Șezătoare literară de Dragobete - recenzie

Anul 2017 a fost declarat - Anul omagial al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Pe parcursul anilor la Roma au avut loc mai multe evenimente dedicate martirilor închisorilor comuniste din România. Pe fundalul evenimentelor din țară, când ne ciocnim de realitatea în care niște guvernanți corupți modifică legislația în interes propriu, cerșind grațieri și proiectând noi tombole electorale care să le garanteze o continuitate a tradiției barbare milenare de incursiuni de jaf asupra românilor ar trebui să conștientizăm că mai așteaptă să fie recunoscute drept nevinovate miile de victime ale gulagurilor comuniste.

În acest context am și început acest an semnalând despre editarea cărții istoricului clujan Ionuț Țene „Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor”, semnalată la rândul său nouă de către Mihai Pantazi din Spania cu care colaborăm de la Congresul Diasporei Unioniste (București aprilie 2015). La rugămintea noastră Mihai Pantazi ne-a trimis prin poștă biografia teologică a lui Valeriu Gafencu, care din păcate nu a ajuns, ca apoi s-o primim direct de la autor, cartea ajungând cu o zi înaintea evenimentului dedicat Micii Uniri, Valeriu Gafencu fiind născut de Mica Unire, la 24 ianuarie 1921. Am și propus la evenimentul organizat de către cenaclul literar „Strigătul Diasporei„ traducerea în limba italiană a acestui volum. Iar la evenimentul de ieri, organizat de data aceasta de Asociația „Dacia” în colaborare cu cenaclul literar, ne-am regăsit din nou împreună în ajunul comemorării trecerii la cele veșnice a Sfântului Închisorilor. 

Valeriu Gafencu a fost alături de noi la șezătoarea literară dedicată Dragobetelui, ideată de Tatiana Chiriță care ne-a prezentat un duet formidabil de la Londra și anume pe soprano Isabelle Haile și colegul său tânărul dirijor de cor tenorul Miles Ashdown, care ne-au delectat cu un repertuar de muzică clasică și contemporană. Oaspetele seratei jurnalista de la Radio România Elena Postelnicu a înregistrat fragmente din serată și cîteva interviuri cu participanții, care au adus o mică contribuție literară. Tinerii de la liceul artistic Caravillani au alcătuit juriul concursului “Cea mai frumoasă fraza de dragoste”, premiind mesajul Marianei Crăciun, directoare artistică a ansamblului „Sunt suflet din sufletul Neamului meu.”

Doamna Elena Ifrim ne-a recitat din poeziile lui Grigore Vieru și Adrian Păunescu. Nu a lipsit mesajul politic în versuri inspirat de evenimentele din Țară, autoarea fiind Zâna Azamfiricăi, membru fondator al cenaclului literar „Strigătul Diasporei”. Liuba Croitoru Marian a făcut o sinteză despre percepția în diasporă a evenimentelor actuale di țară, acea lacrimă dublă de revoltă față de corupții de la guvernare și cea de bucurie pentru speranța în renașterea spiritului românesc. Angela Băbușanu și Mariana Agavriloaie au adus un buchet de cântece patriotice dedicate unirii. Iar Mariana Agavriloaiei și Nicu Narcis Anton au alcătuit dedicații inspirate chiar de serata literară.

Ieri a fost seară frumoasă
Într-o casă primitoare

Toți , români cu suflet mare
Cu mult dor în inimoare.
Și să fi văzut, măi frate,
Câte ii și ce culori
De-ai fi zis că ești în țară
Într-un câmp mare cu flori.

S-a cântat și s-au spus versuri
Despre țară și iubire. 

Am râs și-am plâns împreună
Doamne, câtă fericire.

Eminescu și Vieru
Ne priveau de-acol de sus
Lacrima iubirii țării
Și pe fața lor s-a scurs.

Să mai fie Dragobete
Și s-adune tot mereu
România noastră, dragă
Unde-am fi, cu Dumnezeu

Masa plină cu bucate,
Toate în stil românesc
Ce să-ți zic, o seară frate
Care-aș vrea s-o mai trăiesc.

Mariana Agavriloaie

Alături de Liuba Croitoru Marian și Maria Andreica îndurerate de pierderea recentă a mamei am conștietizat încă o dată înaltul preț al exodului și anume viața netrăită alături de cei dragi, un preț prea scump în numele ieșirii din impasul existențial. Carolina Goretti, oaspetele italian al evenimentului și-a exprimat recunoștința pentru toată grija și dragostea pe care o primesc familiile în care muncesc româncele. Serata a decurs într-o atmosferă plină de bucuria regăsirii a românilor din toate colțurile celor două Românii, acompaniată de nostalgia în legătură cu plecarea la Londra a doamnei Maria Andreica care ne îmbrățișa cu privirea sa tristă.

Nu au lipsit bineînțeles glumele și istoarioarele hazlii, a mea fiind cea a motivului sejurului meu în Italia. Îmi place să repet că am venit să-mi iau înapoi aurul Daciei și cîteva găini, amintindu-mi de socrul meu Petru Ciobanu care lăcrima la plecarea mea în Italia, aducându-și aminte de soldații italieni care pe timpul războiului le luau toate găinile și, spre deosebire de nemți, nu le dădeau nimic în schimb. Poate nu eram să atrag atenția la acest episod dacă nu citeam „Li romani in Russia” de Elia Marcelli care povestea la un moment dat în epopea sa cum într-un sat de pe lângă Soroca, cam de pe unde era și socrul meu, un militar italian a luat ultimul cocoș de la o casă de țărani, gospodina l-a ajuns din urmă cu o găină, rugându-l să facă schimb, acesta acceptând oferta.

Aurul Daciei l-am recuperat pe deplin, căci acest aur sunt anume oamenii de valoare pe care i-am cunoscut la Roma, oameni care muncesc cinstit și se sacrifică până la urmă tot pentru Neam și Țară, ca familia Grosu Vremeș, Giulia Bolea, Stela Balan, Ecaterina Bogasieru, Tudor și Larisa Baltag, Valentina Nașco și ar urma mulți și mulți alți români pe care îi cunosc și pe care nu-i cunosc și nu-i voi cunoaște dar care știu că există. Valeriu Gafencu ne privea cu blândețe de pe coperta cărții „Sfântul Închisorilor” - Mărturii adunate de monahul Moise, pusă cu grijă în centrul mesei lângă un crin alb și o lumânare aprinsă în memoria tuturor martirilor români.

Am ales să citesc una din poeziile lui Valeriu Gafencu, emoționată fiind de floarea albă de crin pe care Sfântul Închisorilor ne-o trimite din grădina sufletului său curat și pe care o primesc cu recunoștință și conștiința că suntem datori în fața martirilor noștri să le onorăm sacrificiul cu un parcurs de studiu profund al fenomenului totalitarismului, în urma căruia eroii să fie onorați, carneficii să-i cunoaștem pe nume iar noi să veghem asupra timpurilor pentru a evita noi genocide.

Frate dragă, din grădină
Îți trimit în dar un crin
Să-ți mângâie lin privirea
Cu veșmântul lui virgin.
Floare dragă, floare dalbă,

Cât de mult aș vrea și eu,

Îmbrăcat în haină albă
Să mă duc la Dumnezeu.
Răsădit acolo, sus,
În grădina minunată
Să-mi simt viața-mbalsamată
Cu uibirea lui Isus.
Plâng înăbușit în noapte
Și suspin cu glasul stins, 

Dă-mi veșmântul alb de Nuntă,

Cu crini minunați încins.

Valeriu Gafencu (Frate dragă)

Note biografice

Valeriu Gafencu ( 24 Ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, în Basarabia - 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) este unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu.

A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața.

În anul 1941 era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și totodată conducător al unui grup al organizației legionare Frățiilor de Cruce. A participat la rebeliunea legionară, fiind arestat de regimul Antonescu. Eliberat la scurtă vreme, el a fost rearestat de autoritățile antonesciene din cauza participarii sale active la menținerea mișcării legionare în ilegalitate. Profesorul de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces, declarând că acesta este „unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care milita activ pentru menținerea în viața a mișcării legionare.

Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a cultivat și întărit credința sa ortodoxă prin regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.".A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat.

Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. 

Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia