miercuri, 15 aprilie 2015

Zilele trecute (3,4 și 5 aprilie) s-a desfășurat la București primul Congres al Diasporei Unioniste organizat de Platforma Acțiunea 2012 care a adunat peste 100 de reprezentanți ai Diasporei Românești din toată lumea, trei zile intense de dezbateri și dialog care au culminat cu adoptarea unei Declarații și a unui Plan de Acțiune. Diaspora Română din cele patru colțuri ale lumii s-a adunat pentru a cere Guvernelor o colaborare cât mai strânsă în vederea realizării idealului de Reîntregire națională, constatând că nu există decât o singură diasporă – cea română.

În ultimii ani au avut loc diferite evenimente, manifestații și flash-moburi ale diasporei de pe ambele maluri ale Prutului având ca unic scop Unirea celor două state românești. Acum, pe 3 aprilie, români din toată lumea, cetățeni atât a României cât și ai Republicii Moldova, au sosit la București animați de un sentiment de nerăbdare și speranță pentru a cere Guvernului și Parlamentului României acțiuni concrete în această direcție, conștienți de forțele și energiile depuse de ei înșiși și de tinerii din cele două state. De ani buni asociațiile de români și basarabeni colaborează în toate țările spre a promova cultura, folclorul, tradițiile și unitatea neamului românesc însă nevăzând această colaborare firească din partea celor două state s-au reunit la București pentru a le cere cu voce fermă același parcurs.

"Diaspora este din ce în ce mai importantă în viața publică a României și am văzut cu ocazia ultimelor alegeri că a devenit conștientă de această forță" - Alexandru Herlea - președintele Asociației „La Maison Roumaine", fost Ministru al Integrării Europene din România (1996 – 1999).

La Congres au luat parte câțiva parlamentari români din grupul Prietenii Unirii care întrunește peste 40 de deputați și personalități din Basarabia precum Generalul Ion Costaș, fost Ministru al Afacerilor Interne și Ministru al Apărării din Republica Moldova (1990 - 1992) care și-a exprimat temerile privind faptul că „Guverne puternice se confruntă azi cu tendințe separatiste, în acest context dorința noastră de reunire este o excepție și nu e zis că va fi bineprimită de ceilalți, însă Unirea totuși depinde de noi și nu de conjuncturi exterioare favorabile sau de voința altora."

Totuși mai mulți din cei care au luat cuvântul au remarcat că circumstanțele externe prielnice și susținerea celorlalte țări sunt condiții importante alături de un program bine gândit. „Unirea va fi posibilă combinând conjuncturile internaționale favorabile cu un program intern inteligent, ar fi un păcat să ne găsim în fața ocazii nepregătiți" , a remarcat Ovidiu Raețchi deputat în Parlamentul României și co-Președinte al Grupului Prietenii Unirii.

Mai mulți români basarabeni și-au exprimat decepția față de Guvernul de la Chișinău. „Am fost cu toții amăgiți la ultimele alegeri, am votat o guvernare pro-europeană care în schimb făcea conjuri. Dar Coaliția s-a demascat: divizarea pe criterii etnice e cea mai elocventă dintre inițiativele noului Guvern, un județ cu majoritatea bulgară a obținut deja autonomie" , a semnalat jurnalistul Valeriu Saharneanu.

Mai categoric a fost domnul Eugen Popescu, președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni: „Integrarea europeană este pentru R.Moldova o iluzie perpetuată de Guvernul de la Chișinău pentru a se menține la putere, o adevărată crimă împotriva populației."

La capitolul "Cine să înfaptuiască Unirea" toți au fost de acord că ințiativa trebuie să plece din sânul societății civile dar mai ales al tinerilor: „Tinerii, anume ei au avut un rol de nemaipomenit în Basarabia după 89 în a ține aprinsă flacăra românismului" , ne-a amintit scriitoarea din Republica Moldova Eugenia Bulat. De altfel prezența tinerilor la Congres a fost remarcabilă, tocmai de la acești tineri care își dăruiesc timpul și resursele idealului a plecat inițitiva, demonstrând aceștia că au preluat în mâini flacăra dragostei de Neam.

Sebastian Burduja președinte a Ligii Studenților Români din Străinătate care reunește atât studenți din România cât și din Basarabia a menționat câteva din proiectele dezvoltate în Republica Moldova. „Prioritatea noastră este educația de calitate, importarea valorilor europene și revenirea tinerilor ce învață peste hotare, am cunoscut tineri basarabeni foarte înzestrați", a declarat domnul Burduja care la întrebarea moderatorului dacă ar fi de acord ca studenții din ligă din toată lumea, pe 28 iunie, să organizeze o manifestație de informare asupra Unirii a răspuns convins afermativ.

Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia din Roma, a reamintit de genocidul cultural și spiritual care s-a petrecut în Basarabia: „Acest genocid trebuie elucidat și făcut cunoscut peste hotare, noi basarabenii avem mult de recuperat, trebuie să transmitem cât mai mult copiilor noștri adevărul istoric și rădăcinele lor, suntem datori față de ei, de eroii și intelectualii neamului însă munca noastră riscă să fie zadarnică fără o adevărată sincronizare a sistemelor socio-politice şi economice a celor două state româneşti."

Același gând a fost exprimat și de Daniel Gheorghe deputat Prietenii Unirii: "Avem nevoie de programe comune și de o strânsă colaborare economică mai ales pe plan energetic, românii de peste Prut trebuie să se simtă parte a comunității românești, e un drept firesc al lor, statul român a avut până astăzi o atitudine de excesivă neutralitate."

Regizorul, actorul și jurnalistul Mihai Fusu a menționat saltul enorm care s-a făcut în Moldova de la căpătarea independenței: „Îmi amintesc de primele reportaje de după 1991, nice reporterii și nici intervievații nu erau în stare să formuleze o frază în română, astăzi avem posturi Tv românești de calitate, ce ne lipsește însă este un românism civilizațional și nu doar romantic și folcloric, trebuie să investim în științe și tehnologii, să trecem de la lamentare la inițiativă."

În concluzia Congresului au fost înaintate propuneri concrete pentru apropierea celor două state printre care organizarea sistematică a unor ședințe comune a celor două Parlamente; asigurarea dreptului de vot și reprezentarea diasporei în parlament; elaborarea a cât mai multe proiecte transfrontaliere; înființarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni și asumarea decisivă a Unirii ca obiectiv național din partea celor două Guverne și realizarea acesteia până în 2018.

Cei prezenți la Congres au ținut în mod particular să-și exprime solidaritatea față de etnicii români din Ucraina a căror viață este astăzi zdruncinată de un război străin lor.

Congresul s-a desfășurat într-o atmosferă de frăție și simțire comună, mai mulți dintre prezenți au declarat cu sclipire în ochi că nu s-au simțit așa de la Podul de Flori, încheierea a avut loc în Piața Universității unde participanții au încins Hora Unirii sub un cer senin de bun auspiciu.

Diaspora a dat dovadă că Unirea e deja înfăptuită în sânul ei acum așteaptă cu nerăbdare un semnal puternic din partea clasei politice ce, de data aceasta, sigur nu v-a întârzia.

Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

Articol preluat de Romanian Global News



joi, 5 martie 2015

Continuă până Duminică 15 Martie prima etapă a colectării de fonduri și jucării pentru copilașii de la Grădinița Complexului pedagogic "Orfeu". Proiectul colectării s-a născut la inițiativa tinerilor Asociației Dacia cu dorința de a colabora cu instituțiile de tip școlar pentru copii dezavantajați de acasă. Complexul "Orfeu" este o instituție de excelență în Republica Moldova în domeniul pedagogiei curative destinată copiilor cu cerințe educative speciale, deficiențe mintale, inclusiv severe și asociate. Instituția este finanțată de la bugetul de Stat dar și susținută de organizații private fiind mai multe necesitățile de acoperit.
Este doar un mic început cu speranța unei colaborări fructuoase în convingerea că a fi peste hotarele țării nu ne împiedică să fim cetățeni activi. Cu o mică contribuție în bani sau jucării (de dorit educative în lemn) puteți aduce un zâmbet acestor copii minunați.

Nu ezitați să ne contactați:
asociatiaculturaladacia@gmail.com
Tel.3803410624

As. Dacia
Roma, Italia


Pentru a afla mai multe:
www.disability-apei-orfeu.md



Prosegue fino a Domenica 15 marzo la prima fase della raccolta fondi e giocattoli per i bambini dell'asilo del Complesso pedagogico "Orfeo". La raccolta è nata su iniziativa dei giovani dell'associazione Dacia con la volontà di collaborare con le istituzioni scolastiche per bambini svantaggiati. Il Complesso "Orfeo" è un'istituzione d'eccellenza in Repubblica Moldova nell'ambito della pedagogia curativa destinata ai bambini con richieste educative speciali, ritardi mentali anche severi e associati. La scuola che conta più di 100 alunni e l'asilo che ospita 36 bambini sono sostenuti dallo Stato ma anche da enti privati essendo molte le necessità e le sfide.
È un piccolo inizio con la speranza di una una collaborazione fruttuosa e la volontà di essere cittadini attivi. Con un piccolo contributo in denaro o giocattoli (preferibilmente istruttivi in legno) potete portare un sorriso a questi bambini meravigliosi.

La solidarietà non ha confini!


Non esitate a contattarci:
asociatiaculturaladacia@gmail.com
Tel. 3803410624

As. Dacia
Roma, Italia

Per maggiori info (il sito è in lingua romena):
www.disability-apei-orfeu.md



marți, 10 februarie 2015


Delegația română semnează
Tratatul de pace de la Paris
La 10 februarie 1947 a fost semnat la Paris omonimul Tratat care consfințea sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tratatul cu pricina, încheiat sub dictatul țărilor învingătoare, USA, Marea Britanie, Franța și URSS, fixa despăgubirile de război pentru popoarele învinse și tranșa noile granițe între țările europene.
România, în calitatea sa de țară învinsă și de neo-satelit al URSS, a semnat Tratatul prin guvernul marionetă de atunci condus de Petru Groza recunoscând de iure ocuparea sovietică a regiunilor românești a Basarabiei, Nordul Bucovinei și a Ținutului Herța. 
Acest Tratat este important deoarece este singurul care, în virtutea dreptului internațional, a stabilit și legalizat cedarea teritoriilor românești de dincolo de Prut aruncând milioane de români în mâinile sovieticilor. 
An de an însă, în preajma aniversării Pactului Molotov-Ribentrop, este cultivată în mod eronat de către societatea civilă idea că de fapt acesta este documentul care ar fi stabilit granița de pe Prut. Păcat însă că Pactul era doar un acord bilateral de neagresiune între două țări inamice Guvernului României de la acea vreme, fără nicio valoare de drept internațional și care nici măcar nu prevedea explicit ocuparea Basarabiei. De altfel, principala vină pentru ultimatumul sovietic de la 28 iunie 1940 a fost a Guvernului României de atunci, care, lipsit de viziune geopolitică și de lungimiranță în afacerile externe, a lăsat ca Țara să fie înconjurată pe toate fronturile preferând mai de grabă să piardă Transilvania de nord, Basarabia, Bucovina de nord, Ținutul Herța și Cadrilaterul decât să pună în discuție aleanța cu Franța și Marea Britanie, aleații URSS-ului de mai târziu, care la masa tratativelor de la Paris, împreună cu USA, au fost chiar și mai generoși decât germanii lui Ribentrop, dezinteresându-se de întreaga Românie, lăsând-o de fapt în mâinile sovieticilor.

Așadar, în baza Tratatul de la Paris, responsabili de cei 45 de ani de comunism în România, de cedarea regiunilor orientale a Basarabiei, Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și de deportările în Siberia se fac vinovate și țările învingătoare occidentale precum USA, Marea Britanie și Franța care la masa tratativelor au negociat libertatea și suveranitatea popoarelor europene de la răsărit.
Astăzi, când Uniunea Sovietică s-a prăbușit iar Federația Rusă a adoptat o politică revizionistă prin redobândirea Crimeii, cedată în mod abuziv în 1954 de către Nikita Khrushchev Republicii Sovietice Ucrainiene, țările occidentale se fac unicele garante a Tratatului de la Paris din 1947. 
Delegația României negociază
păstrarea Transilvaniei
Asemănând mai de grabă cu cele două minute de ură din romanul ”1984” a lui George Orwell, invocarea responsabilității Pactului Molotov - Ribentrop  în pierderea Basarabiei are drept consecință imediată devierea și canalizarea atenției de la principalii responsabili a înstrăinării teritoriilor românești dar și justificarea politicii externe antinaționale actuale. Așa se face că de la revoluția din '89 guvernele României au ales să se supună condițiilor cerute de Bruxelles în vederea aderării la UE și NATO, care prevedeau, printre altele, rezolvarea disputelor de frontieră cu țările vecine. La 2 iunie 1997 România semnează un acord bilateral cu Ucraina prin care sunt confirmate și recunoscute ca legitime vechile granițe româno-sovietice (sintagmă folosită în document).
Astăzi, în plină criză ucraineană, România în loc să joace cartea revizionismului așa cum interesul național și istoria pe bună dreptate îi cer, s-a transformat în cel mai mare apărător din regiune a consecințelor Tratatului de la Paris, asistând mută la scoaterea limbii române din școlile comunităților românești din Ucraina și la aruolarea forțată a românilor din Nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și din Bugeac, în armata ucraineană, care sunt trimiși la front pentru apărarea aceleeași consecințe antiromânești stabilite la Paris în 1947.


























Ștefan Căliman

marți, 23 decembrie 2014

Românii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechile timpuri de cele noi. Cele mai multe tradiţii sunt strâns legate de Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou. Tradiţiile vechi poartă cu ele peste timpuri înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu. Începutul iernii- Ne aflăm la sfârşitul anului, perioadă în care şi timpul pare c-a obosit şi e…bătrân. Acum e vremea „Moşilor„: Moş Andrei - 30 noiembrie, Moş Nicolae - 6 decembrie, Moş Ajun - 24 decembrie si Moş Crăciun - 25 decembrie. În decembrie Anul Vechi pleacă, Noul An se pregăteşte să-i ia locul, plin de promisiuni şi speranţe.
Mos Nicolae - În Transilvania, zilei de 6 decembrie i se spune Sânnicoară. Sărbătoarea reprezintă victoria binelui asupra răului și a luminii asupra întunericului. Episcop din Mira, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximilian (284-305). Pentru că a fost apărător al dreptei credințe în Iisus și pentru binecunoscuta sa bunătate, a fost făcut arhiereu. Copiii îl așteaptă cu multă nerăbdare pentru că, asemenea lui Moș Crăciun și Moș Nicolae aduce și împarte daruri. În această zi se stabilesc pronosticur meteorologice, se pun crenguţe de măr, păr sau cireş în apă, pentru a fi înflorite de Anul Nou. În acest fel se află cum va fi rodul livezilor, iar crenguţa înflorită se folosește ca sorcovă.
Ignatul porcilor – 20 decembrie - Sacrificarea porcului (care se va transforma în bunătăţi pentru masa de Crăciun) nu este un sacrificiu oarecare, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu. Sacrificiul sângeros al porcului, substitut preistoric al spiritului grâului, şi ritul funerar de incinerare (pârlitul) acestuia în ziua de Ignat (Ignis-foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc în majoritatea zonelor etnografice româneşti
Crăciunul - 25 decembrie - stil nou, 7 ianuarie - stil vechi - Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Pentru credincioşi este un timp al curăţirii sufleteşti şi trupeşti pentru intrarea şi părtăşia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Isus. Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.
Colindatul - Dintre obiceiurile ciclului calendaristic, colindatul, prin participarea întregului sat, de la copil la bătrân, prin fastul şi ceremonia lăuntrică, prin lumina ce coboară asupra fiecărei case, devine cea mai strălucită manifestare folclorică. Colindatul este un ceremonial complex care, prin texte cântate sau strigate, iar uneori prin măşti, dansuri, acte şi gesturi rituale, urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în Noul An. Colindătorii poartă trăistuţe în care pun darurile oferite de gazde, obiceiul semnificînd, noroc şi belşug în casa gospodarului. Cadoul tradițional pentru colindători este pîinea (simbol al belșugului), pentru flăcăi – colaci mari pregătiți special, pentru copii – colaci mai mici, hulubi, înnodăței, nuci și bomboane. 
Sfântul Ștefan - săbatorit pe 26 decembrie de biserica catolică și pe 27 de cea ortodoxa, sfântul l-a cunoscut bine pe Hristos. Datorită credinței sale a putut săvârși minuni și semne mari.A predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura", din Roma. De Sfântul Ștefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
Pluguşorul - 31 decembrie - Ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta. Pluguşorul este un străvechi obicei agrar, simbolizând principala ocupaţie a ţăranilor români şi care are ca mesaj munca pământului (aratul, semănatul, seceratul, treieratul, rodnicia câmpului, belşugul semănăturilor, măcinatul grâului, cernutul făinii, facerea pâinii şi colăceilor, precum şi hărnicia şi sănătatea gazdelor). Ceata de flăcăi, cu bice, clopote şi plug sau buhai, pleacă prin sat, pentru a ura. Buhaiul este un vas de lemn, o cofă sau o putină, legat la gură cu piele de capră sau oaie, bine întinsă. Prin mijlocul acesteia trece o şuviţă din păr de cal, udată cu apă, care se trage cu mâna şi produce un zgomot asemănător cu mugetul unui bou (buhai).
Sfântul Vasile – 1 ianuarie stil nou, 14 ianuarie pe stil vechi  - Sfântul Vasile cel Mare a trăit în vremea împăratului Constantin. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică și a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. Conform tradiţiei, în ajun de Sf.Vasile cetele de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul sau hăitul. Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 Ianuarie, după calendarul Iulian.
Simbolul obiceiului purtat de copii este Sorcova, odinioară realizată din ramuri de măr, prun, cireş, sau trandafir, puse la înmugurit de Sf. Andrei şi împodobite cu beteală roşie. Copiii intră în casele oamenilor, îi lovesc uşor cu Sorcova, spunându-le: Sorcova, vesela, Sa trăiţi, Să-mbătrâniţi, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fieru', Iute ca oţelu', La anu' şi la mulţi ani! Când copiii şi-au terminat de rostit urările, Semănătorii, (cei care poartă în trăistuţe boabe de grâu, porumb, fasole) încep să arunce prin casă seminţe, cu credinţa că acestea vor determina belşugul recoltelor viitoare.În perioada Anului Nou, se practică şi jocurile cu măşti, acestea constituie întruchiparea fantastică a unor zeităţi arhaice ale vegetaţiei: "Capra", "Brezaia", "Cerbul" "Turca" "Ursul", "Căiuţii", Frumoşii" etc., simboluri ale fertilităţii şi fecundităţii.
Ajunul Bobotezei - 5 ianuarie În ajunul Bobotezei se ţine post. În această zi se mănâncă grâu fiert cu miere şi nucă, plăcinte cu varză sau ceapă, borş etc. Pentru a fi sănătoşi şi feriţi de necazuri, unii oameni ţin post negru. Astăzi, preotul se duce din casă în casă cu „Iordanul”, sfinţind casele şi pe locuitorii acestora.
Boboteaza (Iordanul, Botezul Domnului) – pe 6 ianuarie în Moldova şi Transilvania se practică Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, preoţii sfinţesc apele. Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau şi îşi stropesc casele şi vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac. Se spune că cine se aruncă în apă în această zi, va fi ferit de toate bolile.
Sf. Ioan Botezătorul – Sântion - 7 ianuarie - în trecut în această zi avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospățul final, ce incheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau să le stropeasca și apoi făceau o masă comună. Sfântul Ioan este și protectorul pruncilor și, de aceea, sărbătoarea se ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși.
Udatul Ionilor - Unul dintre cele mai comune nume la români este Ioan. În dicţionarul etimologic semnificaţia acestui nume este “cel de care Dumnezeu are milă". În Transilvania (Tălmăcel jud. Sibiu), flăcăii cu nume de Ioan poartă un steag împodobit şi sunt urcaţi într-un car alegoric, gătit cu crengi de brad şi în acest fel, cu toţii, sunt purtaţi până la marginea satului, la un râu. Aici, Ionii sunt botezaţi şi purificaţi de toate relele anului trecut, astfel, întreaga comunitate urmând să aibă parte de un an îmbelşugat. După acest ritual, se organizează un joc, la care sunt invitate şi fetele. Sărbătorea este încheiată, de obicei, acasă la unul dintre Ioni, iar acesta îşi cinsteşte prietenii cu băutură şi colaci.Acestea sunt doar câteva din sărbătorile și obiceiurile minunate a poporului nostru, fiecare adaptate după specificul regional și toate aducând un mesaj de pace, bunăvoință și speranță. Vă dorim să trăiți din plin acestă atmosferă curată, oriunde v-ați afla. 

Sărbători Fericite și un An Nou îmbelșugat!


Surse:
http://folclornepieritor.blogspot.it/2012/12/sarbatori-de-iarna-in-satul-romanesc.htmlhttp://www.allbasarabean.ro/colindatul.html

sâmbătă, 25 octombrie 2014


Epoca modernă și-a asumat în mod clar și radical sarcina de-a distruge simbolic și efectiv cultura tradițională minând din temelii instituțiile sale fondamentale precum biserica, familia și statul care sunt purtătoare la rândul lor a acelor principii imutabile și veșnice care au caracterizat incontestabil până azi istoria omului pe Pământ în diferitele sale forme.[1]

Începând cu Renașterea însă, a început să-și facă apariția în sfera publică lumea Subversiunii care mai târziu va reuși, prin Revoluția franceză, să se legitimeze în istorie impunându-și non-valorile drept dogme. Astfel, anul 1789 a devenit pragul între civilizația tradițională, bazată pe principii eterne, și cea modernă care relativizează totul la proporții puramente umane debarasându-se de orice principiu de ordin superior.[2]

În sfera politică această derivă de a reconduce totul la măsura omului, considerat ca un scop în sine, a dus la o coborâre continuă, scăriță după scăriță, până la sistemul cel mai inferior posibil, cel al satisfacerii exclusive al nevoilor materiale, dând naștere astfel democrației socialiste și celei liberal-capitaliste.
În opera sa, Jahre der Entsheidung (Anii deciziei), Spengler critica cele două sisteme politice pentru tendința lor de a sacrifica orice resursă spirituală sau culturală de care omul dispune pentru bunăstarea materială fără limite, ”viața este organizată exclusiv pe latura economică” iar  ”voința de putere faustiană este transformată din creștere organică în mecanizare fără suflet”.[3]

Pe de o parte putem afirma că încercarea comuniștilor de a răsturna scara valorială tradițională a fost implementată, pentru așa spune, în mod direct, strategiile latente fiind unele marginale. Ordinea socialistă era impusă forțos fără consens, ceea ce cu toții cunoșteau, bisericile erau dărâmate la vederea tuturor iar opozanții arestați și reeducați  prin constrângere.

Constrângerea însă este ca o grămadă de pietre alineate și toate la fel, care nu vor da niciodată viață la nimic. A constrânge înseamnă a întemnița ceea ce poartă intrinsec posibilitatea unei evadări.[6]

Democrația liberal-capitalistă, pe de altă parte, care s-a dezvoltat și perfecționat mai întâi în USA, va fi cea care mai cu tenacitate va reuși să propăvăduiască ideile subversive illuministe minând orice concepție sacră a existenței printr-un nou savoir faire. În mod diferit față de tovarășii comuniști, americanii vor reuși prin ceea ce este denumită soft power să monopolizeze dimensiunea culturală împărtășind, prin construirea de nevoi artificiale sau exploatând cele reale, ideile, „valorile” și obiectivele lor.[4] Astfel ateismul distrugător de biserici, internaționalismul distrugător de neamuri și materialismul distrugător de familii, odată respinse pentru că erau impuse, astăzi, sub forma lor actualizată de laicism, multiculturalism și consumerism, sunt acceptate de marea majoritate.


Partidele comuniste propagandau deschis lupta de clasă pentru a destabiliza din interior Statele, inflăcărând muncitorii din toate țările la rebeliune prin greve care deseori sfârșeu în conflicte de stradă. Mizeria claselor de jos era bine strumentalizată pentru a ataca Biserica, si deci principiul reprezentat de ea, Dumnezeu, trasformând cuvintele biblice ”nu vă adunați comori pe pământ ci în cer” într-o justificare a sărăciei și a exploarării construită de clasele dominante. Astfel ateismul și internaționalismul luptei de clasă își propuneau să distrugă Biserica, Statul și implicit familia, principalul pilastru al ordinii patriarhale tradiționale.

Produsele celei de a doua revoluție industrială, democrația de masă, producția de masă și comunicarea de masă, vor reuși să plasmeze printr-un adevărat proces de inginierie socială imaginariul colectiv și, în același timp, să rupă firul intergenerațional de transmisie a înțelepciunii tradiționale.[5] Așadar, saltul de calitatea desăvârșit de americani constă nu a constrânge ci a converti, ceea ce în definitivă înseamnă a cuceri, nelăsând de această dată spațiu unei eventuale eliberări deoarece omul a aderat „singur” iar în sistemul liberal-democrat, formal el este deja liber în virtutea drepturilor și garanțiilor constituționale. Problema însă este că mai mult decât niciodată războiul are astăzi un caracter  eminamente latent, printr-un limbaj mai comun s-ar spune duhovnicesc, pe când dimensiunea spirituală este din ce în ce mai marginalizată din sfera publică devenind un simplu fapt privat. Laicismul democrației liberal-capitaliste, asemenea democrației socialiste, ignoră un adevăr esențial: libertatea exterioară nu mai are valoare dacă sufletul omului este robit de nevoile lumeşti. Și cum se poate elibera un popor când îi lipsește orice riferiment sacru? Dacă nu există nimic deasupra ta nu poți primi nimic, decât de la tine însuți. Dar ce-ai putea primi de la o oglindă goală?

Violența și constrângerea sunt de această dată excepția și nu regula în tactica de subversiune. Desigur nu pentru că s-ar crede cu fermitate în declarațiile abstracte ale drepturilor omului, care chiar și ele sunt de sorgintă antitradițională, ci pentru că s-a înțeles un lucru esențial: inamicul reprezintă aceași formă care te obligă să te formezi din interior și care te transformă. Marea, de exemplu, este inamicul corabiei deoarece este gata să o înghită dar ea este în același timp și cea care în decursul generațiilor a sculptat corpul navei dându-i forma actuală întemeind-o și înfrumusețind-o. Fără inamici nu se poate avea nici formă și nici dimensiune. De aceea sistemul nu întreprinde nicio luptă în câmp deschis ci doar bătălii subtile, invizibile, care să nu întărească opozanții dându-le un inamic vizibil contra cui să se „sculpteze”.


Colonialismul american funcționează după acest principiu.  El nu este un colonialism de tip teritorial care necesită utilizarea de trupe pentru anexări prin forță și constrângere, ci este mai degrabă un colonialism atipic care se propăvăduiește prin controlul imaginației colective, folosindu-se în principal de industria de divertisment (cinema, muzică, videojocuri,..). Un exemplu îl reprezintă copiii care de mici toți vor să fie cowboys deoarece indienii, conform imaginației colective cultivată, sunt cei răi, neștiind de fapt că aceștia au fost victimele unui adevărat genocid despre care astăzi se preferă să nu se prea vorbească. 


Copiii sunt miza noului război invizibil între tradiție și subversiune. Dacă păriții acestora și-au însușit normele morale și sistemul de valori, care servesc drept criteriu de discriminare a binelui de rău, într-o societate care încă nu era supusă tehnologiilor informaționale, când relațiile interumane erau încă primare, astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Acum este foarte greu să ne imaginăm ce capacitate de selecție vor avea generațiile care nu vor mai cunoaște lumea dinaintea apariției rețelei globale. Astăzi, prin controlul educației și prin cultura de masă se încearcă reducerea autorității părinților împiedicând în acest fel eforturile acestora de a-și crește copiii ca membri ai culturii lor. S-ar putea spune că agenții culturii subversiunii îi „răpesc” pe copii de lângă părinții lor și din cadrul culturii tradiționale, tot așa cum turcii din perioada Imperiului Otoman îi luau cu silă pe băieții popoarelor creștine pentru a-i transforma în războinici ai imperiului – ienicerii.[7]

Se pare că lumea construită în atâția ani de bătălii, de lacrimi și de suferință a fost deja condamnată să se termine aici. Dar noi cei care refuzăm această condiție să nu ne lăsăm păcăliți de noua maladie.

________________________________________

[1] Deși se face referire la noțiunea de Stat, acesta nu trebuie înțeles în versiunea sa modernă, încât Stat modern, ci ca acea entitate de organizație organică și simbol al puterii temporale a unui neam. Din punct de vedere politic Regatul reprezinta entitatea statala cea mai perfectă fiind el simbolul unei ierarhii care are in varf pe Dumenezeu.
[2] René Guénon, La crisi del mondo moderno, Edizioni Mediterranee, Roma, 2010, pg. 107
[3] David Ellwood, Una sfida per la modernità, Carocci editore, Roma, 2012, pg. 95
[4] Ivi, pg. 17
[5] Ivi, pg. 55
[6] Antoine de Saint Exupéry, Cittadella, Edizioni Borla, Roma, 199, pg. 214
[7] Mihai Cristea, Cultura desfrâului a ieșit să vă vâneze copiii, în Familia Ortodoxă, nr.2, 2010, pg. 37

miercuri, 15 octombrie 2014

Peste 10.000 de români, atât din țară cât și din Basarabia și-au dat întâlnire duminică, 12 octombrie, la București, motivați de același gând: „Noi deja am ales, vrem să trăim într-un singur stat!” În timp ce pe străzile capitalei răsunau vocile tinerilor care intonau Deșteaptă-te române! în cele mai importante orașe europene, dar și la Washington și Shanghai, români de pe ambele maluri ale Prutului organizau manifestații de susținerere a celui de-al treilea Marș pentru Basarabia.

Astfel, Dănuț Anghel a fixat locul întâlnirii la km 0, Puerta del Sol situat în centrul Madridului  postând mesajul Basarabia e România pe o rețea de socializare: „Am vrut să fim alături de frații noștri de peste Prut în lupta lor pentru revenirea la patria-mumă. A fost zi deosebit de frumoasă, mai ales că a coincis cu Ziua națională a Spaniei.”

La Londra, Nicolae-Daniel Popescu, coordonator al Rețelei profesionaliștilor români din străinătate, împreună cu un grup de români s-au adunat în Parliament Square, pentru a transmite un mesaj simplu și clar: „Moldova și România trebuie sa aibă un viitor european comun,  în cadrul aceluiași stat. Marșul pentru Basarabia din București ne-a oferit prilejul extraordinar de a ne exprima public solidaritatea cu românii de peste Prut, dar și atașamentul față de patria-mamă. Mai mult, declararea în public a aspirațiilor noastre unioniste nu este doar o datorie morală a generației noastre, dar și un drept câștigat cu mari sacrificii în 1989”. 

La rândul său, Ion Roșca a ținut să transmită din Washington, Statele Unite, împreună cu familia sa că „ne dorim unirea si avem încredere în capacitatea românilor de a rezista imperiilor efemere. Încă nu s-au inventat râuri destul de late si tancuri îndeajuns de mari încât să ne destrame neamul.”
Românii de la Dublin, Irlanda și-au dat întâlnire în fața ambasadei ruse unde merg din cand în când din dorința de a aminti Moscovei că “trebuie să-și scoată armata din Moldova, căci cum bine se știe, Actul Unirii din 1918 nu a fost anulat”. Serghei Petrovschi ne-a mărturisit că motivul manifestației de solidaritate „este unul singur, revenirea la normalitate, care din câte se vede este una foarte dificilă. Noi susținem ideea Unirii și, după cum a spus Gheorghe Ghimpu, ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc.” 

În ce privește Italia, unde comunitatea românească numără peste un milion de imigranți, aici s-au desfășurat numeroase evenimente de susținere a Marșului pentru Basarabia. La Padova, ideea reunirii a fost susținută de un grup de studenți  de pe ambele maluri ale Prutului. “Suntem aceeaşi naţiune care a suferit prea multe nedreptăţi istorice şi politice şi care ar avea un viitor mai frumos uniţi decât divizaţi şi manipulaţi de alţii, asa precum face Rusia de exemplu”, ne-a declarat Valentin Șeremet, student la informatică.

Ca semn al neuitării, câțiva români din Bologna au dorit să-și exprime speranța și dorința într-o lume mai bună, mai cinstită, într-o lume în care frații se recunosc ca frați. Chiar daca sunt plecați departe, cu sufletul sunt aproape de cei prezenți la Marșul Unirii organizat la București. Pentru Vasile Simon răpirea Basarabiei de către sovietici în 1940 nu a însemnat o simplă micșorare teritorială, ci a reprezentat deschiderea unei răni în trupul și în sufletul unei țări. „Purtăm și azi o rană care nu se va vindeca decât prin unirea a ceea ce a fost mișelește rupt! Conștiința istorică obligă, orice român de bună credință să spere și să lupte pentru întregirea neamului. Dar în ce formă se va face această unire  va decide populația de pe cele două maluri ale Prutului.” 

Tot astfel, își încurajează compatrioții și Tatiana Miron din Portogruaro, Veneția: „Suntem pentru re-unirea celor două state românești, Basarabia dintotdeauna a fost românească! Și românii de acasă pot să se bazeze  întotdeauna pe sprijinul nostru, a celor plecați departe, suntem mereu alături de ei”. Doamna a mulțumit pe această cale primarului orașului care a dorit să participe si el la imortalizarea  evenimentului printr-o frumoasă fotografie, ca amintire a acestor momente de înaltă trăire a unității dintre frați. 

Și doamna Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia a organizat o manifestație de susținere împreună cu filiala din Roma a Acțiunii 2012. Dumneaei a subliniat faptul că etnonimul Dacia în sine conține mesajul unității spirituale a românilor de pretutindeni. „Toate activitățile noastre sunt axate pe mesajul unității, vom continua, cum am făcut mereu, să susținem mișcarea unionistă a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.” 

Loredana Tudor, originară din Pitești și membră activă a Platformei Unioniste Acțiunea 2012, aflându-se temporar în străinătate, nu a putut participa ca în anii precedenți la marșurile de la București. În schimb, tânăra unionistă s-a alăturat românilor din Paris, care au organizat un flash-mob lângă Turnul Eiffel, dorind astfel  să-și manifeste susținerea și dragostea pentru patrie, pentru frații de acasă. 

În concluzie, organizandu-se în mod exemplar, diaspora a dat dovadă de solidaritate cu  românii de acasă și a demonstrat că nici distanța, nici timpul nu pot șterge puternicele legături ale neamului. Dimpotrivă,  identitatea este conștientizată cu mai multă forță tocmai pentru că este trăită, cu atât mai mult cu cât distanțele sunt mai mari.

Mesajul final transmis de românii răspândiți prin toate colțurile lumii -- “Basarabia este parte a României. Cerem reUnirea!” -- se alătură Proclamației de la București care se adresează public instituțiilor statului, Bisericii precum şi mass-mediei, să iniţieze sau/şi să susţină acţiuni menite să asigure pe cale paşnică şi democratică viitorul comun al românilor. Toți cei care cred că trebuie să fim un singur stat sunt invitați să semneze aici: http://actiunea2012.ro/proclamatia.html 

Alina Ieremciuc, Acțiunea 2012