joi, 31 august 2017

Omițând pasajul despre istoria sărbătoririi Zilei Limbii Române, pe care o găsim cu ușurință în mai multe surse, țin  să spun doar că ceea ce s-a întâmplat la 29 august 1989, când 750 de mii de basarabeni, măcinați de secole de dezrădăcinare au ieșit  în Piața Marii Adunări Naționale să-și ceară dreptul la identitate, reprezintă  un fenomen unic în istoria Europei.  Europa este una din beneficiarii celor petrecute în Basarabia, fiind cea care și-a consolidat  hotarele culturii și civilizației latine  până peste Nistru.
Mai adăugăm la această constatare un moment ce nu poate  lipsi nicidecum, atunci când vorbim despre limba română și anume cel al plecăciunii adânci în fața  poporului, care a creat  această comoară, această valoare inestimabilă.
Este de menționat că Ziua Limbii Române  se sărbătorește atât de către românii din cele două state românești cât  și de către cei aflați peste hotarele țării. 
Am avut ocazia să  participăm, duminică, 27 august, la unul din aceste evenimente și anume la Ediția a XXVIII a Cenaclului literar de la Roma, condus de Valeriu Barbu. În pofida căldurilor caniculare, românii din Roma au ținut să sărbătorească Ziua Limbii Române, creându-i în Cetatea Eternă o mică insulă omagială alcătuită din reflecții și lecturi. 
Fragmentele  din opera lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Constantin Tănase se  împleteau cu trăirile și gândurile celor prezenți.  Emoționantă și bine documentată a fost relatarea lui Valeriu Barbu, care a vorbit despre originile limbii române, bogăția sa expresivă și vibrația unică. 
S-au discutat probleme legate de situația în care se află românii și cultura românească din regiunile istorice ale României și de peste hotarele ei. Dacă românii din R. Moldova în pofida tuturor problemelor care le provoacă propaganda rusească,  se mai simt la ei acasă, atunci cei din Ucraina, nu  mai sunt ca altădată o națiune titulară. În Ucraina continuă să se închidă școlile cu predarea în limba română, această comunitate mai fiind afectată  și de războiul ruso-ucrainean.
Dramatică este situația românilor din Valea Timocului, care își pierd speranța de a rezista ca etnie în condițiile lipsei de școli, biserici și presă în limba română. Dramatică se arată și situația românilor din Bugaria, aflați între uitare și asimilare benevolă. 
Fiind originară din R. Moldova, care la 27 august  își marchează 26 de ani de la proclamarea Independenței, am ținut să vorbesc despre situația Românismului din România Mică, citându-l pe Constantin Tânase: 
„Românismul e o Biserică. O Biserică plină cu icoane. Cu icoanele moldoveanului Ștefan cel Mare, a munteanului Constantin Brâncoveanu, a ardeleanului G. Coșbuc. Moldovenismul antiromânesc e un club, un „dom kulturî” plin cu portretele lui Stalin, Brejnev și Voronin. Duminicile, în această biserică intră, ca să aprindă o lumânare, un  Gr. Vieru. Iar în club, ca să tragă o țigară și o sută de grame, intră un V.Stati. Urmat de ceilalți stâlpi ai statalității moldovenești: Voronin, Lupu, Stepaniuc and Co. 
Statul Republica Moldova poate fi construit numai pe această biserică, dar nu pe mituri false sau furate. Iată de ce, parafrazându-l pe Malraeaux, zic: Republica Moldova ori va fi românească, ori nu va fi deloc. Tertium non datur. “
 Până la urmă, am ajuns la concluzia că fiecare din comunitățile românești își are problemele și specificul său, dar ca efect al fenomenului de globalizare, ar trebui să ne asumăm  o viziune amplă în ce privește situația limbii și culturii românilor de pretutindeni, încercând să creăm modalități eficiente pentru a interveni în situațiile de dificultate sau extremă urgență. Una din propunerile concrete în acest sens a fost cea de a ne familiariza cu  experiența activității Consiliului Mondial Român, care la momentul actual lucrează la înființarea unei  filiale  în Italia. 
Nu s-au evitat nici discuțiile  pe marginea declarației politicianului basarabean Ana Guțu despre starea limbii române vorbite de către cei plecați din Țară. 
Am învățat cu fiul meu zilele acestea poezia “Limba noastră” de Alexei Mateevici, exercițiu pe care obișnuiesc să-l fac de ani de zile, așa cum o fac  și  colegii noștri care cultivă româna propriilor copii, indiferent  de observațiile altora.  De fapt tot așa cei care nu au această obișnuință  nu o vor aplica nici după cele mai convingătoare și duioase sugestii.  Cu atăt mai mult când acestea sunt făcute într-o manieră mai puțin diplomatică. 
Am selectat poezia lui A. Mateevici, vorba românului: a împușca doi iepuri”... În așa mod, fiul meu a avut posibilitatea să-și omagieze deopotrivă  limba părinților și statul lor de origine, statul nu Țara. Din păcate, românii celor două state au avut același imn “Deșteaptă-te române” doar pe parcursul a trei ani.   Mai în glumă mai în serios mi-aș dori din nou să avem același imn, fie și temporar, până la Reîntregire.  Ce ar fi ca și România să adopte imnul moldovenesc, măcar din simplul motiv că în textul lui Mateevici este indicat hotarul adevărat al României și anume râul Nistru.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Dacă ar fi s-o adaptăm la problemele stringente din actuala Românie cu codrii săi tăiați cu nemiliuita, mi-ar ieși cam așa o versiune a acestei strofe:
Limba noastră-i zbucium veșnic
De păduri barbar  tăiate 
Și-a hotarelor pe Nistru
Ce ne-au fost cândva furate...

Nu puteau lipsi reflecțiile ce țin de apropierea Centenarului Marii Uniri, legate de alcătuirea unui program concret de evenimente dedicate Reîntregirii Țării din 1918, temă la care mai avem de lucrat. 
În drum spre casă împărtășeam  cu soțul meu Vitalie gândul că  avem o limbă  înfiorător de frumoasă,  fiecare cuvânt al ei fiind  pâtruns de energiile neamului și pământului nostru, energii de o consistență deosebită.  Până și înjurăturile, după cum  observa Herta Müller,  în limba română au puterea unei adevărate revoluții.  Din această cauză ar fi bine să le evităm, pentru a nu risipiri în zadar eforturile, pe care ar trebui să le concentrăm pentru a crea realități palpabile, așa cum de fapt au plecat deciși s-o facă cei prezenți la eveniment. 

Tricolorul din flori cu inscripția „Limba Română este Patria mea”, frază de Nichita Stănescu, pe care mi l-au dăruit   Adrian și Luminița Niță,  îl meritau toți cei prezenți: Tatiana Chiriță, unul din lectorii DEX-ului românesc, Valeriu Barbu, care veghează de ani de zile cu dedicație asupra valorilor culturii românești, Maricica Goraș, întreaga familie Grosu-Vremeș, scriitoarea Doina Mustățea, Eviana Clementina Mereuță, Cristea Rareș, Valentina Scafari, Constantin Sorici, Mihaela Mitruț și mulți alții care au fost prezenți dar și cei care au lipsit de la acest eveniment.  Vi-l ofer virtual fiecăruia dintre voi, împreună cu bucuria de a iubi cu toții aceeași Patrie și speranța că aceasta va obține cât mai curând o configurație pe harta lumii demnă de ființa-i sublimă. 



Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia

0 commenti:

Trimiteți un comentariu