luni, 4 aprilie 2016

Vineri 25 martie şi sâmbătă 26 martie 2016 a avut loc la Chișinău al doilea Congres al Diasporei Unioniste, organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Primul Congres s-a desfășurat anul trecut, în perioada 3-5 Aprilie, la Palatul Parlamentului din București. Peste 100 de români de pe ambele maluri ale Prutului, dar care se află în prezent în străinătate, s-au reunit pentru prima dată la Chișinău.
Lucrările congresului au fost găzduite de Academia de Științe a Moldovei și Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice, chiar în sala în care Sfatul Țării a votat în 1918 Unirea Basarabiei cu România. În aceste două zile s-au discutat strategii de implicare masivă a diasporei la contribuția reunificării precum și aspecte pragmatice a acesteia. Unirea va fi realizată de toți românii atât din interior cât și din diaspora. Sesiunea plenară s-a deschis cu binecuvântarea Preasfințitului Antonie de la Mitropolia Basarabiei după care au fost transmise mesaje de susținere și solidaritate din partea invitaților de pe ambele maluri.
Fiecare asociație participantă a beneficiat de timp pentru prezentarea organizației de către reprezentanții acesteia și a unui plan de acțiuni pentru viitor. Din Italia a participat cea mai numeroasă delegație:
Acțiunea 2012 Italia reprezentată de Alina Ieremciuc, Ansamblul Arțăraș din Roma în persoana coordonatoarei Lidia Bolfosu, Asociația Dacia din Roma, ADRI - As. Femeilor românce din Italia, Alianța românilor din Italia, Asociația Maluri de Prut precum și alți reprezentanți ai comunității românești originare din Basarabia și România.
Ștefan Maimescu, președintele asociației Maluri de Prut și deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, numărându-se printre semnatarii Declarației de Independență ne-a reamintit de importanța acestui act care este mai presus decât însăși Constituția. Declarația de Independența conține nucleul de prevederi care ar fi folosit drept bază pentru reunificare dar acestea nu au fost puse în practică.
Silvia Dumitrache, președintele ADRI a ținut să menționeze că "R. Moldova și România se confruntă cu probleme similare, este nevoie de o atenție sporită politicilor sociale legate de familie și de categoriile de risc precum copiii rămași acasă cu părinții/mamele plecate la muncă în străinătate. Unirea trebuie realizată prin soluții și proiecte concrete". Pavel Croitoru, membru fondator al Alianței românilor din Italia, a afirmat că Unirea va fi înfăptuită de societatea civilă iar meritul va fi al oamenilor de rând, cei care au dăruit munca și energiile lor. Din partea Asociației Dacia a luat cuvântul Tatiana Ciobanu care a dorit să aducă celor prezenți mesajul celebrului Vasile Goldiș despre necesitatea unei solidarități organice de neam, indispensabilă pentru atingerea idealului Unirii, dar și pentru progresul României. De asemenea dumneaei a înmânat Academiei de Arte, prin persoana pro-rectorului Ion Butucea, un exemplar al Actului Unirii din 1918, care de acum înainte își va avea locul ce i se cuvine în sala Sfatului Țării unde în 1918 s-a votat Unirea Basarabiei cu Țara.
O contribuție deosebită a fost adusă de familia Grosu-Vremeș din Roma care a oferit un prânz de zile mari pentru toți participanții.
Dezideratele participanților au fost rezumate în Declarația finală, votată de toți participanții:

DECLARAȚIE
1. De la primul Congres al Diasporei Unioniste, unioniștii au desfășurat numeroase evenimente care au apropiat ireversibil momentul Reunificării. Totodată, remarcăm faptul că demersurile pro-unioniste adresate autorităților de la București și Chișinău au fost ignorate.
2. Cerem să se prevadă expres în Constituția României Reîntregirea țării.
3. Cerem Parlamentului României să adopte imediat legislația cu privire la recunoașterea cetățeniei române în termen de 30 de zile pentru cei ce și-au pierdut-o în consecința pactului Ribbentrop-Molotov, și pentru  descendenții acestora.
4. Cerem clasei politice de pe ambele maluri ale Prutului să-și asume drept obiectiv primordial Reîntregirea națională.
5. Cerem crearea unui Minister al Reîntregirii la București și Chișinău care să pregătească procesul Reunificării.
6. Cerem guvernelor României și Republicii Moldova să faciliteze pătrunderea mass-mediei românești în Republica Moldova și viceversa, și să restituie frecvența teritorială națională a postului TVR în Republica Moldova.

 UNIREA FACE PUTEREA.”

După cele două zile de lucrări ale Congresului cu schimb de ideii și propuneri pe viitor, Duminica 27 Martie participanții s-au alăturat celor 1700 de delegați ai adunării constituante a Sfatului Țării 2 de la Palatul Național. Printre reprezentanții diasporei în Sfatul Țării a fost numită și coordonatoarea As. Dacia, Tatiana Ciobanu.
În a doua parte a zilei de Duminică a urmat Marșul Unirii care a dunat zeci de mii de participanți. Marșul a pornit din scuarul Teatrului de Operă și Balet din Chișinău și a defilat până în fața Gării Feroviare înregistrându-se drept cea mai de amploare manifestației unionistă din ultimii ani din Republica Moldova.




Asociația Dacia
articol preluat de emigrantul.it 

0 commenti:

Trimiteți un comentariu