Constantin Stere - Limba și geniul național

C. Stere s-a născut în 1865 în satul Cerepcău (Județul Soroca), a făcut studii secundare la Chișinău și Odesa. Pentru participare la mișcarea narodnicistă a fost deportat pentru trei ani în Siberia. A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. În 2010 a fost ales membru post-mortem a Academiei Române. 

Pentru ca să poată spune "eu", omul a trebuit întâi să spună "noi", zice W. Wundt.

…Limba unui popor nu este un număr de sunete sau de semne convenționale, ca cele întrebuințate în telegrafie, de care un grup de oameni s-ar fi înțeles să se folosească pentru a desem­na anumite lucruri sau reprezentațiuni; un cuvânt al limbii sale nu este pentru un neam ca o etichetă ce servește pentru a desemna cuprinsul saltarelor dintr-o spiterie, - ci precum stările sufletești se formează, se dezvoltă și se combină, după anumite legi, prin viața sufletească comună, - tot așa, o dată și paralel cu ele, fiecare cuvânt din limba națională e chinuit, e trăit de nea­mul întreg, în viața lui sufletească comună de veacuri și milenii. Astfel fiecare cuvânt al limbii naționale evocă la toți fiii unui neam un convoi întreg de simțiri și reprezentațiuni, cu toate nuanțele, vibrațiunile, în care răsuna bucuriile și dure­rile vieții sufletești comune a atâtor șiruri de generațiuni ce s-au stins înainte de ei; în fiecare cuvânt se rezumă toată isto­ria, istoria neamului, așa cum ea a fost simțită și traită îm­preună; acest cuvânt, care astăzi e legat de o idee sau reprezentațiune, s-a născut în întunericul vremurilor o dată cu zămisli­rea acestei idei însăși sau a reprezentațiunii sufletul comun, a crescut și s-a dezvoltat împreună cu ele, a crescut și s-a dezvol­tat împreună cu tot neamul.

De aceea nici nu se poate traduce într-o limbă străină tot ce e cuprins într-un cuvânt pentru un popor: cuvântul străin va părea mai șters în colorit, mai sărac în cuprins, - el nu este așa înțeles, nu este așa simțit, nu evocă tot ce vibrează în ce­lălalt.

Puteți traduce în vreo limba din lume: mioara-miorița?
Ma brebis, ma petite brebis, - parcă-i dintr-un cîntec pentru copii, sau evocă statuetele de porțelan ale unor berjere, stil ro­coco, alături de un mielușelalb, legat la gât cu o cordeluță roză sau albastră...

Mein Schaf, Schaflein? - E de un sentimentalism dulceag al unei Gretchen de mahala...

Iar pentru laie, bucălaie în zădar veți stoarce zece mii de dic­ționare.
Pentru ce?

Pentru că în aceste cuvinte ne vorbește sufletul unui popor, gonit de năvălirile vrăjmașe în văile ascunse ale Carpaților, silit să rupă cu tot trecutul luiși să ducă viața de păstor înconjurat veacuri îndelungate de noaptea groaznicei singurătăți sufle­tești; în aceste cuvinte răsună toată jalea, toată durerea acestei rupturi, toată nostalgia vieții de altă dată, toată melancolia, toată tragedia unui neam izolat, în mijlocul munților săi, de tot restul omenirii, - veacuri, milenii, în care valurile dușmane se izbeau de stâncile Carpaților, neîngăduindu-i nici un contact cu semenii săi din lumea cea largă (aceste veacuri nici nu ne-au lăsat alte urme documentare, decît viersul cântecelor lor). În aces­te condițiuni, de viață solitară pe sânul naturii mărețe, în mijlocul munților, ce-l apărau de loviturile din afară și-i străjuiau comorile sufletești (preoți - munții mari) pentru el oaia n-a mai fost un animal banal și folositor al gospodăriei așezate, țăranești, a Neamțului, ci un suflet înrudit, un tovarăș intim în întunericul singurătății lui sufletești:

Mioriță laie... / Laie-bucălaie... / Mioriță-mioară...

De aceea accentul tragic, pentru noi, al acestor cuvinte nu poate fi redat nici într-o limbă: "la brebis", "Schaf" - nu e pentru noi decât un sunet legat de noțiunea abstractă a unei anumite spețe animale.

Ca și creațiunea limbii, viața sufletească comună crează, dă naștere unor anumite însușiri morale și intelectuale, dă un anumit caracter geniului național, formează o individualitate națională, care se manifestă, mai întîi, în cîntecele, în baladele, în credințele, în obiceiurile populare, în toate creațiunile anonime ale maselor care, ca pe valuri, merg de la un capăt la celălalt al neamului, crescînd și dezvoltînduse odată cu el, închegandu-l într-o unitate tot mai strînsă; apoi vin operele de artă gîndire științifică și filozofică a fiilor aceluiași neam, în care se concentrează puterea creatoare a geniului național.

…Un popor nu poate fi cu ușurință transformat, - cum grăun­tele la moară se macină în făină, - într-un alt popor; se cer mul­te veacuri, pînă ce procesul de asimilare se poate săvârși, până ce formele noi de viață sufletească să se înrudească cu sufletul lui, și în tot cursul acestor veacuri e ucisă puterea lui de creațiune, e o vreme pierdută în înaintarea omenirii întregi.
Dacă, după prăbușirea Imperiului roman și așezarea valurilor provocate de migrațiunile popoarelor, o noapte atât de lungă a cuprins gândireaeuropeană, cauza principală este că, sub valul acestei nopți, trebuia să se săvârșească taina de închegare a noilor individualități naționale, din amalgamul tuturor raselor să se diferențieze popoarele cele noi, care, numai o dată ce sunt constituite, reiau firul progresului universal, agonisesc din nou comorile culturii și ale civilizațiunii omenești...
Nici un popor, oricât de bogat și de puternic ar fi, nu e în sta­re să dezvolte armonios toate însușirile și caracterele spiritului omenesc, - armonia și plenitudinea dezvoltării sufletești a omenirii nu se poate asigura decât prin colaborarea mai multor individualități naționale, cît mai puternice și originale.

De aceea un popor vrednic de acest nume ține la caracterul său propriu, național, mai presus de toate, și luptînd pentru el, luptă nu numai pentru dreptul său la libertate, la viață cultu­rală proprie, la propășirea națională, dar luptă pentru condițiunile indispensabile ale civilizațiunii omenești. Un popor subju­gat altei culturi, e numai un material pasiv în istoria lumii, și e silit numai la o imitațiune moartă, care îi ucide puterea de creațiune, - dar el înseamnă totdeauna o pierdere neprețuită pentru civilizațiunea omenească în genere.

Acesta este izvorul naționalismului sănătos și adevărat.

1936