vineri, 29 august 2014


Avem deosebita plăcere de vă transmite mesajul adresat românilor de pretutindeni de către Ministrul Afacerilor Externe, domnul Titus Corlățean, cu ocazia Zilei Limbii Române, ca și mesajul pe care vi-l transmite conducerea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția cu prilejul aceleiași vibrante sărbători a spiritului românesc. Nădăjduind că veți aduce la cunoștință membrilor comunității românești, prin mijloacele de care dispuneți, semnificația celebrării Zilei Limbii Române, importanța limbii și culturii române în viața conaționalilor noștri, vă mulțumim pentru colaborare și vă transmitem salutări și urări de succes în tot ceea ce întreprindeți în vederea prezervării identității naționale a românilor din Italia.


Aniversăm în acest an independența Republicii Moldova, într-un moment greu pentru ea, cum n-am mai avut de la războiul de pe Nistru, de-acum douădecenii. Rusia, prin mercenarii săi din estul Ucrainei, dar și prin intervenția directă a unor unități militare, îi atacă mișelește pe ucraineni, și am auzit destui pesimiști spunând: dacă rușii nu au milă față de frații lor slavi, ce furie vor declanșa asupra noastră, cum vor pedepsi Moldova care vrea să se integreze în Europa? Această stare de anxietate este întreținută și de clasa politică de la Chișinău, care interpreteazăun refren defetist – cum s-a văzut și cu ocazia ultimei „descinderi” a lui Rogozin la Chișinău –, iar această prudență, considerată de unii comentatori umilitoare, trădează, inevitabil, și o logică electorală: cascada de embargouri, amenințările și șantajul Moscovei nasc în rândurile moldovenilor – zăpăciți, dezorientați de propaganda rusească – nemulțumiri deviate, care îi pot ușor transforma în țapi ispășitori pe actualii guvernanți.
Vitalie CiobanuVitalie Ciobanu
De parcă ar dori să sporească tensiunile, luna august concentrează evenimente care au marcat nefast istoria națională. Pe 23 august 2014 s-au împlinit 75 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dar spiritul acestuia e mai viu ca niciodată: avem azi, ca și atunci, teritorii anexate, războaie de secesiune, diversiuni ale agresorului ce caută pretexte pentru a invada țări străine. În iunie 1940 URSS a pretins că Basarabia i se cuvine pe motiv că aceasta ar fi locuită într-o proporție covârșitoare de etnici ucraineni – o minciună sfruntată, pe care ulterior administrația de ocupație sovietică s-a străduit să o transforme în realitate printr-o politică de deznaționalizare feroce a românilor basarabeni. Și ca săvedeți asemănarea: în martie 2014 Rusia lui Putin și-a justificat anexarea Crimeii prin nevoia de a proteja populația rusofonă din peninsulă de „genocidul” la care era supusă din partea naționaliștilor ucraineni!
Strategiile agresorului nu se schimbă: aceleași minciuni, aceleași intoxicări, aceleași perfide „baloane de încercare”. Oficiali de la Moscova fac declarații militariste, apoi Ministerul de Externe rus le retractează ipocrit, precizând căscandaloșii demnitari au vorbit în nume propriu, fără „dispensă” de la Centru. Exact asta s-a întâmplat zilele trecute când reprezentantul președintelui rus în Crimeea a declarat că Transnistria va deveni în curând parte a Federației Ruse. 
Pe 6 iunie curent, cu prilejul festivităților de comemorare a debarcării Aliaților în Normandia, am văzut cât de oripilată e lumea civilizată de apucăturile barbare ale Rusiei. Stinghereala lui Vladimir Putin, pe care liderii occidentali se străduiau să-l evite cu orice preț, fusese preparată de retorica sa revanșardăși de anexarea Crimeii, care îl înfățișau ca pe un personaj din alt secol, ca pe un rătăcit din vremuri staliniste. 
La 23 de ani de la proclamarea independenței, există forțe politice la noi care vorbesc despre operațiunea „Iași-Chișinău”, din 24 august 1944, ca despre un act de eliberare. Pe fundalul agresiunii rusești din Ucraina, evocarea acelor evenimente în termenii propagandei sovietice, care eludează numărul îngrozitor de victime și asasinarea prizonierilor germani și români capturați de armata roșie, este o insultă la adresa memoriei și suferinței a zeci de mii de oameni. Mai ales că reocuparea Basarabiei de URSS nu a adus bunăstare și democrație europeană, ci teroare politică, foamete organizată și deznaționalizare programatică.
Rusia ne-a demonstrat o dată în plus cât de respectuoasă este față de suveranitatea altor popoare chiar pe 24 august, de Ziua Independenței Ucrainei, când la Donețk separatiștii pro-ruși i-au supus unui ritual al umilinței pe soldații ucraineni, căzuți în prizonierat. A fost un marș sub ascuțișul baionetelor mercenare și sub ploaia de huiduieli și injurii ale unei populații incitate la ură. O punere în scenă sadică, dezgustătoare, ai cărei organizatori au ținut să amintească de rușinoasa procesiune de la Moscova a prizonierilor germani din 1944, organizată de KGB.
Într-un an cu bune realizări pe calea integrării europene, revenirea în forță a imperialismului rusesc ne face să privim cu îngrijorare independența Republicii Moldova. 
 Vitalie Ciobanu
Sursa: Radio Europa Liberă
http://www.europalibera.org/content/article/26552741.html

miercuri, 23 iulie 2014

Duminica, 20 iulie, a avut loc la Roma ultima etapă a turneului organizat în cadrul campaniei „EU aduc Europa acasă!”, lansată pe 27 mai, de către prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, esența campaniei fiind cea de a mobiliza cetățenii aflați în afara hotarelor prin intermediul asociațiilor spre promovarea integrării europene a Țării noastre.

Evenimentul, organizat de asociația Dacia, a fost găzduit de Teatro delle Emozioni iar oaspeții de onoare au fost Ambasadorul Republicii Moldova la Roma, Stela Stîngaci, Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean și șeful Biroului pentru Relațiile cu Diaspora, Victor Lutenco.

Interpreta Liuba Borș și ansamblul Arțăraș au deschis concertul prin cântecele și dansurile tradiționale precum Doiul și Bătrâneasca iar interpretul, poetul și scriitor George Lupașcu a încins spiritul românesc cu piesele din repertoriul său.
Tanăra și frumoasa interpretă Isabelle Haile a adus pe scenă "clasicul" Mociriță cu trifoi, modernul Timpul și o surpriză etno-rock – Zig Zagga a cântăreței Loredana.
Marea surpriză însa a fost formația Catharsis, artiștii Ion Rață și Mihai Budurin au ridicat sala la dans cu piesele Mi-e dor, Vino în al 9-lea cer, Fată dragă și altele.

Pe tot parcursul evenimentului, atât cei din sală cît și cei de pe scenă, au trăit o atmosferă de solidaritate, frăție firească și voie bună. Prezența în sală a românilor de pe cele două maluri ale Prutului ne-a reamintit că drumul Republicii Moldova spre Europa trece doar prin adevărul istoric al poporului nostru. Și dacă pași buni și importanți au fost făcuți de către Guvernul RM spre integrarea europeană, precum semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de pe 27 iunie și liberalizarea regimului de vize în spațiul Schengen, cel din urmă însemnând mult pentru marea parte a cetățenilor moldoveni, nu putem uita că avem în fața noastră încă un drum lung de parcurs în ceea ce privește redobândirea identității de Neam care neapărat trece prin redobândirea limbii, istoriei și tradiției comune românești.

Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a făcut un apel concetățenilor pentru a le cere susținerea în acest parcurs european atât de crucial pentru țara noastră, fiind ei în primis cei care trăiesc cu adevărat realitatea europeană și care pot prin experiența lor să contribuie în acest proces și să-i încurajeze și pe cei de acasă. De asemenea ministrul a îndemnat la o mai activă implicare a concetățenilor în domeniul economic, fiind alocate acum și în Republica Moldovă diferite fonduri europene spre dezvoltarea tehnologică în domeniul agricol și zootehnic, în particular adresate mediului rural.


Responsabilul Biroului pentru relațiile cu Diaspora, Victor Lutenco a afirmat că apropierea de Europa înseamnă oportunități pentru ambele părți, iar aceasta va fi posibilă doar prin schimbarea radicală a atitudinii Guvernului și a cetățenilor. O schimbare care a început și a adus deja diferite avantaje, precum liberalizarea pieței serviciilor aeriene care a permis scăderea prețurilor la bilete pentru călătoriile spre Chișinău. Continuarea acestui program depinde însă și mai departe mult de cetățeni, de aceea data de 30 noiembrie 2014 va fi fundamentală pentru reconfirmarea căii europene a Republicii Moldova.

La finalul evenimentului coordinatoarea asociației Dacia, Tatiana Ciobanu, a înmânat mai multor tineri diplome de merit din partea Casei-muzeu „Alexei Mateevici” din Zaim, pentru eforturile depuse spre cultivarea valorilor naționale.

Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

















joi, 17 iulie 2014

Biroul pentru Relatii cu Diaspora a R. Moldova in colaborare cu Asociatia Dacia va invita la concertul formatiei Catharsis cu participarea interpretilor George Lupascu, Isabelle Haile si Ansamblului Artaras.

Evenimentul dedicat campaniei "EU aduc Europa Acasă" va avea loc Duminica 20 iulie, orele 14.30 la Teatro delle Emozioni, 
str. Tor Caldara, 23 (Metrou: magistrala A, stația Arco di Travertino)
Intrarea liberă.

La sfarsitul concertului este preconizata o intrunire cu Ministrul Afacerilor Interne a R. Moldova,  Dorin Recean, si  Seful BRD dl. Victor Lutenco.



vineri, 11 iulie 2014


Duminică, 13 iulie, orele 15.00, str. Cassia 1640 (La Storta)

Asociația Dacia vă invită să participaţi la conferinţa  “Unirea -  ideal sfânt şi destin al generaţiei noastre”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 510 ani de la trecerea la cele veşnice  a domnitorului  Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Invitaţi speciali:

- George Simion, președinte executiv al Platformei Civice Acţiunea 2012

- Eugenia Bulat, poetă






Ştefan, Ştefan, Domn cel mare


Ştefan, Ştefan, Domn cel mare
Seamăn pe lume nu are
Decât numai mândrul soare!
Din Suceava când el sare,
Pune pieptul la hotare
Ca un zid de apărare!
Braţul lui fără-ncetare
Bate hoardele tătare,
Bate cetele maghiare,
Bate leşi din fuga mare,
Bate turci pe zmei călare
Şi-i scuteşte de-ngropare.
Lumea-ntreagă stă-n mirare,
Ţara-i mică, ţara-i tare
Şi duşmanul spor nu are.





marți, 1 iulie 2014

Asociația Dacia a organiza un flash-mob dedicat semnării acordului de asociere a Rep. Moldova cu UE și totodată comemorării răpirii Basarabiei din 28 iunie 1940. Cei prezenți și-au impărtășit bucuria pentru acest pas important în corectarea nedreptății istorice față de România și mai ales față de românii basarabeni. Au trecut 74 de ani, o perioadă lungă care a lăsat o amprentă dureroasă asupra realităților din Republica Moldova, conștienți că avem de parcurs un drum lung și anevoios, dar dorința noastră de a ne întoarce în albia firească a neamului ne dă puteri pentru a înfrunta diferitele provocări. Tinerilor le-a fost dăruită cartea ”Limba română între paranteze?” de Eugenia Bojoga. La manifestare au fost prezenți membrii asociației părinților români din Italia. N-au lipsit cântecele patriotice, recitatul de poezie și colacul cu simbolurile naționale.

Tatiana Ciobanu

Acțiune citată de adevărul.ro
           și apărută pe
Basarabia Pământ Românesc