Scriu aceste rânduri cu convingerea că noi, vorbitorii de limba română de pretutindeni, în special basarabenii din R. Moldova și cei aflați peste hotare, ar trebui să-i dăruim Limbii Române o adevărată sărbătoare, un răgaz binefăcător ce ar consta în contemplarea tăcerii noastre respectuoase măcar o singură dată pe an, de ziua ei. Din păcate, personal nu am reușit să-i fac acest cadou limbii mele materne întru cît am onorat invitația de a participa, acum ceva timp la o conferință despre limba română în diaspora, care urmează să fie transmisă pe 31 august. Motivul ar fi unul simplu, chiar banal. Cert e că locuitorii statului în care pentru prima dată s-a propus instituirea unei zile dedicate Zilei Limbii Române sunt printre cei mai modești vorbitori ai acesteia, toleranți față de guvernanții lor, care încă nu au rezolvat dilema veche a incompatibilității denumirii limbii în Constituția statului și Declarația de Independență a R. Moldova, toleranți față de multe alte fenomene ale politicii și vieții social-culturale din spațiul dintre Prut și Nistru, pe care anume pentru a nu supraobosi graiul nostru le vom cataloga la rubrica "năzdrăvănii existențiale".
De regulă, atunci când mă pregătesc de vreun eveniment, vasta câmpie informatică îmi tramsmite informația necesară pentru a integra un discurs cît mai amplu și polifonic. De data aceasta mi-a fost dăruită o carte autorii acestea fiind Luciana Landolfi și Paolo Borzachecchiello: "Respiră de parcă ai fi fericit". Autorii dezvoltă teoria reprogramării limbajului cotidian, transformând enunțurile noastre în mesaje conținînd cuvinte elevate, luminoase, fluide, evitîndu-le pe cele obscure, contrariate, de speță joasă. De exemplu enunțul "Astăzi mă simt obosit "se va transforma în "Astăzi sunt mai puțin energic", enunțul "Că mare prost mai ești!" se va transforma "Te consider un om foarte inteligent, cum s-a putut întâmpla...",toate metehnele fiind preschimbate în virtuți atenuate. De exemplu frica nu e decât un curaj mai puțin pronunțat, zgârcenia o generozitate sau dărnicie mai modestă, lenea o hărnicie mai atenuată, invidia o bucurie aproape sublimă de succesele aproapelui tău. Nu uitați că DEX-ul românesc nu conține pe paginile sale echivalentul cuvântului nemțesc "Schadenfreude", ce ar însemna un gen de plăcere sau delectare provocată de nenorocirea aproapelui. Teoria pozitivității expresive de care vă vorbeam conține ideea conservării cu orice preț a fericirii și a bucuriei existențiale ca un bun vital, chiar atunci când viața ne oferă mai puține ocazii de a ne veseli. Bucuria este posibilă și fără veselie, cu atît mai mult pentru noi, românii, dacă e să ne amintim de Cimitirul vesel de la Săpînța. Printre altele, să nu ignorăm eventualitatea unei întîlniri mai puțin victorioase cu "încoronatul minuscul". În ceea ce mă privește programez să scriu un epitaf pe cît de vesel pe atît de riguros. Dacă cumva se întâmplă să nu ajung să trăiesc Unirea cu Țara voi fi pusă în condiția de a plăzmui din cuvinte luminoase, pe înțelesul tuturor niște vămi virtuale ale văzduhului asupra celor doi metri protocolari de țărînă ușoară sub care mă voi hodini la umbra ghioceilor, împăcată că măcar atîta pămînt am reușit să-i restitui Patriei mele.
Apropo, din punctul de vedere al teoriei exprimării pozitive cuvîntul "noroc" nu aparține categoriei limbajului ELF (elevat, luminos, fluid), se sugerează a-l substitui cu "fericire" sau "grație". Practic ar fi trebuit să substituim versul din cântecul "Așa-mi vine cîte-odată" "Cînd s-a împărțit norocul" cu "Cînd s-a împărțit fericirea."
Am făcut o încercare să scriu, apelând la un limbaj cît se poate de luminos, căteva versuri cu acest motiv, un omagiu modest limbii române, cu adâncă plecăciune în fața celor care au stat la straja hotarului de est al latinității și recunoștința față de cei care continuă să lupte pe baricadele românismului din Basarabia, în special generației "Contrafort", colectivului Institutului de Filologie Română "Bogdan-Petriceicu Hajdeu," Conf. univ. dr. habil. Maria Șleahtițchi (Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălți), colectivului ICR de la Chișinău, Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.
Când s-a împărțit fericirea
"Toate popoarele bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie"
(Ps.46,1)
Când s-a împărțit fericirea
Ea, harnică, primitoare
Fu luată la joc:
O horă mare împresurată
De mii de popoare
Pentru care întinsese
O masă de sărbătoare
Bogată, plină de daruri.
Adevărul e că nu s-au arătat
Cei peste cinci sute de frați ai săi,
Rămăși să păstreze de-atunci
Distanțe geopolitice protocolare,
Iar cine gustase din pâinea sa dulce
Și darurile gliei sale
Neasemuit de frumoase
Nu a ajuns nici acum
La deplina și desăvârșita cunoștință
A graiului său și a inimii sale.
Oricum, s-a simțit mereu preafericită
În continua sa devenire,
Contemplând metafizica răpită de vis a istoriei
Ca o mireasă de vocație,
Cu o floare de dor împletită în păr argintiu,
În eterna și lăuntrica sa așteptare...
Basarabia,
Stiblă de busuioc la icoana
Neamului meu.
Tatiana Ciobanu
