Basarabia: perpetuarea unui genocid identitar la hotarele latinității est-europene

 "CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini" de Eugenia Bulat ─ o carte de istorie orală, o carte-document, care ne teleportează în tumultul anilor de început ai Renașterii noastre Naționale, 1989-1991, ─ ani de mari așteptări și vrednice realizări în lupta noastră pentru identitate și spiritualitate românească: dreptul la limba română, înveșmântată în haina ei firească, ─ alfabetul latin, dreptul la Tricolor, la istoria noastră adevărată, la credința strămoșească etc.

O carte binevenită, scrisă și editată la momentul potrivit, nu doar de un martor ocular, ci de un veridic actant al evenimentelor de început ale Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din Basarabia. Îmbrățișarea autoarei volumului, dimpreună cu Diaspora românească de la Roma și a oaspeților ei de la Cluj, îmbrățișarea acestui volum reprezentativ pentru tot ce s-a întâmplat în acei an în provincia românească înstrăinată de către ambele ambasade-surori ─ cea a României și cea a R. Moldova în Cetatea Sfântă, ─ ne onorează și ne obligă, lucrurile stând anume așa cum a afirmat dna Ambasador Gabriela Dancău: ”Ziua Limbii Române este un bun prilej pentru a reflecta asupra coeziunii naționale și asupra a ceea ce ne unește”, or, cum a afirmat dl Anatol Urecheanu, Ambasadorul R. Moldova la Roma: ”Istoria este ciclică, astfel că ea se va repeta când va veni timpul”.

Ne întrebăm doar în ce măsură poate fi potrivit sau corespunzător pentru o așchie de popor atât de hăituită în istorie să mai suporte calvarul înstrăinării de Patria-Mamă, cât de potrivit sau corespunzător este azi ca Basarabia să mai poarte pe proprii umeri și vecinătatea unui cumplit conflict militar, cu toate consecințele sale în plan local și global. Ne întrebăm împreună cu scriitorul român din Basarabia, Ion Hadârcă, citat pe coperta a 4-a a volumului "CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini": "Pentru ce ni s-a dat acest strașnic canon de teroare a istoriei?" Așteaptă răspuns și întrebarea-cheie care frământă toată suflarea românească și, în mod special, pe cea din Mica Românie ─ R. Moldova: a fost sau nu posibil miracolul Re-Întregirii?!...
Citat în volum, în interviul realizat de către autoare cu același Ion Hadârcă, poet și om politic (dar și cel dintâi lider al Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din Basarabia), constată cu amărăciune: "După tot ce s-a întâmplat cu noi, după euforia victoriilor de-o clipă și amarul eșecurilor în lanț, după umila mea experiență în Parlamentul României și după lectura multor surse istorice, monografii și mărturii ale politicienilor dâmbovițeni, pot afirma doar că răspunsul nu era la noi. Era la București, la Poartă, la Moscova, la Washington sau nu mia știu unde. Și nu știu dacă mai are rost frământarea. Este un punct de vedere subiectiv, ca și această deducție subiectivă valabilă doar pentru mine personal: n-am știut la începuturi, cu siguranța neinițiatului, că sunt cucuie care se adună nu doar în cădere, dar și în urcuș. Ultimele cu mult mai grele și mai dureroase decât primele.

"Conștientă de faptul că nu aș avea niciun drept moral la replici sau obiecții în fața generației care și-a sacrificat tinerețea pentru a reîntoarce așchiei de neam înstrăinat de matcă adevărul istoric și științific (dar anume pentru a-i lua din povara gândurilor), îl voi contrazice pe scriitorul Ion Hadârcă, convinsă că frământarea sa nu e deloc o viziune personală asupra stării lucrurilor, iar cucuiele vin, de fapt, în urma implicării unei populații căreia i s-a negat dreptul la propria identitate, drept cerut în genunchi, ─ o populație care, în rezultatul acelei mari bătălii pentru revenirea la grafia latină și limba română, așa și nu a fost acceptată în spațiul ce ține de trecutul milenar al devenirii sale naționale. Autoare volumului ”CĂLĂRAȘII” amintește de deputatul Ilie Bratu, unicul care a spus franc, în timp ce se vota Declarația de Independență a R. Moldova: ”Statul acesta e mort din fașă!”, iar acești peste 30 de ani de falsă independență anume acest lucru și l-au demonstrat.
De fapt, și la cele de mai sus s-ar putea face câteva obiecții: acest Stat este mort cam pentru 97% din populație, dar, pentru cele 3% din populație, cele care beneficiază de bunăstare și protecție din partea structurilor statale moldovenești, acest Stat este chiar destul de viu și de funcțional! Și, de preferat pentru ei, bineînțeles, cât mai adâncit în veșnicie; cu tentaculele sale oligarhice de comuniști metamorfozați în baroni, am adăuga. (Mai este o dovadă a nonsensului, precum și a nonsensului neutralității acestui stat, ─ una care sper să nu se adeverească niciodată: în condițiile actuale, o mică explozie în spațiul celui mai mare depozit de arme din Europa, cel de la Cobasna, ar putea provoca o tragedie gen Hiroshima și Nagasaki, aceste deșeuri fiind demult netransportabile. Iată atunci s-ar înțelege că ”copilul ilegitim” al lui Ribentropp și Molotov nu e numai viu dar și sinistru de șotios. Și s-ar conștientiza, în sfârșit, pericolul pe care îl poate crea o clasă politică incompetentă și coruptă, în fuga după bani și putere, pentru că anume așa s-au demonstrat a fi guvernele ieșite din mantaua lui Ilici, ─ toate, de la Voronin și până la Dodon.) Rămânem cu marele regret că, alături de Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor staliniste și comuniste nu s-a adoptat și Legea lustrației. Avea dreptate Paul Goma: ”Tot ce vom făuri în viitor, va fi pătat de amprenta Ciumei Roșii!” Adevăr valabil pentru ambele state românești.
În pofida faptului că starea românismul în Basarabia se încadrează perfect în logica lui Otto von Bismarck: "Revoluțiile le gândesc visătorii, le înfăptuiesc fanaticii, dar profită de ele ticăloșii", nimic nu a putut stăvili acea valul conștientizării propriei identități în spațiul dintre Prut și Nistru. A fost forța descrisă atât de bine de poetul Dumitru Matcovschi în ”Glosa în metru eminescian”:

Este-o forță ca o torță
Ce ne poartă către-o poartă,
Peste toate este-o forță,
O credință și o soartă.
Solitar hotar de creste
Ce ne-adună împreună;
Ce-i poveste, nu-i poveste,
E istorie comună.
Drumul nu-i ușor se-ntâmplă.
Dar a fost ușor vreodată?
Doare frunte, doare tâmplă.
Doare inima bărbată.
Ce-am fost noi? Tăcere gravă?
Secol desfăcut în două?
Cu trecutul ei de slavă
Lumea niciodată-i nouă.

Narând de la nivelul vârstei înțelepciunii și lucidității și documentându-și amintirile, fixând cutremurătoare mărturii prin intermediul mai multor interviuri solicitate camarazilor de Ideal, celor care au făurit istoria recentă a Basarabiei, conduși cu adevărat de un impuls dumnezeiesc al demnității de neam, poeta Eugenia Bulat ne oferă un document inedit și ne îndeamnă să veghem asupra Adevărului, asupra sacralității acelor începuturi. Este crezul său, la fel precum este și faptul că ”doar atunci când ne vom face datoria cetățenească cu modestie și onestitate față de acest pământ, față de neamul românesc căruia îi aparținem, doar atunci ne vom putea așeza cu sufletul împăcat la Masa Înaltei Judecăți”.

Ambasadorul României în Italia Gabriela Dancău - Ambasadorul R. Moldova în Italia Anatolie Urecheanu

autor: Tatiana Ciobanu

Continuă

Lecții irlandeze pentru unirea românilor

În fiecare an în data de 17 martie se sărbătorește ziua Sfântului Patriciu, sau Patrick, sfântul protector al Irlandei. O țară cu o cultură bogată și cu un popor mândru a cărui istorie recentă prezintă mai multe aspecte în comun cu istoria poporului român. Cu prilejul acestei sărbători ne propunem să analizăm sumar aceste aspecte cu scopul de a extrage câteva învățături.

1) Puțini știu că din 1801 și până în anul 1922 Irlanda s-a aflat sub ocupația Angliei. De-a lungul acestui interval de timp poporul irlandez a cunoscut o ocupație crâncenă cu nenumărate abuzuri. Amintim doar Marea Foamete în cursul căreia Irlanda a suferit o reducere de 30% a populației cu grave consecințe nu doar demografice dar și culturale și politice. Istoriografia oficială vorbește în mare parte despre o tragedie accidentală rezultatul a mai multor factori. Versiunea neoficială însă, iar românii basarabeni înțeleg bine ce înseamnă istoria scrisă de ocupant, scrie despre un genocid intenționat în contextul în care Irlanda de la acea vreme făcea parte din unul dintre imperiile cele mai bogate și puternice ale lumii, cel britanic, la doar câțiva km de Londra, comparativ cu extensia imperiului britanic în totalitatea sa. Irlanda, însă, trebuia pedepsită deoarece se făcea vinovată de nesupunere față de Coroana engleză care dorea asimilarea definitivă prin impunerea limbii engleze și a ereziei anglicane.

Astăzi, deși religia catolică, cea pe care Sfântul Patriciu a propovăduit-o pe insula irlandeză folosindu-se de un trifoi, s-a păstrat majoritară, limba irlandeză însă și-a perdut primatul în locul limbii engleze. Irlandeza este astăzi cunoscută de un procent minim din poporul irlandez, având mai de grabă o valoare folclorică și sentimentală, deși oficial este prima limbă de stat al Irlandei.

Așadar, o primă lecție care putem învăța este că imperialismul nu doar că nu vorbește numai rusește dar poate avea și culori diferite decât cea roșie. Iată așadar că Țara cu cea mai antică tradiție democratică, in sensul modern al termenului, Anglia, s-a putut păta de crime de care doar URSS-ul am fi crezut a fi în stare, cu diferența că în Basarabia, cel puțin în Republica Moldovă, încă se mai vorbește românește. Astăzi, în ciuda secolelor de ocupații coloniale, deseori sângeroase, de pe tot cuprinsul Globului, Anglia a reușit, în mod diferit de alte mari Puteri, să-și păstreaze în imaginariul colectiv reputația unei țări respectoase față de identitățile celorlalte popoare. Amintim că astăzi în Irlanda de Nord există mișcări care continuă militanța pentru unirea cu Republica Irlandeză.  

2) Și Irlanda are o Basarabie a ei. Ea se numește Ulster, regiune care sub „protecția” engleză a devenit stat semi-independent cu denumirea de Irlanda de Nord. Dacă în cazul românesc o parte din antica Basarabie a devenit Stat cu denumirea de Republica Moldovă iar la putere există o oarecare alternare între foștii nomenclaturiști sovietici și forțele pro-românești (cel puțin delcarativ) păstrându-se totodată în societate in mare parte cultura românească, in cazul irlandez lucrurile sunt mai dramatice. Ulster, sau Irlanda de Nord, continuă să depindă de Londra sub diferite aspecte politice. În acest Stat, englezii protestanți, sau descendenții acestora, sunt majoritari, păstrând permanent puterea politică, în timp ce irlandezii (catolicii) continuă să fie discriminați la ei acasă în ce privește viața în societate, de la căutarea unui loc de muncă la dreptul la casă sau la cel de vot (circumscripțiile fiind tranșate în așa fel încât să favorizeze protestanții). Chiar și astăzi o parte din irlandezii din Irlanda de Nord continuă să se declare sub ocupație iar așa-zisul ”conflict nordirlandez” este departe de a fi considerat rezolvat definitiv.

O a doua lecție care putem învăța din cazul irlandez, este că și în inima Europei poate exista o ”Basarabie” cu toate aspectele sale dramatice legate de limbă, de religie, de adevărul istoric, ș.a.m.d. Așadar, cazul irlandez ar trebui să fie un motiv de reflecție pentru cei care văd în Europa împlinirea a priori a tuturor frustrărilor legate de identitate ale românilor basarabeni.

3) O a treia lecție care poporul irlandez ne învață este cea despre integrarea europeană. Nu de puţine ori liderii politici de pe ambele maluri ale Prutului au susţinut cu fast idea unirii dintre Basarabia şi Țara mamă în cadrul Uniunii Europene sugerând astfel idea că aşa procedând se vor placa frustrările identitare din cele două State românești şi cu toţii vor avea de câştigat. Oare Irlanda nu ne învaţă altceva? Irlanda şi Irlanda de nord, cea de a doua în calitatea sa de componentă a Marii Britanii, au aderat la Uniunea Europeană contemporan la 1 ianuarie 1973, orice locuitor al insulei poate aşadar merge de la Belfast la Dublin fără probleme. Şi totuşi "unirea" în cadrul UE nu a impedicat, şi nu impedică nici astăzi, morţi, răniţi, atentane şi conflicte armate în numele reîntregirii Insulei irlandeze și a gonirii ocupantului englez.

Susmenționatele ”lecții” se doresc a fi doar câteva surse pentru ulterioare reflecții și, totodată, argumente de care se pot folosi românii de pe ambele maluri de Prut, chiar și cei care astăzi trăiesc pe insula Irlandei, fie că se află la Dublin sau la Belfast, pentru a promova pe înțelesul irlandezilor idea Unirii între cele două State românești, și, de ce nu, aproprierea între poporul român și cel irlandez.

Ștefan Căliman

Continuă

Și Italia are Basarabia sa - 10 februarie „Giorno del Ricordo”

Astăzi, 10 februarie, Italia comemorează Ziua Amintirii, în limba lui Dante „Giorno del Ricordo”, o zi de crâncenă suferință pentru poporul italian comparabilă la noi poate doar cu Ziua Victimelor Deportărilor Staliniste care se comemorează în Republica Moldova în fiecare an la 13 iunie și 6 iulie, respectiv pentru primul și al doilea val de deportări.

Harta cu foibele din Istria

Giorno del Ricordo, sărbătoare istituită prin lege abia în 2004, comemorează victimele genocidului italian perpetrat de partizanii comuniști a lui Tito la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial când armatele iugoslave ocupaseră regiunele orientale ale Istriei, Dalmației și orașul Fiume, zone aparținute odată Republicii Venețiene și din acest considerent impregnate de cultura italiană și dens locuite de italieni. Deoarece pe aceste meleaguri, după cum s-a amintit, majoritatea locuitorilor erau italieni, aspect care ar fi fost deciziv la masa tratativelor de pace în momentul când s-ar fi delimitat și noile granițe, Tito a dus în anii imediat după război o campanie aspră de curățenie etnică împotriva celor care nu se lăsaseră asimilați de slavi și care au continuat să-și păstreze cultura strămoșilor. Mii de italieni au fost atunci aruncați de vii în foibe, prăpastii naturale din regiunea Giulia în podișul Carsic, în timp ce alte mii au dat curs unui adevărat exod spre Italia. În câteva zile orașe de 100.000 și 50.000 de locuitori precum Ragusa (astăzi Dubrovnik) sau Zara s-au transformat peste noapte în orașe fantomă. În numai regiunea Istria unde în 1936 se înregistrau 290.000 de italieni, printre care și comunitatea istorică de istro-români, în 1961 mai rămăseseră abia 14.000 de vorbitori de limbă italiană. 

Refugiați din Dalmația

Foibă

Dar drama acestor persoane, vinovate că s-au născut italieni și care refuzau să se debaraseze de propriile origini, nu s-a încheiat nici atunci când reușiseră să fugă și să se refugieze în Italia. În climatul imediat de după război, cu Partidul Comunist Italian (PCI) care devenise primul partid comunist din Europa occidentală, ca popularitate și număr de înscriși, toți italieni fugiți din regiunile orientale deveniseră imediat ținta atacurilor activiștilor PCI care acuzau noii veniți de fascism și de colaboraționism. Dacă e să facem o pararelă, un astfel de tratament primisese și Frontul Național Patriotic basarabean, întemeiat de Gheorghe Ghimpu, care la cererea de sprijin adresată autorităților României socialiste aceștia nu au făcut decât să-i predea KGB-ului înapoi. Raționamentul era unul simplu: Iugoslavia era o republică socialistă, deci cum ar fi putut cineva să fugă de raiul socialismului? Trebuia neapărat să fii fascist, subversiv. Apoi, mulți dintre italienii din acele zone în timpul războiului au susținut politicele culturale italiene demarate de Regimul Fascist. Nu a făcut nicio diferență faptul că printre acei refugiați se numărau chiar și mulți partizani ai comunismului, dar și copii, femei, bătrâni. Solidaritatea internaționalistă și ideologia avuseră prioritate asupra realității și legăturilor de neam. 

Exilați români basarabeni

La 18 februarie 1947 s-a consumat episodul probabil cel mai semnificativ a felului cum acești oameni au fost primiți.  După 3 zile de călătorie, un tren plin de refugiați în fugă din regiunile orientale, care trebuia să sosească în gara centrală din Bologna, unde erau așteptați de personalul Crucii Roșii și de Pontificia Opera di Assistenza pentru acordarea de îngrijiri, a fost respins la amenințările activiștilor PCI fiind obligat să ajungă tocmai în La Spezia. Trenul fusese țintă de atacuri cu pietre, roșii, în timp ce alții fluturau steagul cu secera și ciocanul și vărsau pe șiniile trenului laptele destinat copiilor aflați într-o avansată stare de deshidratare. Episodul a rămas de atunci în memoria Italiei cu numele ”Trenul rușinii”.

Drama italienilor din Fiume, Istria și Dalmazia ne amintește de drama românilor din Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța. În ambele cazuri materialismul și internaționalismul au făcut ravagii lăsând o rană adâncă în memoria respectivelor popoare.

Continuă

Consituirea Alianței pentru Centenar

Duminica, 20 august 2017 la Palatul  Parlamentului  României  a avut loc constituirea Alianței pentru Centenar,  care a unit în rândurile sale peste o sută de organizații civice din România, R. Moldova și Diaspora printre care și Asociația Dacia.  La eveniment au luat parte  academicieni, istorici, europarlamentari şi parlamentari de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi primari care au semnat sau urmează să semneze acorduri de înfrăţire. Una din ideile cheie a evenimentului a fost cea de a trece de la vorbe la fapte, fiecare din reprezentații societății civile, exprimând necesitatea de a face un salt de calitate, de a fi mai eficienți, mai pragmatici, mai constructivi în ceea ce privește solicitarea  asumării  de către statul Român a Unirii ca proiect de Țară și înfăptuirea  acestuia. Motivate de idealul (re)Unirii, organizaţiile au hotărât să-și consolideze forţele în pregătirea acţiunilor  de amploare pentru marcarea Centenarului : un marş pe jos din capitala Unirii, Alba Iulia, spre capitala Republicii Moldova, Chişinău, campanii de informare în fiecare sat din stânga Prutului, organizarea evenimentelor culturale dedicate Centenarului, lobby la Bruxelles şi Washington, înfiinţarea unui fond al Uniri și alte inițiative. Vă invităm să vă alăturați Alianței, prezentându-vă textul Rezoluției de Constituire a acesteia.

REZOLUȚIA DE CONSTITUIRE A ALIANȚEI PENTRU CENTENAR

Noi, reprezentanți ai societății civile românești din Țară și din afara granițelor actuale, reuniți astăzi, 20 august 2017, la Palatul Parlamentului din București, în conferința CENTENARUL UNIRII ŞI BASARABIA,

Animați de idealul unității naționale transpus în faptă de înaintașii noștri în anul de grație 1918 prin făurirea României întregite;

Atașați principiilor de solidaritate și unitate românească; 

Conștienți de necesitatea redeșteptării conștiinței naționale și a refacerii unității politice a națiunii române; 

Călăuziți de exemplul tuturor generațiilor de români care s-au sacrificat pentru afirmarea și consolidarea națiunii române;

Înțelegând faptul că Marea Unire reprezintă pentru toți românii, oriunde s-ar afla, un moment de referință  și un reper pentru devenirea națiunii române;

Determinați să ne conjugăm eforturile pentru marcarea cu demnitatea cuvenită a Centenarului Marii Uniri;

Convinși că împlinirea destinului istoric al Basarabiei se poate realiza doar prin intensificarea și coagularea eforturilor de apropiere și reintegrare a ei în spațiul național firesc din care a fost smulsă;

Am decis să ne constituim în ALIANŢA PENTRU CENTENAR, coaliţie având ca scop imediat organizarea și desfăşurarea de-a lungul anului 2018 a unui șir de evenimente şi acţiuni culturale, comemorative sau cetățenești dedicate Marii Uniri, iar ca scop strategic formularea, promovarea şi realizarea idealului de reîntregire națională.

De asemenea, organizaţiile reunite în ALIANŢA PENTRU CENTENAR își promit sprijin reciproc pentru realizarea proiectelor unioniste proprii sau a celor culturale ori sociale cu impact  identitar.

Palatul Parlamentului,

București, 20 august 2017

Lista organizaţiilor din Alianţa pentru Centenar:

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei

UNIREA – Onoare, Demnitate şi Patrie

Asociaţia 21 Decembrie 1989

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni

Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate

Asociaţia România Vie

Liga Studenților, Iași

Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni

Consiliul Mondial Român

Unitatea – sindicatul liber din metrou

Asociația Comunelor

Alianta Civică

Asociația Studenților de la Universitatea București

Asociația Tinerilor Istorici și Diplomați, Suceava

RISE Consortium

Asociația Studenților la Istorie „Dacia”

Liga Studenților din Universitatea Maritimă, Constanța

Asociația Tighina

Sfatul Țării 100

Clubul de Istorie Militară

Asociația Mișcarea pentru implicare civică, Galați

Asociația Sens Pentru Dezvoltare Socială, Galați

Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei

Federația Națională „Drum de Fier”

Sfatul Țării 2

Open Education

Asociația pentru Promovarea Istoriei României

Asociația Identitate Culturală Contemporană

Consiliul Naţional al Reîntregirii

Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”

Centrul pentru Integrare și Dezvoltare PRUT

Fundația Corneliu Coposu

Asociația Națională a Taților din România

Asociația EuroTeens

Asociația Dacii Liberi, Mureș

Vatra Românească, Mureș

Asociația – Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu”, Mureș

Liga Cultural Creștină ,,Andrei Șaguna”, Sfântu Gheorghe

Asociația GRIT, Sfântu Gheorghe

Asociația „Voievozii Munților”, Covasna

Cercetașii României – Centrul Local Brăila

Inițiativa Timișoara

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad

Societatea de Știinte Istorice din România -Filiala Bârlad

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa

Centrul European de Studii Covasna, Harghita

Asociația „Răsăritul Românesc”

Glasul sufletului, Ștefan Vodă

Faptă nu vorbă, Nisporeni

Fundația „Regina Elena”, Ungheni

Blocul Unității Naționale

Asociația de Drept umanitar din Republica Moldova

Fundaţia Culturală „CĂPRIANA”

Asociația Obștească Vasile Stroescu, Brânzeni

Congresul Profesorilor din Republica Moldova

Casa Limbii Române, Căușeni

Asociația Istorică Ștefan cel Mare și Sfânt Cimișlia, Balmuș

Fundația Copăceni VDR

Asociația Obștească „Credință Patriei”

Asociația Romănilor Din Basarabia Foști Deținuți Politici Și Deportați

Eco latinae, Nisporeni

Asociația „La Paris”

La maison roumaine, Paris

Intresseföreningen för Rumäner i Sverige ,,Solidaritate pentru Romania”, Suedia

Asociația culturală „Dacia”, Roma, Italia

Asociația Unirea, Parma, Italia

Uniunea Internațională a Femeilor Române, UNIFERO

Asociația „Lotus”, Italia

Asociația Unirea din Milano

Asociația Unirea, Suedia

Societatea pentru cultură, muzică și artă „Alexandru Ioan Cuza”, Heidelberg, Germania

Asociația Moldo -Elenă ORFEU, Atena

Asociația „Spirit Românesc”, Roma, Italia

Alianța Românilor din Italia

Asociația Moldovenilor din Marea Britanie

Comunitatea Românilor din Serbia

Fundația culturală de binefacere „Casa Limbii Române”, Cernăuți

Consiliul Român American, SUA

Câmpul Românesc, Canada

Asociația Românca, Londra, UK

Asociația Moldo-Spaniolă „TRICOLOR ”, Madrid

Moldova Vision-comunitatea basarabenilor din Irlanda

Societatea Moldovenilor din Frankfurt „Moldova Noastră”

Asociația „Alianța împotriva discriminării românilor”, Marea Britanie

Asociatia socio-culturală moldo-italiană „Dor” , Parma

Asociația social-culturală a moldovenilor „Noroc”, Spania, Markina-Xemein, Țara Bascilor

Asociația Script Art, Roma, Italia

Grupul de inițiativă „Noi suntem Români”, Roma, Italia

Asociaţia Solidaritate Universală Padova

Asociația Tous pour l’Europe, Paris

Societatea de Cultură Macedo-Română

Asociația 15 noiembrie 1987

Fundația Andrei Mureșanu

„Ginta Latina”, Sângeorz-Băi

Asociația Salvați Identitatea Satului, Olt

Asociația Zimbrul Carpatin, Pitești

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Buzău

Consiliul Local Civic Arad

Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică, București

Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

As. Dacia

Continuă