fiecăruia printr-o activitate comunitară care cere păstrarea cuvântului dat, ducerea la buna îndeplinire a sarcinilor asumate, acțiunea impersonală.
În concluzie, amintim că Alianța pentru Centenar întrunește 100 de asociații din România, Republica Moldova și diaspora cu scopul realizării de proiecte unioniste în vederea serbării a 100 de ani de la Marea Unire (2018), dar mai ales pentru a apropia ”ceasul astral” al românilor:  Reîntregirea Țării prin Unirea dintre Republica Moldova și România.