Plecarea Elenei

Pe 27 februarie, ziua în care am salutat cu toții votul istoric acordat de Parlamentul European în favoarea anulării regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, de la spitalul Policlinico Umberto I de la Roma pleca, direct la aeroport, o tânără doamnă de 35 de ani, Elena, cu ochii plini de lumină și voință de a trăi, în pofida faptului că șansele ei de supraviețuire sunt lăsate în mâinile Celui de Sus, încât ne rămâne doar să ne rugăm pentru înfăptuirea unei minuni Dumnezeiești care să o salveze. Elena este bolnavă de cancer uterin într-un stadiu extrem de avansat. Nu și-a văzut fiica, Mihaela, de trei ani de zile și urmează să-și obțină permisul de ședere în Italia abia în luna martie a acestui an. În această zi cvasi-miraculoasă pentru Republica Moldova, am fi putut relata mii de istorii sfâșietoare ale cetățenilor noștri care din motive birocratice – mai exact: din cauza unor frontiere nedrepte, trasate după cel de-al Doilea Război Mondial – nu și-au văzut persoanele dragi, adesea nereușind nici măcar să le petreacă pe ultimul drum. Povești ale basarabenilor care s-au consolat cu singurul gând că au contribuit cu munca și sudoarea lor la mica bunăstare a familiei din Moldova și la demnul ei parcurs prin viață. Mă întreb mereu: să fi înțeles abia azi Europa că suntem europeni, majoritatea din noi chiar români, și mai ales să fi înțeles oare că toate peripețiile prin care am trecut și mai trecem sunt fructul indeciziei și egoismului comunitar?...

Într-o lume ce pretinde respectarea legilor, valorilor, demnității umane oare au aflat cancelariile din Vest că o mică populație de origine latină a fost izolată timp de decenii de lumea civilizată, că i s-a făcut o monstruoasă operație de extirpare a „munților” și „mării” din creier – niște fragmente geografice prea mari (e vorba chiar de „relieful” nostru identitar!) – pentru a-i implanta acum, după atâtea experimente totalitare, o mentalitate de european?... Unde mai pui că și politicienii noștri cu dublă cetățenie de la Chișinău dau prea puține exemple de trăire românească autentică, iar apartenența la civilizația occidentală este mai mult mimată decât asumată prin atitudini și fapte de fiece zi.

Am văzut-o pe Elena înainte de plecarea ei spre Moldova, i-am dat la drum o tinctură de viță de vie, care ajută la circulația sângelui, și câțiva bulbi de crin și semințe de nu-mă-uita, și i-am zis că în luna august vreau să trec pe la ea să văd cum îngrijește de flori și de fetița ei. Elena m-a rugat să transmit mulțumirile ei tuturor celor care i-au fost alături, lucru pe care țin să-l fac, exprimând recunoștință Prof. Gioia Branchini, Părintelui Pavel Hâncu, domnului Prof. Mihai Bărbulescu (director al Accademiei di Romania), Teodorei Madasa (actriță), Annamariei Ferramosca (poetă), Elenei Todiraș (traducătoare), Ninei Popescu (profesoară de limba română), doamnei Patrizia Gambini (fitoterapeut), domnișoarei Oanei Bolea (funcționară la o agenție imobiliară). Mulțumim tuturor celor care au difuzat și răspândit informații despre problemele Elenei și care i-au sprijinit familia. Eu, la rândul meu, vreau să-i mulțumesc medicului Valeriu Isac de la Chișinău pentru că ne-a ajutat să organizăm întoarcerea Elenei la Chișinău.

Rugămintea noastră de a susține familia Elenei rămâne în vigoare, cine dorește să-și exprime solidaritatea poate scrie la adresa: tiraelena@mail.ru

Sperăm că într-o bună zi Elena va putea să se bucure, alături de toți compatrioții noștri, de libertatea de călătorie în țările Uniunii Europene. Chiar dacă știm că nimeni nu poate șterge sau rescrie paginile dureroase de istorie ale unui mic popor basarabean uitat la porțile Europei, care, iată, pare să culeagă azi o rază de lumină.

Tatiana Ciobanu