Limba noastră-i dor ce arde - Ziua Limbii Române celebrată la Roma

Omițând pasajul despre istoria sărbătoririi Zilei Limbii Române, pe care o găsim cu ușurință în mai multe surse, țin  să spun doar că ceea ce s-a întâmplat la 29 august 1989, când 750 de mii de basarabeni, măcinați de secole de dezrădăcinare au ieșit  în Piața Marii Adunări Naționale să-și ceară dreptul la identitate, reprezintă  un fenomen unic în istoria Europei.  Europa este una din beneficiarii celor petrecute în Basarabia, fiind cea care și-a consolidat  hotarele culturii și civilizației latine  până peste Nistru.

Mai adăugăm la această constatare un moment ce nu poate  lipsi nicidecum, atunci când vorbim despre limba română și anume cel al plecăciunii adânci în fața  poporului, care a creat  această comoară, această valoare inestimabilă.

Este de menționat că Ziua Limbii Române  se sărbătorește atât de către românii din cele două state românești cât  și de către cei aflați peste hotarele țării. 

Am avut ocazia să  participăm, duminică, 27 august, la unul din aceste evenimente și anume la Ediția a XXVIII a Cenaclului literar de la Roma, condus de Valeriu Barbu. În pofida căldurilor caniculare, românii din Roma au ținut să sărbătorească Ziua Limbii Române, creându-i în Cetatea Eternă o mică insulă omagială alcătuită din reflecții și lecturi. 

Fragmentele  din opera lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Constantin Tănase se  împleteau cu trăirile și gândurile celor prezenți.  Emoționantă și bine documentată a fost relatarea lui Valeriu Barbu, care a vorbit despre originile limbii române, bogăția sa expresivă și vibrația unică. 

S-au discutat probleme legate de situația în care se află românii și cultura românească din regiunile istorice ale României și de peste hotarele ei. Dacă românii din R. Moldova în pofida tuturor problemelor care le provoacă propaganda rusească,  se mai simt la ei acasă, atunci cei din Ucraina, nu  mai sunt ca altădată o națiune titulară. În Ucraina continuă să se închidă școlile cu predarea în limba română, această comunitate mai fiind afectată  și de războiul ruso-ucrainean.

Dramatică este situația românilor din Valea Timocului, care își pierd speranța de a rezista ca etnie în condițiile lipsei de școli, biserici și presă în limba română. Dramatică se arată și situația românilor din Bugaria, aflați între uitare și asimilare benevolă. 

Fiind originară din R. Moldova, care la 27 august  își marchează 26 de ani de la proclamarea Independenței, am ținut să vorbesc despre situația Românismului din România Mică, citându-l pe Constantin Tânase: 

„Românismul e o Biserică. O Biserică plină cu icoane. Cu icoanele moldoveanului Ștefan cel Mare, a munteanului Constantin Brâncoveanu, a ardeleanului G. Coșbuc. Moldovenismul antiromânesc e un club, un „dom kulturî” plin cu portretele lui Stalin, Brejnev și Voronin. Duminicile, în această biserică intră, ca să aprindă o lumânare, un  Gr. Vieru. Iar în club, ca să tragă o țigară și o sută de grame, intră un V.Stati. Urmat de ceilalți stâlpi ai statalității moldovenești: Voronin, Lupu, Stepaniuc and Co. 

Statul Republica Moldova poate fi construit numai pe această biserică, dar nu pe mituri false sau furate. Iată de ce, parafrazându-l pe Malraeaux, zic: Republica Moldova ori va fi românească, ori nu va fi deloc. Tertium non datur. “

 Până la urmă, am ajuns la concluzia că fiecare din comunitățile românești își are problemele și specificul său, dar ca efect al fenomenului de globalizare, ar trebui să ne asumăm  o viziune amplă în ce privește situația limbii și culturii românilor de pretutindeni, încercând să creăm modalități eficiente pentru a interveni în situațiile de dificultate sau extremă urgență. Una din propunerile concrete în acest sens a fost cea de a ne familiariza cu  experiența activității Consiliului Mondial Român, care la momentul actual lucrează la înființarea unei  filiale  în Italia. 

Nu s-au evitat nici discuțiile  pe marginea declarației politicianului basarabean Ana Guțu despre starea limbii române vorbite de către cei plecați din Țară. 

Am învățat cu fiul meu zilele acestea poezia “Limba noastră” de Alexei Mateevici, exercițiu pe care obișnuiesc să-l fac de ani de zile, așa cum o fac  și  colegii noștri care cultivă româna propriilor copii, indiferent  de observațiile altora.  De fapt tot așa cei care nu au această obișnuință  nu o vor aplica nici după cele mai convingătoare și duioase sugestii.  Cu atăt mai mult când acestea sunt făcute într-o manieră mai puțin diplomatică. 

Am selectat poezia lui A. Mateevici, vorba românului: “a împușca doi iepuri”... În așa mod, fiul meu a avut posibilitatea să-și omagieze deopotrivă  limba părinților și statul lor de origine, statul nu Țara. Din păcate, românii celor două state au avut același imn “Deșteaptă-te române” doar pe parcursul a trei ani.   Mai în glumă mai în serios mi-aș dori din nou să avem același imn, fie și temporar, până la Reîntregire.  Ce ar fi ca și România să adopte imnul moldovenesc, măcar din simplul motiv că în textul lui Mateevici este indicat hotarul adevărat al României și anume râul Nistru.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veșnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeșnici.

Dacă ar fi s-o adaptăm la problemele stringente din actuala Românie cu codrii săi tăiați cu nemiliuita, mi-ar ieși cam așa o versiune a acestei strofe:

Limba noastră-i zbucium veșnic

De păduri barbar  tăiate 

Și-a hotarelor pe Nistru

Ce ne-au fost cândva furate...

Nu puteau lipsi reflecțiile ce țin de apropierea Centenarului Marii Uniri, legate de alcătuirea unui program concret de evenimente dedicate Reîntregirii Țării din 1918, temă la care mai avem de lucrat. 

În drum spre casă împărtășeam  cu soțul meu Vitalie gândul că  avem o limbă  înfiorător de frumoasă,  fiecare cuvânt al ei fiind  pâtruns de energiile neamului și pământului nostru, energii de o consistență deosebită.  Până și înjurăturile, după cum  observa Herta Müller,  în limba română au puterea unei adevărate revoluții.  Din această cauză ar fi bine să le evităm, pentru a nu risipiri în zadar eforturile, pe care ar trebui să le concentrăm pentru a crea realități palpabile, așa cum de fapt au plecat deciși s-o facă cei prezenți la eveniment. 

Tricolorul din flori cu inscripția „Limba Română este Patria mea”, frază de Nichita Stănescu, pe care mi l-au dăruit   Adrian și Luminița Niță,  îl meritau toți cei prezenți: Tatiana Chiriță, unul din lectorii DEX-ului românesc, Valeriu Barbu, care veghează de ani de zile cu dedicație asupra valorilor culturii românești, Maricica Goraș, întreaga familie Grosu-Vremeș, scriitoarea Doina Mustățea, Eviana Clementina Mereuță, Cristea Rareș, Valentina Scafari, Constantin Sorici, Mihaela Mitruț și mulți alții care au fost prezenți dar și cei care au lipsit de la acest eveniment.  Vi-l ofer virtual fiecăruia dintre voi, împreună cu bucuria de a iubi cu toții aceeași Patrie și speranța că aceasta va obține cât mai curând o configurație pe harta lumii demnă de ființa-i sublimă. 

Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia

Continuă

Împreună pentru Unire | 158 de ani de la Unirea Principatelor Române [recenzie]

Zilele acestea am avut ocazia să fim invitați la mai multe manifestații, dedicate celei de-a 158-a Aniversări a Unirii Principatelor Române care s-au împletit cu acțiuni de protest contra OUG privind Legea Grațierii și Amnistiei. 

Aceste ocazii sunt unice nu doar pentru a ne revedea și a trăi momente autentice de unire departe de țară, dar și de a mai reciti, de a actualiza memoria și de a face descoperiri noi legate de istoria neamului și de cea europeană. Mica Unire a fost înfăptuită din voința poporului român cu susținerea țărilor europene și implicarea multor oameni politici și celor de rând care au fost potrivit spuselor lui Napoleon III „...voluntari ai Providenței în mâinile cărora a fost pus destinul Țării”, ca Alexandru Ioan Cuza, alesul celor două principate românești, ca Ion C. Brătianu, pe care îmi place să-l contrapun politicienilor actuali, gata să-și văndă neamul și Tara de dragul intereselor personale, uitând că au existat politicieni care-și vindeau moșiile pentru Unire, ca Ecaterina Conachi - soția caimacamului Nicolae Vogoride, care a demascat fraudarea alegerilor, descoperind corespondenţa incriminatoare dintre Nicolae Vogoride şi ambasadorul turc, scrisorile fiind înmânate unioniştilor și odată ajunse la Paris, au provocat un scandal european.

Oare n-am putea s-o teleportăm pe Ecaterina Conachi în toamna anului 2016 ca să-i ajute și pe basarabeni să-l invalideze pe intrusul Dodon de la Chișinău, ce s-a furișat la președinție cu tot cu 400000 de fraude electorale, dacă nu chiar provocând un scandal european, măcar dând de înțeles Europei așa cum încercăm s-o facem și noi că principiul de bază european cuprinde și un paradox (știu, o să mă repet) și anume existența unui popor divizat în două realități geopolitice. Manifestațiile de comemorare mai sunt și un prilej pentru a ne reaminti de alte evenimente pline de momente revelatoare, iar uneori și de tensiune, pe care le trăim toți anii aceștea, regăsindu-ne cu frații români din Țară, la Roma. 

Unul din aceste momente a fost fără îndoială prezentarea volumului de poezie, scris de Grigore Vieru și tradus de Valentina Corcodel, Claudia Lupașcu și subsemnata în 2010. După o muncă destul de migăloasă care s-a încununat cu o publicație, prețul căreia l-am împărțit frățește în trei și o prezentare la Accademia di Romania, care ar fi fost perfectă dacă nu se dezlănțuia o adevarată avalanșă de lecturi bilingve a poeziei lui Vieru. Căci nu trebuie să vă spun cât de mult este iubit poetul. Urma ca eu, care coordonam evenimentul să reacționez la faptul că publicul italian începea să se plictisească, încât a trebuit să și notifice Directorul de Programe doamna Daniela Crăsnaru că:”... poezia nu trebuie să obosească”. Mărturisesc că acest moment a fost unul din cele mai teribile din toată activitatea mea ca moderator. Am stat vre-o câteva zile la pat, iar când m-am pus pe picioare, am scris o mică relatare de genul acesteia ca un rezumat al prezentării, în care printre altele dădeam și o replică doamnei Crăsnaru, că „...sunt de acord că poezia nu trebuie să obosească, dar e și mai trist e când intelectualii noștri obosesc de munci necalificate și au avut o singură ocazie să-și împărtășească durerea și trăirile și atunci i-au obosit pe toți.” 

Nu am publicat acest articol, interesant fiind însă ceea ce mi s-a întâmplat îndată ce am terminat de scris. Am luat în mână cartea lui Petru Cimpoeșu pe care o răsfoiam zilele acelea și cu stupoare citesc una din povestirile incluse în „Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite, povestiri”, Editura Polirom, 2008, care începea cu faptul că acea istorie i-a fost relatată autorului de către Daniela Crăsnaru, care la rândul său a auzit-o de la Mircea Nedelciu.

Un sportiv din Republica Moldova vine la competiții în România, se îndrăgostește de limba română vorbită corect, de București, de lume și ar fi vrut să rămână, dar îi expira viza, atunci se aruncă sub o mașină, este internat, cu piciorul rupt, în spital, iar prietenii între timp îi găsesc o mireasă fictivă, îl căsătoresc cu ea și ar fost totul bine și frumos dacă basarabeanul nostru nu se îndrăgostea de mireasa fictivă, care spre nefericire avea cancer. De necaz omul a început să-și inece amarul în vin.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost cel de a-i scrie doamnei Crăsnaru despre descoperirea făcută, iar faptul că Dumneaei nu cunoștea acest fragment literar în care era protagonistă, chiar m-a bucurat, ... iată la ce sunt buni frații. Iar povestioara lui Petru Cimpoeșu îmi pare și mai emblematică astăzi ca în 2010. 

Două organisme bolnave nu pot să se unească până când nu-și vindecă metehnele. Dacă ar fi fost în viață epigramistul Efim Tarlapan ar fi scris cam așa ceva, cred eu, iar dacă nu sunteți de acord, chiar vă invit să scrieți mai bine și mai concludent ca mine.

Suntem uniți în spirit și în gând,

Avem același grai,același cânt,

Același Eminescu ne renaște

Și chiar același rău roșcat ne paște,

A mai rămas atâta doar, măi frate,

S-avem hotare aceleași și-o dreptate.

Și vă mai invit să ne gândim împreună la tematica evenimentului din 27 martie 2017 la aniversarea a 99-a de la Marea Unire, căci trebuie cumva să acoperim golul unei reîntregiri pe care ar trebui s-o facă slujbașii celor două state românești, întrucât sunt plătiți să muncească pentru interesele națiunii, dar demonstrează des contrariul. 

Mai citim, mai discutâm, mai analizăm, cine știe poate se întamplă până la urmă minunea deșteptării clasei politice românești de pe ambele maluri ale Prutului. La cenaclul literar”Strigătul Diasporei” condus de Nicu Narcis Anton am venit cu o noutate editorială și anume: „Valeriu Gafencu Biografia teologică a Sfântului Închisorilor”, scrisă de istoricul Ionuț Țene, publicată la Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca 2016, o carte pătrunzător de actuală, care ar fi bine să fie tradusă în toate limbile lumii, ca mărturisire a suferinței cauzate de dictatura comunistă în estul european, adică de calvarul numit Holocaustul Roșu. Acestea, dar nu numai, au fost tematicile cenaclului din duminca 29 ianuarie, centrală fiind regăsirea noastră a tuturor celor care ne dorim să scriem împreună pagini reale a istoriei, nu doar să rămânem elemente decorative de pe fotografiile cu harta României Mari.

Închei această relatare cu gândul că nu e suficient ca Parlamentul European să decreteze comemorarea victimelor stalinismului și ale nazismului la 23 august pentru faptul că în acea zi în 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, care a divizat Europa în două realități, dacă nu contribuie îndeajuns la eliminarea definitivă a efectelor acestui pact, pe care continuă să le suporte mai ales românii, în special cei din Basarabia.

Tatiana Ciobanu,

Asociatia Dacia

Continuă

Statuile dacice la Roma [documentar]

Documentar inedit despre statuile dacice de la Roma, la realizarea căruia și coordinatoarea Asociației Dacia, Tatiana Ciobanu, a avut onoarea să participe. La lumina nenumăratelor statui de daci, chiar în centrul celei ce era capitala Imperiului roman, Marius Lupu se întreabă despre omagierea, de care se bucură memoria strămoșilor noștri în Roma prin patrimoniul bogat de statui și sculpturi ce se pot găsi în piețele și muzeele din capitala italiană. 

În mod inevitabil, se pune întrebarea:
dacă dacii au fost înfrânți, de ce cuceritorii lor, romanii, au acordat o atât de mare onoare, dedicând aceste statui de mari dimensiuni, așezați sus la înălțime în Forul lui Traian, care au fost descrise cu fruntea înaltă, privirea dreaptă pătrunzătoare, având un aspect de mare hotărâre de sine cu brațele libere, cum de statuile dacice au fost descrise ca fiind prizonieri?
Producător și regizor - Marius Lupu
Plăcerea de a descoperi! …sau
,,nu noi am pășit pentru prima dată prin Roma, ci strămoșii noștri,,
Iată că, după câteva luni de muncă, absolut voluntară, a sosit momentul mult așteptat și anume…
prezentarea filmului documentar "STATUILE DACICE LA ROMA".
Un documentar unic realizat la Roma, în care protagoniștii prezintă câte un loc unde sunt statui dacice… iar ceea ce aste cel mai interesant, aceste statui fac parte din cultura și istoria românească…
Proiectarea acestui film nu este un fapt închipuit, ba mai degrabă este vorba de evenimentele dacilor din timpurile împăraților romani și, curiozitatea cea mai mare, cum de au fost ridicate așa de multe statui unui popor înfrânt, cum a fost cel dac? De asemenea aș dori să mai menționez faptul că pentru realizarea acestui documentar nu au fost sponsori, ci doar unele persoane din comunitatea prezentă la Roma care au oferit cât au putut, iar pentru conclude-re, diferența am susținut-o singur.
Vizionare plăcută !

Comentariu de Marius Lupu, producător și regizor.

Continuă

Asociația Dacia amintește DRP-ului că există o singură diasporă românească pe cele două maluri ale Prutului

În data de 30 octombrie, la Accademia di Romania din Roma, a avut loc întâlnirea Ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni Maria Ligor cu membrii diasporei române. La întrevedere a fost de asemenea prezent și Ambasadorul României în Italia E.S. Domnul George Gabriel Bologan. Cea mai mare parte a evenimentului a fost dedicată întrebărilor reprezentanților mediului asociativ, printre temele abordate s-au numărat organizarea secțiilor electorale din străinătate și programele desfășurate pentru diasporă precum “Diaspora Start-Up” pentru a încuraja reîntoarcerea românilor în Țară și stimula investițiile. Asociația Dacia a reamintit că nu există două diaspore, cea românească și cea basarabeană, ci una singură și își exprimă năzuința ca centenarul Unirii să regăseacă românii uniți într-o singură Țară. De altfel Ministrul a ținut să sublinieze că o bună parte din proiectele DRP au fost/sunt dezvoltate și în Republica Moldova și că toate proiectele adresate românilor din afara hotarelor sunt deopotrivă deschise și românilor basarabeni.

Asociația Dacia

Continuă

Ziua Limbii Române sau Unirea ideală este cea reală [recenzie]

Ca în fiecare an Ziua Limbii Române a fost sărbătorită azi și de către românii din diaspora de la Roma. Asociația Dacia a participat cu această ocazie la „Parcul cu cărți” organizat în capitala italiană, duminica 28 august, împreună cu alte asociații precum Cenaclul „Strigătul Diasporei”, Asociatia „Ulpia Traiana Romana”, „Identitatea Românească”, Asociatia „Il Mondo Blu”, „Antica Dacia” și „Alianța Românilor”. O inițiativă care a văzut expoziția în aer liber a sute de volume în limba română ce au putut fi luate în împrumut de către participanți. Preotul Serafim de la Biserica românească greco-catolică, un neobosit promotor al culturii române la Roma, a binecuvântat evenimentul, după care a urmat un recital de poezii, muzică și bucate tradiționale românești.

De asemenea și noi de la Asociația Dacia ne-am alăturat inițiativei, plecată din sânul diasporei unioniste, pentru a duce mesajul de frație dintre cele două maluri de Prut printr-un simbolic ulcior al Unirii. 

Câteva zile în urmă Ambasadorul SUA în Republica Moldova J. Pettit a afirmat în cadrul unei emisiuni că Unirea cu România nu ar fi o alegere practică și convenabilă și că SUA susține independența Republicii Moldova. Dincolo de bucuria care această delarație ar putea suscita în rândul unor stataliști, fiindcă nu toate țările din lume au "prilejul" de a-și vedea "suveranitatea" apărată de două puteri mondiale, ne-am putea întreba cât de legitime sunt aceste afirmații asupra viitorului unei Țări date de reprezentantul unui Stat străin. Răspunsul indirect dar clar al președintelui Timofti nu s-a lăsat așteptat, în prelegerea ținută la Academia de Științe tocmai cu prilejul Zilei Limbii Române acesta a afirmat: "Sunt  român, la fel cum au fost, părinții, buneii mei și tot neamul care trăiește pe acest pământ. Să însușim și să acceptăm odată pentru totdeauna acest adevăr și să ne căutăm de alte lucruri, care necesită efort și concentrare. Lupta absurdă împotriva evidenței, împotriva adevărului nicicând nu a avut sorți de izbândă. Ea doar mistuie puterea ziditoare de care este atâta nevoie în alte sfere ale vieții noastre."

O zi emblematică așadar cea de azi care ne reamintește importanța păstrării identității noastre și faptul că cele două State românești, unite prin limbă, istorie și cultură sunt încă divizate de ore în șir de așteptare în vamă și de o gloată de politicieni de pe ambele maluri ale Prutului care nu fac interesul Neamului. Noi trăim unirea în suflet, în tărâmul limbii și tradițiilor noastre dar avem nevoie și de o Țară reală care să re-aducă acasă pe fii săi.

Limba română este patria pe care o purtăm mereu înlăuntru, oriunde am merge. Prin urmare, să o păstrăm cu dragoste și respect și să o transmitem mai departe cu mândrie copiilor noștri.

Continuă

Marșul pentru viață (Marcia per la vita) 2016, mâine la Roma

Duminica aceasta, 8 mai, As. Dacia va participa, precum anul trecut, la Marșul pentru Viață care va avea loc la Roma la orele 9 (Piazza Bocca della Verità). Pentru că viața este o valoare sacră și universală și trebuie ocrotită de la concepere până la sfârșitul său natural. Veniți cu noi să aducem susținerea comunității românești acestei inițiative importante, ne vedem în piață sub tricolor!

Questa domenica, 8 maggio, alla Marcia per la Vita sarà presente, come l'anno scorso, anche la nostra associazione, per dire sì alla vita perché essa deve prevalere sempre sulle ragioni economiche, sugli interessi meschini e di circostanza. Perché la libertà degli uni non possa prevaricare sulla vita di altri qualsiasi cosa un'ideologia relativista dica. Venite con noi per celebrare insieme la Vita nella meravigliosa cornice romana. Domenica, ore 9 in Piazza Bocca della Verità.

Di seguito il comunicato degli organizzatori:

Con la Marcia per la Vita intendiamo:

affermare la sacralità della vita umana e perciò la sua assoluta intangibilità dal concepimento alla morte naturale, senza alcuna eccezione, alcuna condizione, alcun compromesso;

combattere contro qualsiasi atto volto a sopprimere la vita umana innocente o ledere la sua dignità incondizionata e inalienabile.

Per questo:

chiamiamo a raccolta tutti gli uomini di buona volontà per difendere il diritto alla vita come primo dei principi non negoziabili, iscritti nel cuore e nella ragione di ogni essere umano e -per i cattolici – derivanti anche dalla comune fede in Dio Creatore;

esortiamo ogni difensore della vita a reagire, sul piano politico e culturale, contro ogni normativa contraria alla legge naturale, e contro ogni manipolazione mediatica e culturale che la sostenga. E qualora ci si trovi nella impossibilità politica di abolire tali leggi per mancanza di un consenso popolare sufficiente, ci si impegna a denunciarne pubblicamente l’intrinseca iniquità, che le rende non vincolanti per le coscienze dei singoli.

Continuă

Nicolae Bujin [In memoriam]

Odata cu caderea României în mâinile comunistilor nu au fost puține cazurile opozanților politici care au reușit să se refugieze în străinătate. Printre aceștia se numără și Nicolae Bujin, comandant legionar a cuiburilor din Constanța care a ajuns în exil la Roma. În Italia Nicu Bujin, cum mai era numit, impreuna cu un alt camarad de crez Constantin Papanace, au continuat difuziunea doctrinei legionare prin diferite activități. Aceștia au fondat colecția "Biblioteca Verde" publicată la Editura "Armatolii" sub egida căreia apar astazi 26 de lucrări. Tot la Roma Nicolae Bujin s-a distins prin difuzarea mesajului legionar in rândurile mediulului identitar-tradițional italian, atât prin articole, conferințe cât și prin editarea de cărți. Nicolae Bujin s-a nascut la Salonic la 13 Octombrie 1913 dintr-o familie de aromâni si s-a stins din viață la 14 noiembrie 1999 la Roma, fiind astăzi îngropat în cimitirul a-catolic din Roma, zona Ostiense.

Mai jos un extras din articolul "Il messaggio di Codreanu" publicat in revista RAIDO, anul VI nr. 23:

La storia insegna che gli apostoli di ideali troppo puri spesso non sfuggono al martirio. La loro diversità genera un senso di colpa che si trasforma rapidamente in odio nell'animo di coloro che non sono disposti a seguire la loro strada. E l'odio arma quasi sempre delle mani omicide se gli inquietanti apostoli osano rivolgere dei messaggi di fraternità e di amore anche a nemici ed avversari, che interpretano questo comportamento cristiano come una intollerabile provocazione. Codreanu venne assassinato per questo motivo, ed anche perché egli, attraendo alla sua causa una grande e crescente schiera di giovani, scardinava alla radice il potere di un re corrotto (Carol II) e di una classe politica che non era meno inetta né meno corrotta del sovrano. Molti legionari condivisero la sorte del Capitano. Molti altri caddero prima e dopo combattendo contro il comunismo. 

Continuă