marți, 28 iunie 2016

Astăzi comemorăm ziua de 28 iunie 1940, 76 de ani în urmă avea început holocaustul împotriva poporului român. Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei și Ținutului Herța către Uniunea Sovietică. Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucrainieni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”.
Pe 22 iunie 1940, cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri vestice să-și piardă orice valoare. Pe 2 iunie, Germania informase România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului, guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu Uniunea Sovietică.  Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina pe 24 iunie. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia. De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat în niciun fel în protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune). Dintre toți aliații regionali cu care România avea tratate de cooperare militară, doar Turcia a răspuns că este gata să-și ofere sprijinul în cazul unei agresiuni militare sovietice.

Al doilea ultimatum sovietic de pe 27 iulie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Rezultatul votului a fost următorul: 6 voturi pentru respingerea ultimatumului (Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu), 20 pentru acceptarea sa și o abținere. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică. Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.
În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în care grupuri de tineri fanatizați au atacat, despuiat, bătut sau omorât preoți, intelectuali, soldați români separați de unitate, persoane civile în curs de evacuare. Totuși, acești tineri fanatizați reprezentau o picătură minusculă în totalul populației evreiești din Basarabia și Bucovina de nord, care totaliza circa 270 000 de oameni.

Cedările teritoriale din anul 1940 au produs o amărăciune profundă și resentimente în rândul populației românești și a grăbit scăderea popularității regimului regelui Carol al II-lea. El a abdicat și a părăsit țara, lăsând drum liber formării unui guvern al generalului Ion Antonescu și al Gărzii de Fier. Dorința de eliberare a teritoriilor pierdute în 1940 a fost factorul decisiv care a dus la intrarea României în luptele celui de-al doilea război mondial de partea Axei împotriva Uniunii Sovietice.
În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovineiau fost alipite la RSS Ucrainiană
Doar o mică parte din populație a reușit să se refugieze în România, pentru majoritatea celor rămași urmau vremuri de suferințe cumplite. Întâi a fost primul val de deportări din 1941, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost deportați 24.360 de oameni. Apoi a urmat al doilea și cel mai mare val în noaptea din 6-7 iulie 1949 în care au fost ridicate și deportate 35.796 de persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii (unii erau deportați pentru a doua oară). Nimic părea mai îngrozitor decât să fii luat în noapte de la vatra ta, de la semenii tăi și dus într-o Siberie rece și pustie însă pe cei rămași la baștină îi păștea un rău chiar mai mare, foametea organizată din 1946 a fost poate cel mai cumplit capitol din viața neamului românesc alături de deportări. Anul 1946 fusese destul de secetos, țăranii moldoveni ar fi avut destulă hrană ca să poată trece anul dar nu le-a fost dat pentru că indiferent de recolta obţinută, agricultorii erau obligaţi să predea la stat cotele de cereale impuse - aşa-numita postavka (grâu, floarea-soarelui, cartofi, soia, carne, ouă, lapte, brânză şi lână). Pentru neexecutarea acestei obligaţiuni ţăranul risca, cel puţin, o amendă şi confiscarea celor datorate, iar în cazul opunerii rezistenţei - ani grei de lagăr. În consecinţă, au apărut primele semne de foamete, care însă nu au fost luate în serios de conducerea RSS Moldovenească. Problema s-a agravat la începutul, dar mai ales, la mijlocul iernii anului 1947, când mai toată populaţia RSSM suferea de foamete, iar o bună parte, de distrofie. Statisticile oficiale arată că peste 300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza foametei în Basarabia, într-un singur an. Autoritățile Sovietice erau informate de cum stăteau lucrurile însă starea aceasta făcea parte dintr-un plan "mai înalt": distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii şi netezirea drumului către colectivizare, convingerea popolației că colhozul era unica cale de scăpare.
Crimele fizice perpetrate au fost alăturate celor spirituale, nu mai puțin grave, iar consecințele acestora le resimțim și astăzi. Eliminarea treptată a limbii române și înlocuirea sa cu așa zisa limbă moldovenească cu grafie chirilică, eliminarea culturii românești din școli și distrugerea credinței prin închiderea bisericilor și persecutarea creștinilor sunt mijloacele malefice prin care s-a încercat ștergerea conștiinței unui neam. Comunismul prin Uniunea Sovietică și mai apoi prin răspândirea sa în toată România a avut drept scop ditrugerea unui popor care a supravețuit doar datorită tradițiilor sale milenare, limbii și credinței nestrămutate.
Astăzi dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au căzut sub secerea nemiloasă. Dumnezeu să-i aibă în paza sa iar noi să le păstrăm mereu memoria.



0 commenti:

Trimiteți un comentariu