Alibiul anticonformist și alegerea de a nu fi conform masei. O traiectorie, două direcții.

Se întâmplă din ce în ce mai des să auzim persoane care, deși sunt imersate până peste cap în noroiul modernității, își exprimă voința de a se diferenția de masă încercând, prin metode parodistice, să apară non-conformiste.

Pentru a se deosebi de cei din jur uitei atunci dormind zile intregi lenea unui corp obosit de „senzații tari”, sau încercând să apară cât mai originali prin schimbarea propriului „look” ori ieșind în evidență cu ultimele produse de pe piață, de la vestimentație la gadgeturi, sau adoptând un vocabolar „cool” satur de termeni împrumutați din cultura de peste ocean.

În spatele acestei încercări de a ieși din turmă se află o concepție de sclavie a libertății, după cum spune Gustave Thibon, e un a se învârti din ce în ce mai repede în strâmpta cușcă a simțurilor fără a realiza că de fapt te învârti oricum pe loc. În mod paradoxal, acei care consideră că au ieșit din turmă sunt aceeași din care turma este constituită. Seneca ar spune în legătură cu acest aspect că „nu există sclav mai sclav de acel care se consideră liber”.

Libertatea nu se cucerește prin ostentații, declarații de drepturi sau prin alte dispoziții abstracte din vreo lege democratică. Adevarata conceptie a libertății e interioară și constă înăinte de toate, după cum afirmă Julius Evola, într-o voință pură și din ce în ce mai puternică, capabilă să se afirme asupra oricărui element exterior, imediat ce acesta se impune ca o nevoie necesară, cu scopul, de a face mereu mai energica stăpânirea de sine. În acest sens, non-conformismul nu este un lucru formal și relativ, datorat unor factori pur și simplu exteriori ci constă înăinte de toate într-o ținută interioară care ne asumăm, este o libertate esențială și absolută. Eroismul cel mai măreț, ne învață Corneliu Zelea Codreanu, este ținuta în timp, rezultatul unui continuu exercițiu de prezență la propria persoană. Este vorba de a fi eroici într-un cotidian banal, lucru mult mai dificil decât eroismul dictat de instict care ne mișcă într-o situație de pericol imediat. Trebuie adoptat ca principiu, așadar, să facem nu ceea ce ne place, ci ceea ce costă, să urmăm mereu linia rezistenței majore pentru a oțeli astfel voința.

Intr-o lume făcută din vorbe democratice și din angajamente anulate în ultima clipă, prin SMS, adevăratul non-conformism constă atunci în oratoria faptei și în menținerea cuvântului dat. Când dependența de tehnologie e in creștere rapidă mecanizând orice aspect al ființei non-conformismul este a ști să renunți pentru un moment la I-phon, I-pad, PC, să iei în mână un stilou și să scrii o scrisoare celor dragi. Atunci când pezentul este orfan de orice rost și sens al luptei dominând totodată fatalismul și relativismul, a fi non-coformist față de masă, înseamnă a lupta fără rezerve pentru o idee, aceași care se opune libertății moderne, calul troian al vremurilor noastre.

A fi non-conform masei este o acțiune tradițională, inspirată de principii imutabile, unica care se merită a fi întreprinsă.

Asociația „Dacia”