Se afișează postările cu eticheta Rep. Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rep. Moldova. Afișați toate postările

duminică, 27 august 2017

Avem motive valabile pentru a-i comemora pe cei care au luptat pentru sintagma limbii române ca limbă de stat, pentru imnul “Deșteaptă-te Române”, pentru tricolorul românesc și Declarația de Independență care lasă spațiu pentru Reunirea cu Patria Mamă. Este cu siguranță ziua în care trebuie să-i comemorăm pe cei care și-au sacrificat sau și-au dedicat viața pentru cauza națională, cei care au murit în războiul din Transnistria, pe tinerii noștri omorâți sau abuzați în aprilie 2009. 
Mai este și un prilej de a-i pomeni și pe cei care au trădat aceste revendicări, schimbând art. 13 despre limba de stat în 1994, votată de majoritatea agrariană și de socialiștii care au optat pentru varianta „limba moldovenească, funcționând în baza grafiei latine”. Tot în acel an a fost înlocuit și Imnul “Deșteaptă-te române” cu poezia “Limba noastră” de Alexei Mateevici, aceasta devenind cu anii pentru unii politicieni autohtoni oricum nepatriotică,  fiind lipsită de o referire la denumirea țării.
 27 august este un prilej de a constata încă odată veridicitatea afirmării - “Republica Moldova- stat falimentar”, atât de bine elucidată în eseurile din volumul “Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova” de Vitalie Ciobanu, cartea care ar putea cu ușurință substitui un eventual manual de istorie contemporană a statului moldovenesc. 
Tot așa cum am putea compara acești 26 de ani de existență a republicii noastre cu cele 30 de pagini ce descriu frământările protagonistului înainte de culcare din romanul “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Acele  pagini pline de farmecul plăcerii zăbavei au provocat nedumerirea editorului  decis de a nu publica cartea. Diferența ar fi doar în faptul că viteazul nostru din poveste trezindu-se din somn de moarte a apăsat pe butonul deșteptătorului, supărându-se cu vocea primului Președinte Mircea Snegur: “Da ce atâta, deșteaptă-te române, deșteaptă-te române...” 
Regret că nu mai este în viață Aureliu Busuioc, scriitorul basarabean care în  „Hronicul găinarilor” a știut să mimeze parodic atât de bine toate clișeele unei istoriografii naționale. I-aș fi sugerat un subiect nou despre acest voinic cu toate instinctele sale naturale de parodie de fiu al neamului, de genul celora ce s-au perindat și se perindă astăzi  în politica autohtonă, personaje înzestrate cu instincte josnice ale trădării, cu foamea genetică în vine de lumpeni ajunși la putere, care la un moment dat s-au transformat în niște voinici ridicoli din poveștile rusești, un mixt între Țarul Dodon și Ivanușca cel Prost ce ne aruncă pe toți în hăul stepelor nemărginite din Estul Europei. 
Aflăm de la acesl voinic năzdrăvan că în realitate Rusia Țaristă nu trebuia să se oprească la Prut, ci să ocupe întregul Principat al Moldovei, în așa mod astăzi luminăția sa ar fi stăpânit o Moldovă Mare. Declarații care au stârnit indignare legitimă în ambele state românești, în special țin s-o amintesc pe cea a politicianului român Cătălin Predoiu, care le-a numit intolerabile. Tot așa cum le considerăm  și noi, la rândul nostru dorindu-ne o Românie Mare, o Românie în care DNA-ul românesc ar pune capăt caracatiței mafiot cleptocratice ce se extinde pe întreg spațiul latinității din Estul Europei, căci aceasta suntem, ultima redută a latinității, care datorită rezistenței basarabenilor s-a extins până dincolo de Nistru. Acest lucru merită cu adevărat să fie sărbătorit, bineînțeles cu toate rigorile impuse de ajunul Adormirii Maicii Domnului, căci nu ne  stă bine să dănțuim la Prohod, slujba căruia se va săvârși astăzi.  
Apropo, Cătălin Predoiu își sărbătorește și el  aniversarea la 27 august, de Ziua Independeței R. Moldova. Nu-mi rămâne decât să-i sugerez să acceseze la cetățenia moldovenească, căci am avea nevoie de experiența sa de  ministru a Justiției, care a avut printre prioritățile sale discutarea și adoptarea  Codului și Procedurii Penale, fiind și autorul mai multor cărți în materie inclusiv “Băncile în contextul legislației antiinfracționale. Obligații legale speciale.”
 Propunere legitimă și firească adresată tuturor românilor în ajunul Centenarului Unirii, pe care îl vom comemora anul viitor cu speranța de a-l sărbători cât mai curând într-o Românie Reîntregită. Mai avem de  muncit până atunci, căci nu ne putem comporta aidoma personajului lui Proust care aștepta cu nesaț în fiecare seară înainte de culcare  sărutul mamei pe obraz, citez fragmentul: “Singura mea mîngîiere cînd urcam la culcare era gîndul că mama va veni să mă sărute după ce mă voi fi băga în pat. Dar această venire a ei din fiecare seară dura atît de puţină vreme, ea cobora în camerele de jos atît de repede, încît dureroasă era pentru mine clipa cînd o auzeam urcînd, apoi aceea cînd trecea, prin coridorul cu uşă dublă, foşnetul uşor al rochiei ei de vară din muselină albastră, de care atîrnau lănţişoare de pai împletit. Clipa aceea o anunţa pe cea care avea să urmeze, cînd mama mă va fi părăsit, cînd ea va fi coborît scara. Astfel încît ajunsesem să vreau să vină cît mai tîrziu cu putinţă această sărutare din fiecare seară, pe care mi-o doream atît de mult, să se prelungească răstimpul cînd mama nu sosise încă. Uneori cînd, după ce mă sărutase, deschidea uşa camerei ca să plece, eu voiam să o chem îndărăt, să-i spun „sărută-mă încă o dată", dar ştiam că pe faţă i se va ivi o supărare pe care o cunoşteam prea bine, căci concesia pe care o făcea tristeţii şi zbuciumului meu cînd urca să mă sărute, dăruindu-mi acea sărutare ce mă liniştea, îl irita pe tatăl meu, care găsea absurd un asemenea ritual, iar ea ar fi vrut să încerce să mă facă să-mi pierd această nevoie, această deprindere, şi nicidecum să mă lase să o capăt pe cea de a-i cere, cînd se afla pe prag, tocmai vrînd să plece, încă o sărutare...”(tot în așa ritm 30 chinuitoare pagini în ritmul voracității afective de bani românești, europeni și estici a clasei politice moldovenești).
Drept soluție constructivă pentru  a ne mobiliza mai mult propriile  forțe interioare ne poate servi o sugestie pe care ne-o oferă chiar Declarația de Independență și anume să ne conformăm cu ceea ce sunt aspirațiile poporului Român, să muncim, să accesăm la proiecte, să luptăm pentru o Românie Mică mai curată așa cum o fac românii din Țară, care astăzi vor protesta împotriva ultimului atac demarat de Guvernul PSD-ALDE asupra independenţei Justiţiei prin introducerea unor modificări de lege. Lucru care are loc și în Republica Moldova, muncim, luptăm, ne dorim schimbări, doar că toate acestea fără o supremație a idealului Unității de Neam ne transformă în simpli oportuniști dinamici,  și nu ne-ar sta bine, zău.  Ca să nu călcăm pe uneltele și uneltirile vechi ale haosului din politica moldovenească vă propun să recitim încă odată cartea scriitorului Vitalie Ciobanu, din care vă ofer un fragment amplu.




Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia


sâmbătă, 7 mai 2016


Pe data de 28 aprilie, în cadrul emisiunii Realitatea TV, tinerii Asociației Dacia au avut ocazia să transmită un mesaj fostului premier Iurie Leancă: viitorul Republicii Moldova trebuie să fie în cadrul României, altă cale nu este practicabilă, iar continuând politica de înstrăinare și de vecinătate sceptică față de București nu face decât să ducă mai departe opera de dezrădăcinare a basarabenilor începută de sovietici. Unirea va fi, în opinia asociației Dacia și mișcării unioniste, însă politicienii care sunt detașați de realitatea statului și voința poporului sunt destinați disparițiii de pe scena politică.

min. 6:30 - 12

vineri, 28 august 2015

Astăzi se sărbătorește Ziua Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică. Mulți dintre concetățenii noștri - patrioți moldoveni - uită sau nu cunosc care au fost de fapt năzuințele poporului în a-și declara independența față de imperiul socialist. Exact cu doi ani înainte, pe data de 27 August 1989, 750 de mii de basarabeni se aflau în Piața Marii Adunări pentru a cere reîntoarcerea la identitatea lor furată și călcată în picioare, dreptul de a se numi Români și de a numi limba lor Română cu numele ei. Deci, Declarația de Independență a fost adoptată în contextul re-trezirii românilor din Basarabia și voinței lor de a se reîntoarce la firesc.
Dorul nebun de patria mamă, de limbă, de cultură era resimțit de toți, din toate satele și orașele Moldovei oamenii au parcurs pe jos zeci de chilometri pentru a îmbrățișa frații lor de peste Prut la Podul de Flori. În aceste circumstanțe declarația de independență a fost doar primul pas spre reîntregirea neamului românesc a cărui parte de est a fost ruptă și înstrăinată și nicidecum o sterilă declarație de suveranitate a unei provincii, a unei populații fără nume și suflet. Independența a fost concepută ca un act instrumental, un prim pas spre reîntoarcerea la normalitate.
Din păcate acea declarație a fost trădată de nenumărate ori de-a lungul anilor, putem lua ca exemplu schimbarea numelui limbei române în limba noastră, maternă, moldovenească, etc. Acesta a fost unul dintre terenurile pe care comuniștii, apărătorii statalității, au luptat vehement și nu degeaba, prea bine au învățat de la tovarășii lor sovietici că pentru a subjuga un popor trebuie întâi să-i răpești sufletul. Au reușit din păcate în intențiile lor, ne-au furat întâi esența, apoi speranța, apoi au mâncat toate resursele acestui colțișor de pământ.
Astăzi apărătorii independenței sterile, conștient sau inconștient, continuă să apere nimicul, golul, aducând apă la moara politicienilor corupți. Poate un copil fi independent de mama sa? Poate un om fi independent de sufletul său? Poate un popor fi independent de istoria, de strămoșii, de limba sa!? Rezultatul acestei independențe e astăzi sub ochii noștri. Au trecut 24 de ani iar noi rămânem înstrăinați astfel continuînd opera sovieticilor. Necătând la toate acestea speranța noastră, a tinerilor, e încă vie, sufletul de altfel nu poate muri și ce ne-a fost însuflat în inimi de părinți și bunei a prins rădăcini și crește. Nu, noi nu am uitat de cine și de ce am cerut independență!

Podul de Flori - 6 mai 1990.  Ponte di Fiori - 6 maggio 1990

                                    Podul de flori - 11 Iulie 2015.  Ponte di Fiori - 11 luglio 2015


Oggi si festeggia la Giornata dell'Independenza della Repubblica Moldova dall'Unione Sovietica. Molti dei nostri connazionali - patrioti moldavi - dimenticano o non conoscono quali sono state le aspirazioni del popolo nel dichiarare la sua indipendenza dall'impero socialista. Esattamente due anni prima, il 27 agosto 1989, 750 mila bessarabi si trovavano nella Piazza della Grande Adunanza Nazionale (PMAN) per chiedere il ritorno alla loro identità rubata e calpestata, il diritto a chiamarsi romeni e a chiamare la loro lingua romena col suo nome. Dunque la Dichiarazione d'Indipendenza è stata adottata nel contesto del risveglio dei romeni di Bessarabia e della loro volontà di ritornare allo stato naturale delle cose.
La grande mancanza della patria, della lingua, della cultura era sentita da tutti, da tutti i paesi e le città della Moldova la gente ha percorso decine di chilometri a piedi per riabbracciare i fratelli da oltre il Prut al Ponte di Fiori. In queste circostanze la dichiarazione di indipendenza è stata solo il primo passo verso la riunificazione del popolo romeno la cui parte dell'est è stata strappata ed estraniata ed in nessun caso una sterile dichiarazione di sovranità di una provincia, di una popolazione senza nome ne anima. L'indipendenza era concepita come atto strumentale. Purtroppo quella dichiarazione è stata tradita innumerevole volte nel corso degli anni, possiamo prendere ad esempio il cambiamento del nome della lingua romena in lingua nostra, materna, moldava ecc. Questo è stato uno dei terreni sui quali i comunisti, difensori della statalità, hanno lottato più arditamente e non inutilmente, troppo bene sapevano dai loro compagni sovietici che per soggiogare un popolo devi prima strappargli l'anima. Sono riusciti purtroppo nelle loro intenzioni, ci hanno rubato prima l'essenza, poi la speranza e poi hanno mangiato tutte le risorse di questo pezzetto di terra.
Oggi i difensori dell'indipendenza sterile, consapevolmente o meno, difendono il nulla, il vuoto, portando acqua al mulino dei politici corrotti. Può essere un bimbo indipendente da sua madre? Può essere un uomo indipendente dalla sua anima? Può essere un popolo indipendente dalla sua storia, dai suoi antenati e dalla sua lingua? I risultati di questa indipendenza sono sotto i nostri occhi: sono passati 24 anni e noi rimaniamo estraniati continuando così l'opera dei sovietici. Nonostante tutto ciò, la nostra speranza, dei giovani, è ancora viva, l'anima d'altronde è immortale e ciò che ci è stato trasmesso dai nonni e genitori ha preso radici e cresce. No, noi non abbiamo dimenticato da chi e perché abbiamo chiesto l'indipendenza.

Marcela Ciobanu
27/08/2015

luni, 6 iulie 2015

 
 

Conferenza in occasione del 75° anniversario della cessione della Bessarabia e della Bucovina del Nord da parte della Romania: tra storia, attualità e prospettive future. L'evento si è svolto 3 luglio a Roma, presso il Centro Studi italo-francesi dell'Università di Roma Tre.
 
 
 

 




miercuri, 23 iulie 2014

Duminica, 20 iulie, a avut loc la Roma ultima etapă a turneului organizat în cadrul campaniei „EU aduc Europa acasă!”, lansată pe 27 mai, de către prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, esența campaniei fiind cea de a mobiliza cetățenii aflați în afara hotarelor prin intermediul asociațiilor spre promovarea integrării europene a Țării noastre.

Evenimentul, organizat de asociația Dacia, a fost găzduit de Teatro delle Emozioni iar oaspeții de onoare au fost Ambasadorul Republicii Moldova la Roma, Stela Stîngaci, Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean și șeful Biroului pentru Relațiile cu Diaspora, Victor Lutenco.

Interpreta Liuba Borș și ansamblul Arțăraș au deschis concertul prin cântecele și dansurile tradiționale precum Doiul și Bătrâneasca iar interpretul, poetul și scriitor George Lupașcu a încins spiritul românesc cu piesele din repertoriul său.
Tanăra și frumoasa interpretă Isabelle Haile a adus pe scenă "clasicul" Mociriță cu trifoi, modernul Timpul și o surpriză etno-rock – Zig Zagga a cântăreței Loredana.
Marea surpriză însa a fost formația Catharsis, artiștii Ion Rață și Mihai Budurin au ridicat sala la dans cu piesele Mi-e dor, Vino în al 9-lea cer, Fată dragă și altele.

Pe tot parcursul evenimentului, atât cei din sală cît și cei de pe scenă, au trăit o atmosferă de solidaritate, frăție firească și voie bună. Prezența în sală a românilor de pe cele două maluri ale Prutului ne-a reamintit că drumul Republicii Moldova spre Europa trece doar prin adevărul istoric al poporului nostru. Și dacă pași buni și importanți au fost făcuți de către Guvernul RM spre integrarea europeană, precum semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de pe 27 iunie și liberalizarea regimului de vize în spațiul Schengen, cel din urmă însemnând mult pentru marea parte a cetățenilor moldoveni, nu putem uita că avem în fața noastră încă un drum lung de parcurs în ceea ce privește redobândirea identității de Neam care neapărat trece prin redobândirea limbii, istoriei și tradiției comune românești.

Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a făcut un apel concetățenilor pentru a le cere susținerea în acest parcurs european atât de crucial pentru țara noastră, fiind ei în primis cei care trăiesc cu adevărat realitatea europeană și care pot prin experiența lor să contribuie în acest proces și să-i încurajeze și pe cei de acasă. De asemenea ministrul a îndemnat la o mai activă implicare a concetățenilor în domeniul economic, fiind alocate acum și în Republica Moldovă diferite fonduri europene spre dezvoltarea tehnologică în domeniul agricol și zootehnic, în particular adresate mediului rural.


Responsabilul Biroului pentru relațiile cu Diaspora, Victor Lutenco a afirmat că apropierea de Europa înseamnă oportunități pentru ambele părți, iar aceasta va fi posibilă doar prin schimbarea radicală a atitudinii Guvernului și a cetățenilor. O schimbare care a început și a adus deja diferite avantaje, precum liberalizarea pieței serviciilor aeriene care a permis scăderea prețurilor la bilete pentru călătoriile spre Chișinău. Continuarea acestui program depinde însă și mai departe mult de cetățeni, de aceea data de 30 noiembrie 2014 va fi fundamentală pentru reconfirmarea căii europene a Republicii Moldova.

La finalul evenimentului coordinatoarea asociației Dacia, Tatiana Ciobanu, a înmânat mai multor tineri diplome de merit din partea Casei-muzeu „Alexei Mateevici” din Zaim, pentru eforturile depuse spre cultivarea valorilor naționale.

Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

















joi, 17 iulie 2014

Biroul pentru Relatii cu Diaspora a R. Moldova in colaborare cu Asociatia Dacia va invita la concertul formatiei Catharsis cu participarea interpretilor George Lupascu, Isabelle Haile si Ansamblului Artaras.

Evenimentul dedicat campaniei "EU aduc Europa Acasă" va avea loc Duminica 20 iulie, orele 14.30 la Teatro delle Emozioni, 
str. Tor Caldara, 23 (Metrou: magistrala A, stația Arco di Travertino)
Intrarea liberă.

La sfarsitul concertului este preconizata o intrunire cu Ministrul Afacerilor Interne a R. Moldova,  Dorin Recean, si  Seful BRD dl. Victor Lutenco.



vineri, 11 iulie 2014


Duminică, 13 iulie, orele 15.00, str. Cassia 1640 (La Storta)

Asociația Dacia vă invită să participaţi la conferinţa  “Unirea -  ideal sfânt şi destin al generaţiei noastre”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 510 ani de la trecerea la cele veşnice  a domnitorului  Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Invitaţi speciali:

- George Simion, președinte executiv al Platformei Civice Acţiunea 2012

- Eugenia Bulat, poetă






Ştefan, Ştefan, Domn cel mare


Ştefan, Ştefan, Domn cel mare
Seamăn pe lume nu are
Decât numai mândrul soare!
Din Suceava când el sare,
Pune pieptul la hotare
Ca un zid de apărare!
Braţul lui fără-ncetare
Bate hoardele tătare,
Bate cetele maghiare,
Bate leşi din fuga mare,
Bate turci pe zmei călare
Şi-i scuteşte de-ngropare.
Lumea-ntreagă stă-n mirare,
Ţara-i mică, ţara-i tare
Şi duşmanul spor nu are.





joi, 1 mai 2014

Marți, 22 aprilie a.c., a avut loc la Roma întrevederea viceprim-ministrului și ministrului Afacerilior Externe și al Integrării Europene al Rep. Moldova, Natalia Gherman, cu reprezentanții asociațiilor din diaspora în Italia. Întîlnirea s-a desfășurat în cadrul vizitei de lucru a ministrului cu omologul său italian precum și cu alte personalități ale scenei politice italiene.Întîlnirea, la care a participat și Ambasadoarea Stela Stîngaci, s-a ținut la Hotelul Quirinale. 

Ministrul a mulțumit compatrioților săi pentru munca depusă, remarcînd că relațiile bilaterale cu Republica Italiană au ajuns la un nivel calitativ fără precedent datorită prezenței unei comunități active și de calitate. Apoi a vorbit despre Acordul bilateral, care urma să fie discutat ziua următoare, problemele-cheie supuse dezbaterii fiind acestea: protecția socială, recunoașterea titlurilor de studii și implementarea imigrației legale după o perioada de instruire în Republica Moldova.

Nu putea lipsi din discuții și Acordul de asociere RM-UE, data de 28 aprilie 2014 fiind prima zi de circulație în UE a cetațenilor în regim liberalizat de vize. Dna Gherman a ținut să sublinieze susținerea foarte importantă a Italiei la acest capitol reamintind termenul-limită de aflare a cetățenilor peste hotare și insistând asupra respectării regulilor pentru a garanta continuarea regimului, dat fiind că eventualele încălcări ar avea drept consecință sancțiuni și chiar suspendare în caz de abuz. Cît privește Acordul de asociere și liberalizare a comerțului, Domnia sa a remarcat că a fost un succes la care s-a ajuns în urma unui proces anevoios, întrucît negocierile acordului au necesitat un volum mare de muncă, consultații cu specialiști din diferite domenii interesate de Acord, dar și cu societatea civilă, care s-a dovedit a fi destul de sceptică. Din acest considerent ministrul a cerut și implicarea reprezentanților diasporei în informarea concetățenilor, calea europeană fiind unica posibilă și imaginabilă pentru viitorul Republicii Moldova. Unica alternativă, Uniunea Euroasiatică, promovată cu insistență de Federația Rusă, ar constitui o involuție și o repetare inadmisibilă a istoriei. Viceprim-ministrul și-a încheiat discursul reamintind importanța capitală a viitoarelor alegeri care-și vor spune cuvîntul definitiv în privința viitorului european al R. Moldova. Un viitor pentru care în ultimii ani s-au pus în mișcare toate forțele sănătoase și spre care atît R. Moldova cît și UE merg tot mai decise presate și de evenimentele în Ucraina. Următoarea dată importantă de pe agenda politică a acestui an este 15 mai, zi în care la Bruxelles va avea loc prima ședință comună a Comisiei UE și a Guvernului R. Moldova, un eveniment fără precedent pe parcursul căruia urmează să fie trasate obiective importante.

O bună parte din timpul întrunirii a fost dedicată întrebărilor adresate de către cei prezenți, întrebări care au gravitat, în temei, în jurul a două aspecte: consecințele Acordului de asociere și liberalizare și costurile pe care le presupune realizarea acestuia. Dna ministru a ținut să asigure asistența că respectivul document politic este absolut în favoarea Republicii Moldova, stat care nu reprezintă o amenințare din punct de vedere economic pentru UE, interesul Uniunii fiind orientat spre stabilizarea acestei zone și necesitatea de a o avea ca parteneră politică. Firește, nu este vorba de o schimbare imediată, ci de un îndelungat proces de tranziție pentru alinierea la standardele europene. Un proces ce presupune schimbări în diferite domenii ale legislației, efectele carora for fi monitorizate cu multă atenție din partea autorităților. De asemenea, liberalizarea comerțului va fi una treptată la fiecare sector, mai ales la agricultură, unde îndeosebi e nevoie de timp și muncă asiduă pentru a ajunge la un nivel de competitivitate. Deocamdată, se vor deschide căile doar în domeniile în care ne simțim siguri, fiind vorba de produsele agricole ecologice și de vinuri, care vor fi prezente la următoarea ediție a Expo Milano.Referindu-se la costul acordului, ministrul a precizat că acesta va fi suportat parțial de către Bugetul de stat, de BC, Uniunea Europeana și Statele Unite (???), numirea unei sume fiind prematură la momentul actual. Au fost exprimate și unele nedumeriri în privința plafonului garantat de depozit al banilor de către Fgdsb care actualmente este de 6000 de lei, precum și a necesității de a plăti devamarea bunurilor de proprietate de către cetățenii care doresc să revină în țară.

Tinerii care își fac studiile la Roma și-au exprimat îngrijorarea vizavi de proporțiile corupției care a afectat statul moldovenesc, calitatea proastă a serviciilor și a infrastructurii, explicînd că din cauza acestor plăgi sociale le este tăiat elanul de a reveni la baștină. Dna Gherman a dat asigurări audienței că s-au făcut pași enormi în combaterea corupției în sfera justiției, fiind intentate procese pe numele mai multor magistrați din țară. La capitolul infrastuctură oficialul s-a referit la gazoductul Iași-Ungheni, care urmează să pună capăt monopolului ”Gazprom” în Republica Moldova, atenționînd că pentru obținerea standardelor europene este nevoie de timp îndelungat.

La încheierea întîlnirii, dna ministru a ținut să sublinieze rolul substanțial pe care România l-a avut și îl are în dezvoltarea R. Moldova și apropierea sa de Europa. Colegii români, a spus viceprim-ministrul, au fost și rămîn cei mai apropiați parteneri și susținători ai integrării eurpopene a R. Moldova, sprijinul lor economic și politic fiind unul esențial pentru succesele Moldovei în acest parcurs. 
Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

joi, 20 martie 2014


Zilele acestea am urmărit articolul dedicat “marii reușite” a spectacolului din 9 martie 2014 organizat de către A.N.I.M.I. cu susținerea Partidului Democrat din Republica Moldovă. Să nu ne lăsăm copleșiți de ideea “unicului partid susținător al Diasporei”, idee lansată de către Olga Coptu. Nu am găsit o explicație faptului că Gazeta Basarabiei nu a mediatizat concertul de la Bologna care i-a avut ca protagoniști pe Nicolae Botgros și Ion Paladi, cu atât mai mult că acești mari artiști poartă Dorul Basarabiei prin lumea largă. Am mai putea remarca și aportul domnului Iurie Leancă la liberalizarea regimului de vize, dar mai ales sprijinul substanțial din partea României acordat R. Moldova în procesul  apropierii de UE. Aspect care a lipsit și din discursul autorităților prezente la concert, cum a lipsit un simplu salut adresat publicului românesc, nevoit să asculte ploaia de elogii adresate alternativ lui Marian Lupu și moldovencelor. Ne-au șocat și felicitările de pe fluturași scrise în limba rusă: e cumva limba rusă limbă de stat și noi nu suntem la curent? Care să fie publicul țintă al acestei publicități cu iz de campanie electorală? Nici un cuvânt despre românii din țară care au venit cu drag să-și vadă frații de peste Prut atât de numeroși încât sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Trist e că din cauza unei proaste organizări în urma îmbulzelii o persoană a fost accidentată, suferind o fractură vertebrală. Mulți au plecat de la spectacol cu un gust amar. Inspiratul poet si cântăreț George Lupașcu, a avut... neinspirata idee de a-i propune președintei Asociației Naționale a Moldovenilor din Italia, Marina Negara, să interpreteze câteva piese dedicate doamnelor, însă accesul la scena nu i-a fost îngăduit. Motivul evocat a fost acesta: “Noi suntem moldoveni, nu români!”, uitând de miile de moldoveni cu dublă cetățenie printre care și mulți dintre politicienii partidului pe care îl promovează cu atâta ardoare, inclusiv președintele PD Vlad Plahotniuc, urmărit penal pentru identitate falsă în actele românești.
Absurditatea situației era cu atât mai accentuată cu cât același public a asistat cu o săptămână în urmă în aceeași sală la evenimentul organizat de către Asociația Românilor din Italia care a inaugurat Mărțișorul cu Ansamblul "Arțăraș" constituit din români de pe ambele maluri ale blestematului râu și purtând mesajul unității de neam și țară. De altfel, parcursul Asociației Dacia este bazat pe crearea acestor spații ale Unirii. Ar fi constructiv ca la cea de a IV-a editie a Zilei Unirii Basarabiei cu Țara asociațiile înrăite în moldovenismul lor agresiv să-și trimită reprezentanții pentru a participa la un dialog civilizat astfel încât pe viitor să fie evitate situațiile penibile.

duminică, 12 ianuarie 2014

Ambasada Republicii Moldova în Italia oferă studenţilor şi absolvenţilor universitari, originari din RM, care şi-au făcut studiile în Italia, oportunitatea efectuării unui stagiu neplătit în cadrul Ambasadei, pentru o perioadă de 1-2 luni, pe bază de voluntariat, care le va da posibilitatea de a obţine noi cunoştinţe şi abilităţi practice de cunoaştere a specificului serviciului consular şi diplomatic.


Criterii de eligibilitate:

  • Cunoaşterea avansată a limbilor română şi italiană (cunoaşterea unei alte limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj);
  • Capacităţi de analiză şi comunicare avansate;
  • Capacitatea de lucru în echipă;

Pentru procedura selecţionării la stagiu, candidaţii trebuie să transmită la adresa poştală a Ambasadei (Ambasciata della Repubblica Moldova, via Montebello n. 8, Roma 00185) sau la adresa electronică a Ambasadei: roma@mfa.md următoarele documente:


  • Curriculum Vitae;
  • o scrisoare de intenţie semnată de solicitant.

După examinarea aplicaţiilor, candidaţii selectaţi vor fi contactaţi pentru un interviu.

- Stagii la Ambasada României

marți, 10 decembrie 2013

În data de 28 noiembrie, Ambasadorul Rep. Moldova în Italia, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui Italiei în cadrul unei cerimonii oficiale la Palatul Quirinale. La cerimonie Excelența Sa s-a prezentat într-un deosebit port popular. Reproducem pe această cale comunicatul Ambasadei despre eveniment. 

Roma, 28 noiembrie 2013 - Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano.
După ceremonia oficială, care a avut loc la Palatul prezidenţial Quirinale, pe data de 27 noiembrie 2013, Ambasadorul Stela Stîngaci şi Preşedintele Giorgio Napolitano au purtat discuţii bilaterale într-o atmosferă cordială şi prietenoasă. La întrevedere au participat Viceministrul Afacerilor Externe, Marta Dassù, Consilierul diplomatic al Preşedintelui, Ambasadorul Antonio Zanardi Landi, Consilierul militar al Preşedintelui, Generalul Rolando Mosca Moschini, şeful Secretariatului Preşedintelui, Prof. Carlo Guelfi, şi şeful Ceremonialului Diplomatic al Republicii, Ambasadorul Stefano Ronca.

Ambasadorul Stela Stîngaci a transmis Preşedintelui Italiei salutul Preşedintelui Republicii Moldova, menţionînd că este onorată să-şi prezinte scrisorile de acreditare într-o zi semnificativă pentru destinul european al ţării sale, şi anume în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde va fi parafat acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, şi în ziua în care Comisia Europeană a înaintat propunerea de a liberaliza regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni. Prezentînd priorităţile sale de activitate întru asigurarea unei bune dezvoltări a relaţiilor moldo-italiene, Stela Stîngaci şi-a exprimat speranţa că Italia va rămîne şi în continuare un susţinător activ al Republici Moldova.
La răndul său, Preşedintele Napolitano a adresat salutări şi urări de bine Preşedintelui Republicii Moldova şi a reiterat sprijinul deplin al Italiei pentru parcursul democratic şi european al Republicii Moldova.
Stela Stîngaci este cel de-al 5-lea ambasador al Republicii Moldova la Roma, iar înainte de a fi numită în această funcţie a fost Consilier al Preşedintelui Parlamentului Igor Corman. Stela Stîngaci este diplomat de carieră, are titlul de doctor în ştiinţe politice obţinut la Universitatea „La Sapienza” din Roma.
Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană


sâmbătă, 7 decembrie 2013

Așa cum deja a fost anticipat în urma conferinței Consiliului Coordonator al Diasporei de la Florența, începând din această lună este disponibil pe internet accesarea târgului virtual de locuri de muncă pentru cetățenii Rep. Moldova care doresc să se reîntoarcă în patrie. Platforma virtuală a fost prezentată de coordonatorii proiectului „Consolidarea capacităţilor de gestionare a migraţiei în Republica Moldova”, finanţat din fonduri europene..


Stimate Doamne si Domni,
Dragi prieteni,

Proiectul UE “Consolidarea capacitatilor de gestionare a migratiei in Republica Moldova” are placerea sa anunte lansarea primului targ online al locurilor de munca “Locuri de munca in Moldova” care se va desfasura in perioada 5-11 decembrie, 2013 si va fi destinat moldovenilor aflati peste hotare ce planifica sa se reintoarca acasa.
Aveti posibilitatea de a accesa impreuna cu familia, rudele si prietenii targul locurilor de munca pe www.angajat.md  (sau www.e-angajare.md) unde veti putea vizualiza peste 100 de locuri vacante din Moldova cu conditii de munca atractive. Iar, pentru locurile de munca care v-au interesat veti putea aplica direct de pe pagina targului.

Targul este organizat in colaborarea cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca din Republica Moldova. 

Pentru mai multe informații contactați:

Cristina Cozma
Communication and Outreach Expert
EU funded project "Consolidation of migration management capacities in the Republic of Moldova"
tel: +373 22 213142, www.legal-in.eu