Concert de solidaritate pentru "Doposcuola" - Concerto di solidarietà per il doposcuola

Aseară, 16 mai la biserica Santa Rosa da Viterbo din Roma a avut loc Concertul de binefacere promovat de Asociația "Gelsomino" în favoarea Serviciul extrașcolar pe care îl dezvoltă în zona Roma Nord adresat în special copiilor din familiile imigrante sau dezavantajate. Concertul a fost oferit de Coro della Collina condus de maestrul Dodo Versino un cor a cappella fondat în 2013 care a adus un repertoriu de cântece populare regionale italiene precum "Non potho riposare" un cântec popular de dragoste din Sardegna sau "La sacra spina", adevărate perle a tradiției interpretate extraordinar. Prezenți voluntarii printre care Maria Grazia Onorato - componentă a corului împreună cu tatăl său Giorgio Onorato care a interpretat cântece vechi romane ca "Tu che m'hai preso il cuor" de Claudio Villa și "Er barcarolo romano" aducândune atmosfera orașului etern de altădată. De asemenea au fost prezenți câțiva părinți a copiilor și prieteni din comunitatea română printre care Constantin Sorici și tânărul pianist Diego Raiță. 

Tatiana Ciobanu, membră a Asociației Gelsomino a ținut un discurs de încheiere: "Vocile italienilor în lume, misiunile italiene aduc un mesaj de pace și umanitate, nu dronele. Vocea acestui cor dă demnitate adevăratei Italii. Când plecăm din țările noastre știm că facem o daună dar încercăm să reconstruim ceva, aici am vrut să reconstruim solidaritatea satului, multe dintre familii și voluntari au deschis ușile caselor lor, au devenit bunei, mătuși pentru copilașii din zonă. Mulțumim lui Don Piero care ne-a primit în parohia sa, lui Claudio Marinali care ne-a primit ani de zile în sediul PD, lui Carlo Cicolani care ne susține cu Rotary Club și tuturor celor care au fost prezenți și au adus contribuția lor în această seară. Lumea are nevoie de Italia, de armonie, frumusețe și pace."

Alți voluntari:

Alessandra Dell'Alba
Linda Garbarino

Cristina Stamerra

Brunella Verzegnassi

Cristina Tuzzato

Maria Grazia Onorato

Silvia Sassi

Ieri sera, 16 maggio nella chiesa di Santa Rosa da Viterbo di Roma si è svolto il concerto di beneficienza promosso dall'Associazione Gelsomino a favore del Doposcuola che l'associazione svolge a Roma Nord nelle scuole di Vibio Mariano e Sesto Miglio rivolto specialmente ai bambini di famiglie immigrate o svantaggiate. Il concerto è stato offerto dal Coro della Collina diretto dal maestro Dodo Versino, un coro a cappella fondato nel 2013 che ha portato un repertorio di canzoni popolari regionali come "Non potho riposare" una canzone d'amore dalla Sardegna e "La sacra spina", vere perle della tradizione interpretate straordinariamente. Presenti i volontari tra i quali Maria Grazia Onorato, componente del coro, assieme al padre Giorgio Onorato che ha interpretato vecchie canzoni romane come "Tu che m'hai preso il cuor" di Claudio Villa e "Er barcarolo romano" portandoci l'atmosfera della città eterna di una volta. Sono stati presenti anche alcuni genitori e amici dalla comunità romena ta cui Constantin Dorici e il giovane pianista Diego Raita. Tatiana Ciobanu, membro dell'Associazione Gelsomino a tenuto il discorso di chiusura: "Le voci italiane nel mondo, le missioni italiane portano un messaggio di pace e umanità altro che droni. La voce di questo coro da dignità alla vera Italia. Quando lasciamo i nostri paesi sappiamo di fare un danno ma cerchiamo di ricostruire qualcosa, qui abbiamo voluto ricostruire la solidarietà del villaggio, molte delle famiglie hanno aperto le porte delle loro case, sono diventate nonni e zie per i bambini della zona. Ringraziamo Don Piero che ci ha accolti nella sua parrocchia, Claudio Marinali che per anni ci ha ospitati nella sede PD, Carlo Cicolani che ci sostieni con il Rotary Club e tutti quelli che sono stati presenti e hanno portato il loro contributo questa sera. Il mondo ha bisogno dell'Italia, di armonia, bellezza e pace".

Altri volontari:

Alessandra Dell'Alba

Linda Garbarino

Cristina Stamerra

Brunella Verzegnassi

Cristina Tuzzato

Maria Grazia Onorato

Silvia Sassi

Continuă

Lettera al Presidente della Dante Alighieri: L’italiano, la lingua più discriminata d’Europa

Pubblichiamo di seguito la lettera di un nostro membro attivo rivolta ad Andrea Riccardi, neo-presidente della Società Dante Alighieri, inerente il rispetto del plurilinguismo europeo. Da anni, infatti, la nostra associazione promuove l'idea della pari dignità delle lingue europee all'interno del progetto comunitario che oggi, stando agli stessi funzionari europei, vede il dominio di alcune lingue su tutte le altre in barba a tutti i Trattati e Regolamenti. 

Egregio Professore e Presidente della Dante Alighieri, mi chiamo Stefan Caliman e ho concluso da poco, presso l'Università Roma Tre, la laurea magistrale in Scienze Politiche, Studi Europei, con una tesi sul "Plurilinguismo nel processo decisionale comunitario". Ho letto con molto interesse la Sua intervista pubblicata sul Messaggero del 14 Aprile scorso in cui mi trovo completamente d'accordo con Lei quando dichiara che “Non investire sulla lingua italiana è come volere un Paese muto” ma sopratutto quando sostiene che "L’italiano ha bisogno di nuovi ponti per la sua diffusione e il suo approfondimento nel mondo." Per quanto riguarda quest'ultimo punto, vorrei attirare la Sua attenzione sulla dimensione europea della lingua italiana che risulta essere, senza dubbio alcuno, la più discriminata di tutte le lingue dell'Unione Europea. L'italiano, infatti, pur essendo la lingua di uno dei 4 grandi Stati Membri dell'UE e pur godendo dello status di lingua ufficiale e di lavoro dell'Unione, ai termini del Regolamento CE 1/58, è stata arbitrariamente esclusa dalla rosa delle lingue di lavoro di uso corrente, riservato al francese, inglese e tedesco, in seno alla Commissione Europea, senza peraltro che un qualsiasi tipo di criterio di discriminazione fosse stato enunciato. Come giustamente Lei precisa nell'intervista, l'italino è anche la quarta lingua più studiata al mondo grazie alla sua cultura, alla musica, al design, allo stile, al modo di vivere degli Italiani, all’accesso che dà all’immenso patrimonio culturale e spirituale che l’Italia possiede. Di questo si dovrebbe tener conto a livello europeo, dove le lingue che veicolano, ciascuna, una specifica forma mentis, forgiata dalle rispettive culture e dalle qualità proprie, intrinseche, della lingua, dovrebbero venire utilizzate, in quanto lingue di concezione delle politiche comunitarie, nella redazione dei Regolamenti, delle Direttive, degli Accordi, dei Libri Bianchi, al fine di trasmettere e diffondere una visione del Mondo europea, poliedrica e umanista, e non già attenersi a dei clichés stereotipati, che arrivano da fuori, impregnati dalle priorità dell’economia e della finanza, del profitto ad ogni costo, che stanno esautorando lo stato e lo stato di diritto. Al contrario e ormai da tempo, la lingua italiana, in seno alle istituzioni europee, nel processo di concepimento delle politiche è totalmente discriminata e ostacolata nel suo ruolo di partecipazione e contribuzione alla creazione di un’Europa comunitaria impregnata di una cultura e dei valori comuni e condivisi, tanto da spingere alcuni funzionari italiani al grido d'allarme.

Signor Presidente, a livello europeo, dove si adottano politiche e regolamentazioni i cui effetti ricadono direttamente sulla vita quotidiana dei cittadini, i funzionari italiani, che partecipano ai gruppi di lavoro e sovente anche i Ministri, sono obbligati ad assistere a riunioni di alto livello tecnico senza poter usare la propria lingua e godere del servizio di interpretariato. Ancor peggio per quanto riguarda i concorsi di assunzione presso le istituzioni comunitarie, che si fanno solo in francese, inglese e tedesco, e dove l’italiano è scomparso a tal punto che i bandi di concorso non vengono neanche annunciati nella Gazzetta Ufficiale dell’Unione di lingua italiana. La questione linguistica europea ha bisogno di persone autorevoli che riportino la lingua di Dante al posto che le spetta, ovvero tra le prime lingue del Mondo ma sopratutto dell'Europa. Attualmente, con motivazioni economicistiche del tutto infondate e con rigiri di vario genere, l'italiano, lingua di uno dei quattro grandi Stati Membri dell’Unione e Stato Membro fondatore, è trattata alla pari del maltese, dell’estone e del lettone allorché il suo livello è quello delle grandi lingue di cultura dell’Europa e del Mondo. La struttura dell’italiano, in particolare per quanto riguarda il linguaggio giuridico, quello delle Leggi e dei Regolamenti, è strettamente legata alla cultura classica, al diritto romano, al diritto canonico, ai codici napoleonici, alla tradizione giuridica continentale, tutti elementi essenziali della nostra concezione del diritto e della società. Signor Presidente, La prego di trovare, in allegato, copia della mia Tesi sul "Plurilinguismo nel processo decisionale comunitario" dove ogni punto di cui Le ho scritto viene approfondito. In attesa di un Suo apprezzatissimo riscontro Le porgo i miei più calorosi auguri per la nomina a Presidente della Società Dante Alighieri e rimango a disposizione per qualsiasi eventualità.

Stefan Caliman

Continuă

Aniversarea a 750 de ani de la nașterea lui Dante Alighieri

Vien dietro a me, e lascia dir le genti:

sta come torre ferma, che non crolla

già mai la cima per soffiar di venti.
(Purgatoriu, cântul V)

Astăzi în Senatul italian au început manifestațiile dedicate celei de a 750a aniversări de la nașterea sublimului poet Dante Alighieri care s-a născut în această lună a anului 1265. Filozof și om politic florentin rămâne cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale Dante este de asemenea primul mare poet de limbă italiană. Opera lui este într-adevăr universală în timp și în spațiu, el fiind unul din pilonii spiritualității occidentale prin profundul său sentiment creștin și sensul înalt a Tradiției romane. Fiu al timpului său, născut într-o epocă de profunde schimbări în care contrapunerea între pontificat (susținut de guelfi) și imperiu (susținut de ghibellini) se face mai aprigă și se suprapune conflictelor interne între vechea nobilime și noua aristocrație organizată în corporații. Dante, om de acțiune, și spirit aprins se angajează în viața politică turbulentă din Florența, afiliinduse fracțiunii "Guelfilor albi" care se împotriveau influenței papei Bonifacio al VIII-lea. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu, fracțiunea „negrilor” preia puterea politică în Florența, lui Dante i se interzice prezența în oraș și este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Astfel în anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată în orașul său natal. Dar sub pana mărețului poet și această experiență devine nemuritoare. Cine din cei exilați de bună voie sau nu n-ar împărtăși aceste versuri?

Tu proverai sì come sa di sale
lo pane altrui, e come è duro calle
lo scendere e ‘l salir per l’altrui scale.
(Paradisul, cântul XVII)

Dante este filosoful și teologul care știe să se înnalțe, făcând abstracție de lumea care-l înconjoară spre cercetarea celor mai înalte adevăruri. Un mare artist și observator al omului și a realității istorice ce a știut să picteze cu măiestrie toate trăsăturile, luminile și umbrele sufletului uman precum Giotto, un alt geniu a acelui timp norocos, a redat trăsăturile fizice a omului și a naturii. De altfel cei doi s-au născut pe aceleași meleaguri, au făcut parte din același generație și ambii au fost Maeștri în propria artă și mentori exercitând o profundă influență asupra proprii epoci. Cei doi au împărtășit dorința vie de a reprezenta oamenii și lumea așa cum sunt cu capacitatea lor de a reproduce realitatea în mod cât mai verosimil. Realismul lor însă nimic nu are de împărtășit cu realismul modern, științific, nefiind un scop în sine ci un parcurs învăluit în lumină ce duce spre inima lui Dumnezeu. Cercetarea lor răspunde dorinței de a înțelege semnul trascendenței în imanență, de a cunoaște adevărul superior prin observarea manifestării sale pământești, situând astfel arta lor la granița sublimă între vizibil și invizibil, între realitățile pământești și cele cerești.

Faptul că D. Alighieri a fost adînc cufundat în apele turbulente ale timpului său nu-l face mai puțin actual și universal, din contra. În articolul de sinteză "M. Eminescu, poet naţional" (1964) George Călinescu afirma: „Universalitatea unui poet, când n-o confundăm cu efemera notorietate, este împrejurarea prin care opera sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi ale ţării unde a luat fiinţă şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Pentru cei care au evadat astfel din contingenţele imediate, noţiunile de clasicism, romantism pierd orice sens. Însă universalitatea fiind un punct cosmic al unei verticale pe pământ, iar nu o abstracţie, orice poet universal este ipso facto un poet naţional. Homer era grec, Dante florentin, Shakespeare englez, extirpaţi din opera lor ceea ce e concret etnic, sublimele îngustimi dacă vreţi, şi totul rămâne inert şi fără puls. Universalitatea este o inimă individuală, puternică şi sonoră ale cărei bătăi istorice se aud pe orice punct al globului precum şi-n viitor”. Îi fac ecou versurile dantești a lui Eminescu:

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rau și ce e bine
Tu te-ntreaba și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

Opera poetului sublim este și rămâne în veci un izvor inepuizabil mai ales într-o epocă în care progresul tehnologic și științific iau prin surprindere o umanitate nepregătită, incapabilă să se reconecteze trecutului și să se proiecteze spre viitor fără fracturi. Funcția instrumentală a științei și a tehnicii s-a răspândit până a influența și aspectele morale ale civilizației. Tinerii sunt educați intr-o lume în care se aleargă spre obținerea bunurilor materiale și pozițiilor sociale, banii sunt un metru a valorii iar lupta fără scrupule și întrecerea nesănătoasă cu semenii este încurajată ca mijloc a succesului. Progresul care trebuia să înnalțe omul devine astfel un mijloc de distrugere și sursă de noi sclavii.
Massimo D'azeglio scria la jumătatea anilor 1800 în plină Revoluție industrială: "Adevăratul progres a umanității nu constă în mașinile cu aburi, ci în forța crescândă a simțului de adevăr și dreptate." Acest sens al adevărului e pus tot mai mult în pericol. Dante ne învață astăzi ca și atunci că dacă viața este o luptă ea trebuie înfruntată cu un bagaj de valori cărora trebuie să rămânem mereu fideli pentru a nu pierde respectul, dragostea și umanitatea.

Asociația Dacia

Continuă

"O călătorie în România" de Laura Rainieri

Ieri, 22 aprilie, la Biblioteca “Rugantino” din Roma a fost prezentată cartea   Laurei Rainieri “Un viaggio in Romania” (“O călătorie în România”), tradusă  în română de Ștefan Damian și scoasă de  sub tipar de către Editura “Studia”, Cluj-Napoca în 2014. Cartea a luat naștere din experiența personală a autoarei care acum  cîțiva ani a scris o culegere de povestiri înmănuncheate sub titlul “Badante Sisignora”. Este vorba despre o serie de portrete literare -  12 la număr – creionate pentru tot atîtea îngrijitoare ale rudei sale bolnave, majoritatea românce.  Laura Rainieri a vrut să cunoască îndeaproape acea terra incognita despre care a aflat prin intermediul acestor femei.  Astfel, autoarea înregistrează impresiile din călătoriile întreprinse în România  în  mai-iunie 2012 și martie 2013. În prefața cărții,  Ștefan Damian a sintetizat  esența scriiturii marca Laura Rainieri: “Cu  un ochi atent și o fină percepție, Laura Rainieri observă realitățile locale în evoluția lor de-a dreptul prea liniștită, lăsîndu-se purtată de gîndul (atrasă cateodată de istoria diverselor provincii românești, de frumusețile naturii și de geniul uman) că Europa și Lumea sînt făcute pentru a accepta întreaga omenire, în conformitate cu preceptele unei Divinități superioare a egalității și a iubirii înțelegătoare a  tuturor ființelor”.
Am putea face o paralelă între lucrarea literară “O călătorie în România” și “Lexicul familial” al Nataliei Ginsburg, dat fiind demersul  autoarei de a conserva acel lexic al căminului părintesc expus timpurilor grele, care trebuie salvat și transmis urmașilor. Laura Rainieri a reușit să creeze acest raport uman în propriul său cămin familial, trăind această relație de fraternitate pe un tărîm nou pentru ea,  dealtfel bătătorind cărarea  raporturilor milenare  între popoarele supuse cîndva de către Imperiul Roman. În această optică, lexicul familial devine  unul istoric, o încercare  la  modul feminin de a-l conserva, aparent individuală, dar prin prisma culturii umaniste italiene - absolut necesară, o cheie ce conține o bună doză de  echilibru și armonie pentru timpurile noastre bîntuite de conflicte și deznădejde.  Emblematic  în acest sens este și cartea-reportaj “Trans Europa Express” realizată în urma unei calătorii de către  jurnalistul italian Paolo Rumitz, originar din Trieste, care, parcurgând în zigzag  șase mii de kilometri între Finlanda și Ucraina,  ajunge la concluzia: “Nimeni nu-mi poate lua certitudinea că Europa era mai Europă  cu un secol în urmă, când bunica mea, într-o singură zi, ajungea cu trenul din Trieste în Transilvania”.
Laura Rainieri a povestit cu fascinație despre Maramureș (zonă pe care Bruno Mazzoni o consideră un fel de Basilicata românească), un loc  în care tradițiile străvechi ale dacilor liberi s-au conservat de minune, îndemnîndu-și compatrioții  să viziteze aceste meleaguri și, dacă o vor face, să treacă neapărat și pe la Cimitirul Vesel de la Săpînța. Scriitoarea a mărturisit că și-a propus să studieze perioada represaliior  comuniste, astfel încît cartea pe care i-am adus-o în dar -  “Le catacombe della Romania”  -  a fost foarte binevenită, întrucît e dedicată martirilor închisorilor comuniste.
Tatiana Chiriță, una dintre primii lectori ai cărții ”O călătorie în România”, a dat citire cîtorva fragmente în versiunea română, trezind entusiasmul publicului italian încîntat de asemănarea celor doua limbi. De fapt, evenimentul a suscitat un viu interes  al  celor prezenți  față de cultura română. La finele seratei literare, un tânăr italian ne-a mărturisit că operele lui Mircea Eliade și Emil Cioran i-au schimbat viața.


Tatiana Ciobanu

Continuă

Îndemn la simplitate

Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult in civilizație şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o ființă complexă". Găsim în această tendință şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuiesc tot atâtea semne de distincție.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distincție în înteles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai puțin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate ; in realitate s-a  petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.

Omul acesta a confundat Complexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă şi nenorocită.

În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturală" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtuților ce-o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Inseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Inseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.

Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, aceea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurile şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

Ernest Bernea

(Fragmente din cartea "Îndemn la simplitate", Editura Vremea, 2006).

Continuă

Primul Congres al Diasporei Unioniste la București

Zilele trecute (3,4 și 5 aprilie) s-a desfășurat la București primul Congres al Diasporei Unioniste organizat de Platforma Acțiunea 2012 care a adunat peste 100 de reprezentanți ai Diasporei Românești din toată lumea, trei zile intense de dezbateri și dialog care au culminat cu adoptarea unei Declarații și a unui Plan de Acțiune. Diaspora Română din cele patru colțuri ale lumii s-a adunat pentru a cere Guvernelor o colaborare cât mai strânsă în vederea realizării idealului de Reîntregire națională, constatând că nu există decât o singură diasporă – cea română.

În ultimii ani au avut loc diferite evenimente, manifestații și flash-moburi ale diasporei de pe ambele maluri ale Prutului având ca unic scop Unirea celor două state românești. Acum, pe 3 aprilie, români din toată lumea, cetățeni atât a României cât și ai Republicii Moldova, au sosit la București animați de un sentiment de nerăbdare și speranță pentru a cere Guvernului și Parlamentului României acțiuni concrete în această direcție, conștienți de forțele și energiile depuse de ei înșiși și de tinerii din cele două state. De ani buni asociațiile de români și basarabeni colaborează în toate țările spre a promova cultura, folclorul, tradițiile și unitatea neamului românesc însă nevăzând această colaborare firească din partea celor două state s-au reunit la București pentru a le cere cu voce fermă același parcurs.

"Diaspora este din ce în ce mai importantă în viața publică a României și am văzut cu ocazia ultimelor alegeri că a devenit conștientă de această forță" - Alexandru Herlea - președintele Asociației „La Maison Roumaine", fost Ministru al Integrării Europene din România (1996 – 1999).

La Congres au luat parte câțiva parlamentari români din grupul Prietenii Unirii care întrunește peste 40 de deputați și personalități din Basarabia precum Generalul Ion Costaș, fost Ministru al Afacerilor Interne și Ministru al Apărării din Republica Moldova (1990 - 1992) care și-a exprimat temerile privind faptul că „Guverne puternice se confruntă azi cu tendințe separatiste, în acest context dorința noastră de reunire este o excepție și nu e zis că va fi bineprimită de ceilalți, însă Unirea totuși depinde de noi și nu de conjuncturi exterioare favorabile sau de voința altora."

Totuși mai mulți din cei care au luat cuvântul au remarcat că circumstanțele externe prielnice și susținerea celorlalte țări sunt condiții importante alături de un program bine gândit. „Unirea va fi posibilă combinând conjuncturile internaționale favorabile cu un program intern inteligent, ar fi un păcat să ne găsim în fața ocazii nepregătiți" , a remarcat Ovidiu Raețchi deputat în Parlamentul României și co-Președinte al Grupului Prietenii Unirii.

Mai mulți români basarabeni și-au exprimat decepția față de Guvernul de la Chișinău. „Am fost cu toții amăgiți la ultimele alegeri, am votat o guvernare pro-europeană care în schimb făcea conjuri. Dar Coaliția s-a demascat: divizarea pe criterii etnice e cea mai elocventă dintre inițiativele noului Guvern, un județ cu majoritatea bulgară a obținut deja autonomie" , a semnalat jurnalistul Valeriu Saharneanu.

Mai categoric a fost domnul Eugen Popescu, președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni: „Integrarea europeană este pentru R.Moldova o iluzie perpetuată de Guvernul de la Chișinău pentru a se menține la putere, o adevărată crimă împotriva populației."

La capitolul "Cine să înfaptuiască Unirea" toți au fost de acord că ințiativa trebuie să plece din sânul societății civile dar mai ales al tinerilor: „Tinerii, anume ei au avut un rol de nemaipomenit în Basarabia după 89 în a ține aprinsă flacăra românismului" , ne-a amintit scriitoarea din Republica Moldova Eugenia Bulat. De altfel prezența tinerilor la Congres a fost remarcabilă, tocmai de la acești tineri care își dăruiesc timpul și resursele idealului a plecat inițitiva, demonstrând aceștia că au preluat în mâini flacăra dragostei de Neam.

Sebastian Burduja președinte a Ligii Studenților Români din Străinătate care reunește atât studenți din România cât și din Basarabia a menționat câteva din proiectele dezvoltate în Republica Moldova. „Prioritatea noastră este educația de calitate, importarea valorilor europene și revenirea tinerilor ce învață peste hotare, am cunoscut tineri basarabeni foarte înzestrați", a declarat domnul Burduja care la întrebarea moderatorului dacă ar fi de acord ca studenții din ligă din toată lumea, pe 28 iunie, să organizeze o manifestație de informare asupra Unirii a răspuns convins afermativ.

Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia din Roma, a reamintit de genocidul cultural și spiritual care s-a petrecut în Basarabia: „Acest genocid trebuie elucidat și făcut cunoscut peste hotare, noi basarabenii avem mult de recuperat, trebuie să transmitem cât mai mult copiilor noștri adevărul istoric și rădăcinele lor, suntem datori față de ei, de eroii și intelectualii neamului însă munca noastră riscă să fie zadarnică fără o adevărată sincronizare a sistemelor socio-politice şi economice a celor două state româneşti."

Același gând a fost exprimat și de Daniel Gheorghe deputat Prietenii Unirii: "Avem nevoie de programe comune și de o strânsă colaborare economică mai ales pe plan energetic, românii de peste Prut trebuie să se simtă parte a comunității românești, e un drept firesc al lor, statul român a avut până astăzi o atitudine de excesivă neutralitate."

Regizorul, actorul și jurnalistul Mihai Fusu a menționat saltul enorm care s-a făcut în Moldova de la căpătarea independenței: „Îmi amintesc de primele reportaje de după 1991, nice reporterii și nici intervievații nu erau în stare să formuleze o frază în română, astăzi avem posturi Tv românești de calitate, ce ne lipsește însă este un românism civilizațional și nu doar romantic și folcloric, trebuie să investim în științe și tehnologii, să trecem de la lamentare la inițiativă."

În concluzia Congresului au fost înaintate propuneri concrete pentru apropierea celor două state printre care organizarea sistematică a unor ședințe comune a celor două Parlamente; asigurarea dreptului de vot și reprezentarea diasporei în parlament; elaborarea a cât mai multe proiecte transfrontaliere; înființarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni și asumarea decisivă a Unirii ca obiectiv național din partea celor două Guverne și realizarea acesteia până în 2018.

Cei prezenți la Congres au ținut în mod particular să-și exprime solidaritatea față de etnicii români din Ucraina a căror viață este astăzi zdruncinată de un război străin lor.

Congresul s-a desfășurat într-o atmosferă de frăție și simțire comună, mai mulți dintre prezenți au declarat cu sclipire în ochi că nu s-au simțit așa de la Podul de Flori, încheierea a avut loc în Piața Universității unde participanții au încins Hora Unirii sub un cer senin de bun auspiciu.

Diaspora a dat dovadă că Unirea e deja înfăptuită în sânul ei acum așteaptă cu nerăbdare un semnal puternic din partea clasei politice ce, de data aceasta, sigur nu v-a întârzia.

Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

Articol preluat de Romanian Global News

Continuă