"CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini" de Eugenia Bulat ─ o carte de istorie orală, o carte-document, care ne teleportează în tumultul anilor de început ai Renașterii noastre Naționale, 1989-1991, ─ ani de mari așteptări și vrednice realizări în lupta noastră pentru identitate și spiritualitate românească: dreptul la limba română, înveșmântată în haina ei firească, ─ alfabetul latin, dreptul la Tricolor, la istoria noastră adevărată, la credința strămoșească etc.
O carte binevenită, scrisă și editată la momentul potrivit, nu doar de un martor ocular, ci de un veridic actant al evenimentelor de început ale Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din Basarabia. Îmbrățișarea autoarei volumului, dimpreună cu Diaspora românească de la Roma și a oaspeților ei de la Cluj, îmbrățișarea acestui volum reprezentativ pentru tot ce s-a întâmplat în acei an în provincia românească înstrăinată de către ambele ambasade-surori ─ cea a României și cea a R. Moldova în Cetatea Sfântă, ─ ne onorează și ne obligă, lucrurile stând anume așa cum a afirmat dna Ambasador Gabriela Dancău: ”Ziua Limbii Române este un bun prilej pentru a reflecta asupra coeziunii naționale și asupra a ceea ce ne unește”, or, cum a afirmat dl Anatol Urecheanu, Ambasadorul R. Moldova la Roma: ”Istoria este ciclică, astfel că ea se va repeta când va veni timpul”.
Ne întrebăm doar în ce măsură poate fi potrivit sau corespunzător pentru o așchie de popor atât de hăituită în istorie să mai suporte calvarul înstrăinării de Patria-Mamă, cât de potrivit sau corespunzător este azi ca Basarabia să mai poarte pe proprii umeri și vecinătatea unui cumplit conflict militar, cu toate consecințele sale în plan local și global. Ne întrebăm împreună cu scriitorul român din Basarabia, Ion Hadârcă, citat pe coperta a 4-a a volumului "CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini": "Pentru ce ni s-a dat acest strașnic canon de teroare a istoriei?" Așteaptă răspuns și întrebarea-cheie care frământă toată suflarea românească și, în mod special, pe cea din Mica Românie ─ R. Moldova: a fost sau nu posibil miracolul Re-Întregirii?!...
Citat în volum, în interviul realizat de către autoare cu același Ion Hadârcă, poet și om politic (dar și cel dintâi lider al Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din Basarabia), constată cu amărăciune: "După tot ce s-a întâmplat cu noi, după euforia victoriilor de-o clipă și amarul eșecurilor în lanț, după umila mea experiență în Parlamentul României și după lectura multor surse istorice, monografii și mărturii ale politicienilor dâmbovițeni, pot afirma doar că răspunsul nu era la noi. Era la București, la Poartă, la Moscova, la Washington sau nu mia știu unde. Și nu știu dacă mai are rost frământarea. Este un punct de vedere subiectiv, ca și această deducție subiectivă valabilă doar pentru mine personal: n-am știut la începuturi, cu siguranța neinițiatului, că sunt cucuie care se adună nu doar în cădere, dar și în urcuș. Ultimele cu mult mai grele și mai dureroase decât primele.
"Conștientă de faptul că nu aș avea niciun drept moral la replici sau obiecții în fața generației care și-a sacrificat tinerețea pentru a reîntoarce așchiei de neam înstrăinat de matcă adevărul istoric și științific (dar anume pentru a-i lua din povara gândurilor), îl voi contrazice pe scriitorul Ion Hadârcă, convinsă că frământarea sa nu e deloc o viziune personală asupra stării lucrurilor, iar cucuiele vin, de fapt, în urma implicării unei populații căreia i s-a negat dreptul la propria identitate, drept cerut în genunchi, ─ o populație care, în rezultatul acelei mari bătălii pentru revenirea la grafia latină și limba română, așa și nu a fost acceptată în spațiul ce ține de trecutul milenar al devenirii sale naționale. Autoare volumului ”CĂLĂRAȘII” amintește de deputatul Ilie Bratu, unicul care a spus franc, în timp ce se vota Declarația de Independență a R. Moldova: ”Statul acesta e mort din fașă!”, iar acești peste 30 de ani de falsă independență anume acest lucru și l-au demonstrat.
De fapt, și la cele de mai sus s-ar putea face câteva obiecții: acest Stat este mort cam pentru 97% din populație, dar, pentru cele 3% din populație, cele care beneficiază de bunăstare și protecție din partea structurilor statale moldovenești, acest Stat este chiar destul de viu și de funcțional! Și, de preferat pentru ei, bineînțeles, cât mai adâncit în veșnicie; cu tentaculele sale oligarhice de comuniști metamorfozați în baroni, am adăuga. (Mai este o dovadă a nonsensului, precum și a nonsensului neutralității acestui stat, ─ una care sper să nu se adeverească niciodată: în condițiile actuale, o mică explozie în spațiul celui mai mare depozit de arme din Europa, cel de la Cobasna, ar putea provoca o tragedie gen Hiroshima și Nagasaki, aceste deșeuri fiind demult netransportabile. Iată atunci s-ar înțelege că ”copilul ilegitim” al lui Ribentropp și Molotov nu e numai viu dar și sinistru de șotios. Și s-ar conștientiza, în sfârșit, pericolul pe care îl poate crea o clasă politică incompetentă și coruptă, în fuga după bani și putere, pentru că anume așa s-au demonstrat a fi guvernele ieșite din mantaua lui Ilici, ─ toate, de la Voronin și până la Dodon.) Rămânem cu marele regret că, alături de Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor staliniste și comuniste nu s-a adoptat și Legea lustrației. Avea dreptate Paul Goma: ”Tot ce vom făuri în viitor, va fi pătat de amprenta Ciumei Roșii!” Adevăr valabil pentru ambele state românești.
În pofida faptului că starea românismul în Basarabia se încadrează perfect în logica lui Otto von Bismarck: "Revoluțiile le gândesc visătorii, le înfăptuiesc fanaticii, dar profită de ele ticăloșii", nimic nu a putut stăvili acea valul conștientizării propriei identități în spațiul dintre Prut și Nistru. A fost forța descrisă atât de bine de poetul Dumitru Matcovschi în ”Glosa în metru eminescian”:
Este-o forță ca o torță
Ce ne poartă către-o poartă,
Peste toate este-o forță,
O credință și o soartă.
Solitar hotar de creste
Ce ne-adună împreună;
Ce-i poveste, nu-i poveste,
E istorie comună.
Drumul nu-i ușor se-ntâmplă.
Dar a fost ușor vreodată?
Doare frunte, doare tâmplă.
Doare inima bărbată.
Ce-am fost noi? Tăcere gravă?
Secol desfăcut în două?
Cu trecutul ei de slavă
Lumea niciodată-i nouă.
Narând de la nivelul vârstei înțelepciunii și lucidității și documentându-și amintirile, fixând cutremurătoare mărturii prin intermediul mai multor interviuri solicitate camarazilor de Ideal, celor care au făurit istoria recentă a Basarabiei, conduși cu adevărat de un impuls dumnezeiesc al demnității de neam, poeta Eugenia Bulat ne oferă un document inedit și ne îndeamnă să veghem asupra Adevărului, asupra sacralității acelor începuturi. Este crezul său, la fel precum este și faptul că ”doar atunci când ne vom face datoria cetățenească cu modestie și onestitate față de acest pământ, față de neamul românesc căruia îi aparținem, doar atunci ne vom putea așeza cu sufletul împăcat la Masa Înaltei Judecăți”.
Ambasadorul României în Italia Gabriela Dancău - Ambasadorul R. Moldova în Italia Anatolie Urecheanu
autor: Tatiana Ciobanu
0 commenti:
Trimiteți un comentariu