În ajunul aniversării Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, în ziua în care biserica ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Montanus – primul preot daco-roman cunoscut cu numele – și soția sa, Maxima vă voi povesti despre un eveniment care poate fi catalogat ca unul istoric și în spatele căruia stă Parintele Gabriel Popescu și soția sa Prof. Violeta Popescu. Este vorba despre a cincea ediție a conferinței "Unirea Basarabiei cu România la 1918, expresie a unităţii şi identităţii românilor”, cu participarea celor doi președinți ale Academiilor de la București și Chișinău: istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române din București și prof. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe din Chișinău, a profesorilor Cristian Luca, director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, si Octavian Țîcu, istoric și cercetător la Institutul de Istorie al Universității de Stat din R. Moldova.
Continuitatea și dezvoltarea acestei manifestări de-a lungul anilor se datorează unei echipe de români basarabeni în frunte cu profesorul Tudor Tomozei și Silvia Cojocari. Evenimentul de înaltă ținută spirituală și încărcătură emoțională maximă a avut ca moment culminant declarația Președintelui Ioan Aurel Pop despre importanța deciziilor luate în momentele de răscruce, acele decizii ale prezentului care țin să devină judecata de mâine a istoriei, decizii luate pe temeiul cunoașterii corecte a adevărului omenește posibil. În această optică împlinirea Unirii R. Moldova cu România se conturează ca o opțiune rațională, legitimă și necesară. Ca urmare a conștientizării responsabilității fiecăruia în fața acestui adevăr, Academiile de la București și Chișinău au declarat luarea deciziei de a face primii pași spre unirea celor două instituții. Țin să relatez despre atmosfera generală care s-a respirat în sala Bibliotecii de la Milano, care a fost una unitară, înramată într-o cordialitate sobră, dinamica lucurilor fiind pe o undă armonioasă, firească a unei comunități care de fapt nu manifestă niciun efect a experimentelor geopolitice de dezbinare a neamului românesc. Basarabenii, europeni ca toți europenii în rând cu frații lor români din România aflați la Milano, nu aveau nevoie să demonstreze nimic, erau impecabili, ca niște milanezi sadea, pentru un om ca mine, obișnuit cu haosul Romei acest loc mi s-a părut cel mai potrivit pentru trăirea și o eventuală plăsmuire a reîntregirii neamului românesc. Pentru ocazie luasem cu mine câteva pliculețe de semințe de Helycrysum, floarea numită și Nemuritoarea (Semprevivo), pe care i le-am dăruit profesorului Ion Tighineanu, omagiatului zilei. I-am mai dat un plic de semințe rugându-l să-l dea politicianului moldovean Igor Grosu și să-i transmită o constatare a mea, și anume că florile de pe podul de flori nu s-au ofilit precum afirma domnia Sa într-una din vizitele sale la Roma. Acestea de fapt sunt și vor rămâne nemuritoare, pot părea aspre, seci, uscate de bătaia vânturilor istorice sau de nesimțirea celor care văd în Romania doar o sursă materială de supraviețuire, nu și o Patrie în fața căreia îți pleci fruntea cu un gest de recunoștință pentru existența propriei tale ființe, înzestrate cu o moștenire spirituală izvorâtă dintr-un timp și un spațiu bine conturat. Vă mai povestesc un episod din culisele evenimentului. Vorbeam cu Părintele Gabriel Popescu despre o eventuală colaborare la edificarea unui monument a marelui poet Mihai Eminescu la Roma, anume în anul Culturii Romane în Italia, exprimându-mi încântarea față de munca și dedicația constantă și fructuoasă a familiei sale. Părintele, care îmi părea o întruchipare a îngerului Gabriel mi-a spus: "Stau cuminte în spate, soția mea Violeta e cu viziunile." Acest moment m-a aruncat în timp cu ceva ani în urma când la unul din congresele cetățenilor R. Moldova aflați peste hotare am venit în fața instituției de la Chișinău cu un drapel al României și le-am propus să facem o fotografie participanților și organizatorilor ca pro-memoria pentru viitoarele întruniri. Îmi aduc aminte cum, printre mulțimea de oameni care se apropiau cu bucurie de mine, o doamnă dintre pretinșii lideri ale comunității mi-a trimis un bilețel în care mă ruga să nu public nicăieri poza ei cu drapelul României. Printre participanți se afla și soția unui preot, care a refuzat să facă poza motivând că Parintele i-a spus să stea cuminte.
Așadar este vorba despre viziune*, înțeleasă ca mod de a percepe, de a vedea lucrurile în perspectivă, în lumina adevărului, cum spunea Prof. Ion Aurel Pop, omenește posibil, chiar și atunci când potrivnicul vrea să-l transforme, din oportunism, din interes personal sau din simpla-i indiferență și impotență, în nălucire, în vedenie
Primul preot daco-roman Sf Mucenic Montanus a avut și el o viziune:
"Cu ochii minții văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană”."
O viziune pe care suntem datori s-o desăvârșim anume prin conștiința unității de neam și credință, cu tot respectul și considerația față de alte neamuri și seminții, care au ales sa viețuiască pe pământurile romanești.
Preotul Montanus din Singidunum (Belgradul de azi), a fost martirizat împreună cu soția sa, Maxima, în cetatea Sirmium (Mitrovița), la 26 martie 304. Actul lor martiric, care este la bază procesul-verbal de judecată întocmit la grefa tribunalului din Singidunum, astăzi din păcate pierdut, a fost refăcut după documentele timpului de către părintele Niculae M. Popescu și inclus, astfel, în diferitele sinaxare sau colecții care cuprind actele martirice ale sfinților daco-romani și români.
In ajunul aniversarii Unirii Basarabiei cu România de Odovania Bunei Vestiri, de Sf Arhanghel Gavriil și 26 Sf. Muceniti din Gotia - Dacia vș invit să ne rugăm împreună pentru o eminenta iluminare a celor care stau la cârma celor două state românești spre dobândirea unei viziuni clare și hotărâtoare precum o au oamenii de culturș a cetății. Plecăciune Parintelui Gabriel Popescu și soției sale, Prof, Violeta Popescu, și tuturor celor care vegheaza asupra valorilor neamului și a unității sale.
*VIZIÚNE s.f. 1. Percepție vizuală; (p. ext.) imagine, reprezentare. 2. Mod specific de înțelegere și de interpretare a lucrurilor sau a fenomenelor; (p. ext.) previziune, perspectivă. 3. Vedenie, închipuire, halucinație, nălucire.
Tatiana Ciobanu
