7 ianuarie: Nașterea Domnului, în toată lumea ortodoxă pe stil vechi. În 1924, la presiuni politice, Biserica Ortodoxă Română a schimbat calendarul

Astăzi, 7 ianuarie, frații basarăbeni, alături de aproape întreaga Ortodoxie, sărbătoresc Nașterea Mântuitorului. Acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea basarabenilor aparține de Patriarhia Rusă ce sarbatorește Crăciunul pe calendarul vechi.

Expresia stil vechi se referă la calendarul Iulian, predominant în întreaga Europă la un moment dat, dar care a mai rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe, dar și în Sfântul Munte Athos. Calendarul Iulian a fost calendarul folosit de poporul român până la adoptarea calendarului Gregorian, în secolul XX. Astfel, în creștinism au rămas atât calendarul iulian cât și calendarul gregorian. Cel de-al doilea reprezintă varianta modificată a primului. În 1582 s-a făcut această rectificare, atunci când s-a constatat că vechiul calendar avea o întârziere de 10 zile. Bisericile apusene au adoptat calendarul nou mai repede decât cele din Est. Diferenta dintre cele două este în felul cum se calculează data Paștilor (aceasta fiind și cauza din care catolicii sărbătoresc Paștile separat). În România, Biserica Ortodoxă folosește un calendar gregorian îndreptat, astfel încât să prăznuiască Învierea Domnului în același timp cu toată ortodoxia.

În Răsărit, trecerea la calendarul îndreptat sau la stilul nou s-a întâmplat mult mai târziu și sub presiuni politice.

Biserica Ortodoxă Română a făcut-o în 1924 la presiuni politice, când diferența ajunsese la 13 zile. Alte Biserici Ortodoxe au rămas însă pe stilul vechi până astăzi. E cazul Bisericilor Rusă, Sârbă, Ucraineană, al Patriarhiei Ierusalimului și al monahilor de la Muntele Athos. Toate aceste comunități sărbătoresc Nașterea Domnului la 7 ianuarie, cu o diferență de 13 zile față de stilul nou.

Printre cei care s-au pronunțat vehement asupra subiectului, s-au numărat intelectuali de frunte ai perioadei interbelice printre care Nae Ionescu, Nichifor Crainic sau Mircea Vulcănescu. De altfel, schimbarea calendarului a fost încă o schimbare culturală, făcută cu forța, modului de viață românesc, din dorința autorităților de a se "sincroniza" cu Occidentul.

Dar cum s-a schimbat efectiv calendarul? Nae Ionescu a explicat la vremea respectivă cum s-a făcut această trecere:

"Există o eroare, de pildă, dacă se crede că vina, „îndreptării” calendarului cade asupra Î.P.S. Miron. Părintele Patriarh a fost multă vreme de părere că reforma calendarului nu se poate face decât în plină ecumenicitate, printr-un congres panortodox cel puțin – dacă nu într-un sinod ecumenic. Călătoria pe care Î.P.S. Miron a întreprins-o acum câțiva ani pe la patriarhii și mitropoliții Răsăritului urmărea, între altele, și lămurirea acestei probleme. Din nefericire, în lipsa părintelui patriarh, Ion Brătianu, nerăbdător că rezolvarea chestiunii calendarului întârzia a dat ordin mitropolitului Pimen să sfârșească o dată cu „stilul vechi”. Se știe că, din motive… științifice, P.S. Pimen s-a executat. Părintele patriarh nu a făcut decât să accepte o situație pe care nu o crease", a scris Nae Ionescu conform Cuvântul Ortodox.

Schimbarea calendarului a produs mari tulburări, în special în Moldova.

Sursa: activenews.ro

Continuă

Arborele de Crăciun, un simbol al luminii și a vieții

Traducere în română 

Omul cosmic

[...] În simbolismul primordial semnificaţia soarelui încât "Viaţă", "Lumina pământului", e totodată şi simbolul Omului. Astfel precum în cursul său anual soarele moare şi renaşte, la fel, şi omul are „anul” său, în care moare şi naşte din nou. Aceeași semnificaţie a fost sugerată, în origini, de solstiţiul de iarnă, prin care care i se dă caracterul unui "mister". În el forţa solară coboară în "Pământ", în "Ape", în "Munţi" (ceea ce dă impresia că în punctul cel mai jos de-a lungul cursului său, soarele se scufundă), pentru a regăsi apoi o nouă viaţă. În ascensiunea sa, această simnificaţie se confundă cu cea a "Arborelui", care renaşte ("Arborele Vieţii" a cărui rădăcina se află în abis) şi a "Omului cosmic" cu "braţele ridicate", semn de reînviere. Astfel începe un nou ciclu, "anul nou", "lumina nouă". De aceea, data în chestiune pare să fi coincis în trecut cu începutul noului an. Este demn de remarcat faptul că şi Roma antică cunoştea un "crăciun solar": exact în aceeaşi perioadă de 24-25 decembrie, preluată succesiv de creştinism, ea celebra asazisul Natalis Invicti sau Natalis Solis Invicti (Crăciunul Soarelui Invincibil).[...] (Notă a noastră: A se înţelege aici prin Crăciun, semnificaţia etimologică a cuvântului din latină creatio, -onis „naştere”.)

Arborele Vieţii

[...] Întorcându-ne la "crăciunul solar" din origini, am putea observa corespondenţe particulare în ceea ce a supravieţuit ca vestigii, în obiceiurile sărbătoarei moderne. De altfel un ecou înceţoşat este acelaşi obicei popular de-a aprinde pe tradiţionalul brad lumini în noaptea de Crăciun. Arborele, după cum am văzut, valora tocmai ca un simbol de reînviere a Luminii, dincolo de ameninţarea nopţii. Chiar şi darurile care Crăciunul aduce copiilor costituesc un ecou îndepărtat, un reziduu morenic: idea primordială era darul de lumină şi de viaţă  pe care Soarele nou, "Fiul", îl aduce oamenilor. A se înţelege darul atât în sensul său materiat cât şi în cel spiritual. [...]

Textul originar în italiană

[…] Nel simbolismo primordiale il segno del sole come “Vita”, “Luce delle Terre”, è anche il segno dell’Uomo. E come nel suo corso annuale il sole muore e rinasce, così anche l’Uomo ha il suo “anno”, muore e risorge. Questo stesso significato fu suggerito, nelle origini, dal solstizio d’inverno, a conferirgli il carattere di un “mistero”. In esso la forza solare discende nella “Terra”, nelle “Acque”, nel “Monte” (ciò in cui, nel punto più basso del suo corso, il sole sembra immergersi), per ritrovare nuova vita. Nel suo rialzarsi, il suo segno si confonde con quello de “l’Albero” che sorge (“l’Albero della Vita” la cui radice è nell’abisso), sia “dell’Uomo cosmico” con le “braccia alzate”, simbolo di resurrezione. Con ciò prende anche inizio un nuovo ciclo, “l’anno nuovo”, la “nuova luce”. Per questo, la data in questione sembra aver coinciso anche con quella dell’inizio dell’anno nuovo (del capodanno). È da notare che anche Roma antica conobbe un “natale solare”: proprio nella stessa data, ripresa successivamente dal cristianesimo, del 24-25 dicembre essa celebrò il Natalis Invicti, o Natalis Solis Invicti (natale del Sole invincibile). […]

[…] Tornando al “natale solare” delle origini, si potrebbero rilevare particolari corrispondenze in ciò che ne è sopravvissuto come vestigia, nelle consuetudini della festa moderna. Fra l’altro un’eco offuscata è lo stesso uso popolare di accendere sul tradizionale albero delle luci nella notte di Natale. L’albero, come abbiamo visto, valeva infatti come un simbolo della resurrezione della Luce, di là della minaccia delle notte. Anche i doni che il Natale porta ai bambini costituiscono un’eco remota, un residuo morenico: l’idea primordiale era il dono di luce e di vita che il Sole nuovo, Il “Figlio”, dà agli uomini. Dono da intendersi sia in senso materiale che in senso spirituale. […]

Julius Evola

Brani tratti dall’articolo Natale solare ed Anno nuovo apparso sul quotidiano Roma del 5 gennaio 1972. (via Aurhelio).

Continuă