Avem motive valabile pentru
a-i comemora pe cei care au luptat pentru sintagma limbii române ca limbă de
stat, pentru imnul “Deșteaptă-te Române”, pentru tricolorul românesc și
Declarația de Independență care lasă spațiu pentru Reunirea cu Patria Mamă. Este cu siguranță ziua în care trebuie să-i comemorăm pe cei care și-au
sacrificat sau și-au dedicat viața pentru cauza națională, cei care au
murit în războiul din Transnistria, pe tinerii noștri omorâți sau abuzați în
aprilie 2009.
Mai este și un prilej de
a-i pomeni și pe cei care au trădat aceste revendicări, schimbând art. 13
despre limba de stat în 1994, votată de majoritatea agrariană și de socialiștii
care au optat pentru varianta „limba moldovenească, funcționând în baza grafiei
latine”. Tot în acel an a fost înlocuit și Imnul “Deșteaptă-te române” cu
poezia “Limba noastră” de Alexei Mateevici, aceasta devenind cu anii pentru
unii politicieni autohtoni oricum nepatriotică, fiind lipsită de o
referire la denumirea țării.
27 august este un prilej
de a constata încă odată veridicitatea afirmării - “Republica Moldova- stat
falimentar”, atât de bine elucidată în eseurile din volumul “Anatomia unui
faliment geopolitic: Republica Moldova” de Vitalie Ciobanu, cartea care ar
putea cu ușurință substitui un eventual manual de istorie contemporană a
statului moldovenesc.
Tot așa cum am putea compara
acești 26 de ani de existență a republicii noastre cu cele 30 de
pagini ce descriu frământările protagonistului înainte de culcare din romanul
“În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Acele pagini pline de
farmecul plăcerii zăbavei au provocat nedumerirea editorului decis de a
nu publica cartea. Diferența ar fi doar în faptul că viteazul nostru din
poveste trezindu-se din somn de moarte a apăsat pe butonul deșteptătorului,
supărându-se cu vocea primului Președinte Mircea Snegur: “Da ce atâta,
deșteaptă-te române, deșteaptă-te române...”
Regret că nu mai este în viață
Aureliu Busuioc, scriitorul basarabean care în „Hronicul găinarilor” a
știut să mimeze parodic atât de bine toate clișeele unei istoriografii
naționale. I-aș fi sugerat un subiect nou despre acest voinic cu toate
instinctele sale naturale de parodie de fiu al neamului, de genul celora ce
s-au perindat și se perindă astăzi în politica autohtonă, personaje
înzestrate cu instincte josnice ale trădării, cu foamea genetică în vine de lumpeni ajunși la putere, care la un moment dat s-au transformat în niște
voinici ridicoli din poveștile rusești, un mixt între Țarul Dodon și Ivanușca
cel Prost ce ne aruncă pe toți în hăul stepelor nemărginite din
Estul Europei.
Aflăm de la acesl voinic
năzdrăvan că în realitate Rusia Țaristă nu trebuia să se oprească la Prut, ci
să ocupe întregul Principat al Moldovei, în așa mod astăzi luminăția sa ar fi
stăpânit o Moldovă Mare. Declarații care au stârnit indignare legitimă în
ambele state românești, în special țin s-o amintesc pe cea a politicianului
român Cătălin Predoiu, care le-a numit intolerabile. Tot așa cum le considerăm
și noi, la rândul nostru dorindu-ne o Românie Mare, o Românie în care
DNA-ul românesc ar pune capăt caracatiței mafiot cleptocratice ce se extinde pe
întreg spațiul latinității din Estul Europei, căci aceasta suntem, ultima
redută a latinității, care datorită rezistenței basarabenilor s-a extins până
dincolo de Nistru. Acest lucru merită cu adevărat să fie sărbătorit,
bineînțeles cu toate rigorile impuse de ajunul Adormirii Maicii Domnului, căci
nu ne stă bine să dănțuim la Prohod, slujba căruia se va săvârși
astăzi.
Apropo, Cătălin Predoiu își
sărbătorește și el aniversarea la 27 august, de Ziua Independeței R.
Moldova. Nu-mi rămâne decât să-i sugerez să acceseze la cetățenia
moldovenească, căci am avea nevoie de experiența sa de ministru a
Justiției, care a avut printre prioritățile sale discutarea și adoptarea
Codului și Procedurii Penale, fiind și autorul mai multor cărți în materie
inclusiv “Băncile în contextul legislației antiinfracționale. Obligații legale
speciale.”
Propunere legitimă și
firească adresată tuturor românilor în ajunul Centenarului Unirii, pe care îl
vom comemora anul viitor cu speranța de a-l sărbători cât mai curând într-o
Românie Reîntregită. Mai avem de muncit până atunci, căci nu ne putem
comporta aidoma personajului lui Proust care aștepta cu nesaț în fiecare seară
înainte de culcare sărutul mamei pe obraz, citez fragmentul: “Singura mea
mîngîiere cînd urcam la culcare era gîndul că mama va veni să mă sărute după ce
mă voi fi băga în pat. Dar această venire a ei din fiecare seară dura atît de
puţină vreme, ea cobora în camerele de jos atît de repede, încît dureroasă era
pentru mine clipa cînd o auzeam urcînd, apoi aceea cînd trecea, prin coridorul
cu uşă dublă, foşnetul uşor al rochiei ei de vară din muselină albastră, de
care atîrnau lănţişoare de pai împletit. Clipa aceea o anunţa pe cea care avea
să urmeze, cînd mama mă va fi părăsit, cînd ea va fi coborît scara. Astfel
încît ajunsesem să vreau să vină cît mai tîrziu cu putinţă această sărutare din
fiecare seară, pe care mi-o doream atît de mult, să se prelungească răstimpul
cînd mama nu sosise încă. Uneori cînd, după ce mă sărutase, deschidea uşa
camerei ca să plece, eu voiam să o chem îndărăt, să-i spun „sărută-mă încă o
dată", dar ştiam că pe faţă i se va ivi o supărare pe care o cunoşteam
prea bine, căci concesia pe care o făcea tristeţii şi zbuciumului meu cînd urca
să mă sărute, dăruindu-mi acea sărutare ce mă liniştea, îl irita pe tatăl meu,
care găsea absurd un asemenea ritual, iar ea ar fi vrut să încerce să mă facă
să-mi pierd această nevoie, această deprindere, şi nicidecum să mă lase să o
capăt pe cea de a-i cere, cînd se afla pe prag, tocmai vrînd să plece, încă o
sărutare...”(tot în așa ritm 30 chinuitoare pagini în ritmul voracității
afective de bani românești, europeni și estici a clasei politice moldovenești).
Drept soluție
constructivă pentru a ne mobiliza mai mult propriile forțe
interioare ne poate servi o sugestie pe care ne-o oferă chiar Declarația
de Independență și anume să ne conformăm cu ceea ce sunt aspirațiile poporului
Român, să muncim, să accesăm la proiecte, să luptăm pentru o Românie Mică mai
curată așa cum o fac românii din Țară, care astăzi vor protesta împotriva
ultimului atac demarat de Guvernul PSD-ALDE asupra independenţei Justiţiei prin
introducerea unor modificări de lege. Lucru care are loc și în Republica
Moldova, muncim, luptăm, ne dorim schimbări, doar că toate acestea fără o
supremație a idealului Unității de Neam ne transformă în simpli oportuniști
dinamici, și nu ne-ar sta bine, zău. Ca să nu călcăm pe uneltele și
uneltirile vechi ale haosului din politica moldovenească vă propun să recitim
încă odată cartea scriitorului Vitalie Ciobanu, din care vă ofer un fragment
amplu.
Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia
0 commenti:
Trimiteți un comentariu