Și Dumnezeu a creat femeia - E Dio creò la donna

În concluzie, Dumnezeu a creat femeia ca încununare a creației Sale. Iar ea, la rândul său, creează, conlucrează cu El la nașterea vieții pe pământ, la cultivarea și desăvârșirea sufletului. Bărbatul provine din pământ, femeia din bărbat. Ea îi este asemănătoare, dar diferită, este un “în plus” necesar. Nu este o simplă tovarășă, altfel Dumnezeu ar fi creat un alt Adam, în schimb i-a dat un complement. Ambii sunt făcuți de Domnul și au același rang în planul Creației - după chipul Său i-a făcut - egali în demnitate și responsabilitate, diverși în calități și prerogative.  

Dumnezeu este bărbat și femeie, are calități feminine și masculine dar El este perfect, este Unul. Omul, în schimb, pentru a se perfecționa a fost creat dual: bărbat și femeie. Relația celor doi este una necesară, inevitabilă. Ei sunt destinați să se confrunte și să se întâlnească în diferențele lor. Însăși viața decurge din această întâlnire. 

Aceasta este condiția omului pe pământ și el nu i se poate sustrage. Orice tentativ de a reduce bărbatul la femeie sau femeia la bărbat este menit să eșueze, pentru că este mereu vorba de o scădere, o degradare a ei, sau a lui. Omologarea diferențelor, fabricarea omului unisex, este o caricatură. Desăvârșirea nu se poate atinge decât printr-o valorizare, o întâlnire și o acceptare reciprocă a Celuilalt. 

Femeia făcută de Creatorul Universului pentru bărbat nu este o prietenă, o camaradă sau o logodnică ci este soție. Chiar dacă poate avea și alt rol, indicația Genezei este clară: aceasta este modalitatea relației între cei doi în forma sa cea mai înaltă și naturală. În căsătorie bărbatul și femeia devin un singur trup, aceasta este forma uniunii care cel mai mult se apropie de perfecțiune: o unitate alcătuită din masculin și feminin.

Creazione di Eva, Michelangelo (Cappella Sistina) 

A conclusione, Dio creò la donna come coronamento della Sua opera. E lei, a sua volta, crea, collabora (con-labora) con Dio alla nascita della vita sulla terra, alla cura e al perfezionamento dell’anima. L’uomo viene dalla terra, la donna dall’uomo. Ella è simile ma diversa, è un “di più” necessario. Non è una semplice compagnia, altrimenti Dio avrebbe creato un altro Adamo, invece gli ha dato un complemento. Entrambi sono creati dal Signore e hanno lo stesso rango nella creazione - a Sua immagine li creò - uguali in dignità e responsabilità, diversi in qualità e prerogative. Dio è uomo e donna, ha qualità femminili e maschili ma Dio è perfetto, è Uno. L’uomo, invece, per perfezionarsi è stato creato duale, maschio e femmina. La loro è una relazione necessaria, inevitabile. Essi sono destinati a confrontarsi e ad incontrarsi nelle loro differenze. La vita stessa scaturisce da questo incontro. 

Questa è la condizione dell’uomo sulla terra ed egli non può sfuggirvi. Ogni tentativo di ridurre l’uomo alla donna o la donna all’uomo è destinato a fallire perché si tratta sempre di una diminuzione, di una degradazione di lei o di lui. L’appiattimento delle differenze, la fabbricazione dell’uomo unisex, è una caricatura. Il perfezionamento si può raggiungere solo attraverso la valorizzazione, l’incontro e l’accoglienza reciproca dell’Altro.

La donna fatta dal Creatore dell’Universo per l’uomo non è un’amica, una compagna o una fidanzata ma è la moglie. Pur potendo avere anche un altro ruolo, l’indicazione della Genesi è chiara: questa è la modalità del rapportarsi tra i due nella sua forma più alta e più naturale. Nel matrimonio l’uomo è la donna diventano una sola carne, è la forma di unione che più si avvicina alla perfezione: un’unità fatta di maschio e femmina. 

MC