O nouă limbă: ro-macaronica?

La Italia "vita" e frumoasă...dacă mănînci "fete" cu dulceață !

La 26 septembrie este celebrată Ziua europeană a limbilor, inițiativă prin care Consiliul Europei încurajează plurilingvismul. Firește, e o întreprindere lăudabilă: într-o lume gobalizată e bine să fii poliglot, dar e și mai bine să-ți păstrezi identitatea lingvistică și să vorbești pe rînd limbile pe care le stăpînești, fără a le amesteca în neștire. Aflați departe de țara lor de baștină, conaționalii noștri au uimitoarea capacitate de a se plia după noul mediu lingvistic în care poposesc, împănîndu-și vorbirea cu termeni preluați, fără discernămînt, din limba țării de adopție, la care adaugă sufixe și terminații specifice Românei. În plus, omului nostru îi joacă festa „falșii amici” la nivel lingvistic, mult mai inofensivi decît cei în carne și oase, dar destul de buclucași cînd e vorba de modul de a ne exterioriza gîndurile. Acești ”falși amici” nu sînt altceva decît termenii preluați din alte limbi (în cazul nostru, din italiană), care se aseamănă din punct de vedere ortografic și fonetic, nu însă și semantic, unii dintre ei avînd chiar un sens contrariu.

Să facem haz de necaz, parcurgînd niște crîmpeie de dialog la care uneori asistăm involuntar în mijloacele de transport sau în locuri publice, unde conaționalii noștri își spun păsurile fie la telefon, fie discutînd ”pe viu” între ei. Coana Chirița cu ale ei ”furculițioane” a devenit românca de pretutindeni, de vreme ce limba maternă vorbită de compatrioții noștri stabiliți în Italia suferă o metamorfoză uluitoare. Pretrutindeni auzi un limbaj pestriț, hibrid, macaronic în care cuvintele au sensul deviat, reflectînd o alunecare spre hilar și ridicol, o vorbire generatoare de un umor... fără frontiere. Văzîndu-ne ajunși în țară pe durata vacanțelor și auzindu-ne vorbind cam ”păsărește”, cei de-acasă ne iau peste picior: ”Au venit ”italienii!”. Niște ”italieni” foarte ”purtați pentru limbi”, precum avea să-și laude odraslele o doamnă pe care am cunoscut-o în tren. Și care a ținut să mă asigure că ”oricum ai da-o, la Italia vita e frumoasă”... La ”Italia” zic mai mult basarabenii mei blînzi și patriarhali, pe cînd oltenii cei șmecheri și cosmopoliți îi dau cu un perfect simplu de toată nostimada. I-auzi: ”Girai la stînga, găsii subito un bar și ordonai un paninel pentru ăla micu.” De bună seamă, viața pare un spectacol fără sfîrșit, iar ai noștri (ca brazii) – o sursă inepuizabilă de perle, generate de confuzia ce se iscă la utilizarea celor două surori neolatine - româna și italiana.

 

                                                                          * * *

         -Of, și signora asta a mea, nici n-a făcut colațiunea și s-a apucat de gătit! Tocmai băusem o cafea machiată și m-a luat la rost, că de ce îi mănînc eu fetele ei cu dulceață. Cît pe ce să-i zic să închidă becul, dar m-am stăpînit...

        -Și n-ai avut nici o bătută? E-he-he, în locul tău, îi arătam

       -Las-o perdere, oricum, fac pe-a mea.. Apoi, am spulberat toată casa și după ce am terminat treaba, tiva la mare! Nu de alta, da cu caldu ista te ia cu amețeli... Am chemat-o pe Dana să-mi țină de urît, da ea a zis că tre” să facă spesa, are o festă mîine. Are noroc că lucrează c-o dită, nu ca mine pe la babe. Habar n-am ce să-i regalez. Oare să-i cumpăr o rochie de la bancarella ceea?? O probez eu, că avem aceeași alteță. Da lasă că-i duc mai bine un maț de flori, știu de care-i plac... Și îi ordonez și o tortă cu poza ei. Numai că n-am fost demult la ea și am uitat în ce vie stă. N-o chem, vreau să-i fac o surpriză. Stai, stai, uite adresa.... întreb autistul la ce fermată să cobor, știe el.

                                                                          * * *

       - Și cum ziceai că faci delicatesa ceea? 

       - Simplu de tot: iei o tigaie care nu atacă mîncarea, o scalzi bine, pui carnea măcinată, zbați trei ouă și nu uita să agiungi la urmă niște verdură: îi dă un odor tare bun. Da pastele le coci doar 7 minute în apă sărățică.

         - Ai auzit cumva de niște ore?

       - O să sparg vocea și poate ai și tu noroc. Cum aud ceva te chem. Da tu cînd ai de gînd să-mi înviezi pozele celea? Am rămas rău că nu te ții de cuvînt...

       
        - Scuze, dar m-am luat cu treburile și am uitat. Ieri am pierdut un sac de timp la comună, am fost să-mi renovez cartea de identitate, că era scăzută. Iar de luni, merg și la palestră, am abonament. Sportul alungă viața, dragă...

      
          - Știu, știu, dar e bine și să bei multă apă, așa cum fac vedetele. Cică slăbești....

     
          - Păi, mi-am cumpărat ieri două case de Ulivetto. Luam eu și patru, da nu mai sînt capace să car ca înainte... Nimeni nu-mi dă o mînă... fac totul

                                                                          * * *

        - Și Maria ce mai face?

       - Ce să facă? Bine. Am chemat-o ieri și mi-a povestit că a fost cu signora ei într-o gită. Cică a văzut într-o catedrală cel mai mare organ din Europa. Frumoasă-i vita în Italia asta...

       - Tu unde locuiești, tot în palatul cela fără ascensor?

      
      - Of, m-am săturat să fac scările... Vreau un alt afit, dar peste tot dau de stanțe pentru cópii. Nu-s în grad să plătesc singură pentru un apartament sau să iau un mutu... Mai ales că săptămîna trecută capu mi-a dat o veste proastă: îmi va micșora stipendiu. Dar mi-a propus să fiu tată la copiii lui, dacă vreau să mai cîștig ceva. Și să fac curat la soacră-sa, care locuiește la același pian. Cred că o să mă învoiesc, mai ales că trebuie să merg acasă de Crăciun....

     
      - E bine să-ți iei în anticip bilet la avion, e mai ieftin.

    
     - Ei, nu, că după ce rușii au abătut avionul cela din Olanda mai bine mă duc pianu pianu cu autobuzul...
 

A cam tras cu urechea,
                                          Tatiana CHIRIȚĂ, redactor-stilizator sub acoperire ;-)

                                                                       Glosar

    

Vita s.f. - viață

Girare vi. - a coti

Subito adv. - imediat

Ordinare vt. - a comanda

Panino s.m. - tartină

Essere portato alle lingue - a avea aptitudini, vocație pentru însușirea unor limbi.

Fare la colazione - a lua micul dejun

Caffè (s.m.) macchiato - cafea cu (puțin) lapte

Fette (biscottate) s.f.pl. - pesmeți

Chiudere il becco - a închide pliscul

Battuta s.f. - replică

Lascia perdere! - las-o baltă!
Spolverare vt. - a șterge praful

Caldo s.m. - căldură

Fare la spesa - a face piața, a merge la cumpărături

Festa s.f. - sărbătoare, petrecere

Ditta s. f. - firmă, întreprindere

Regalare vt. - a dărui, a face cadou

Bancarella s.f. - tarabă

Altezza s.f. - înălțime

Mazzo s.m. - buchet, mănunchi

Chiamare vt. - a suna, a telefona

Via s.f. - stradă

Autista s.m. - șofer

Fermata s.f. - stație

Attaccare vt. - a lipi

Scaldare vt. - a încălzi

Sbattere vt. - a bate

Macinato s.m. - carne tocată

Aggiungere vt. - a adăuga

Verdura s.f. - verdețuri; legume

Odore s.m. - miros, mireasmă; aromă

Cuocere vt. - a fierbe

Spargere la voce - a da de știre, a da sfoară-n țară

Inviare vt. (le foto) - a expedia, a trimite (pozele)

Ci rimanere male - a se simți prost/jigni

Un sacco di... - o mulțime de... , o groază de...

Comune s.m. - primărie

Rinnovare vt. - a reînnoi, a preschimba

Scaduto,-a adj. - expirat,-ă

Palestra s.f. - sală de gimnastică

Allungare vt. - a lungi, a prelungi

Cassa s.f. - ladă; bax, navetă

Essere capace di... - a fi în stare să...

Dare una mano - a da o mînă de ajutor; a ajuta

Gita s.f. - excursie, călătorie

Organo s.m. - orgă

Palazzo s.m. - bloc (de locuințe)

Fare le scale - a urca scările

Affitto s.m. - chirie

Stanza s.f. - 1.odaie, cameră: 2. (poet.) strofă; stanță

Coppia s.f. - pereche, cuplu

Mutuo s.m. - împrumut

Capo s.m. - șef

Stipendio s.m. - leafă, salariu

Tata s.f. - bonă, dădacă

Piano s.m. - etaj

In anticipo - cu anticipație; din timp

Abbattere vt. - a doborî

Piano piano - încetișor

Continuă

Ziua Limbii Române - prezentarea cărţii Limba română - "între paranteze"? [recenzie]

Omagiată pentru al doilea an consecutiv la Roma de Accademia di Romania în colaborare cu Asociația socioculturală Dacia, Ziua Limbii Române a avut ca eveniment principal lansarea cărții Eugeniei Bojoga <<Limba română ”între paranteze?”>>, urmată de o dezbatere axată pe situația actuală a limbii române în Republica Moldova. Amintim că începând din 2013 această festivitate este sărbătorită și în România, continuând astfel tradiția inaugurată pe 31 august 1990 în Basarabia cu ocazia revenirii la grafia latină.

În acest an de Ziua Limbii Române e de remarcat faptul că atât la București cât  și la Accademia di Romania din Roma ne-am putut bucura de prezența a doi români originari din partea stângă a Prutului, respectiv Eugen Doga și profesoara Eugenia Bojoga. Dacă în perioada interbelică Basarabia era considerata de mulți regățeni o destinație de exil, aceeași Basarabie ne-a răsplătit de-a lungul anilor cu o multitudine de oameni de cultură, dintre care amintim, pentru a ramâne în temă, pe unul dintre cei mai mari lingviști de talie mondială, Eugen Coșeriu. Dovadă că acolo unde politica dezbină, cultura leagă și chiar dacă frontierele au fost construite să despartă, omului îi este dat să unească.

Cartea profesoarei Bojoga, doctor în filologie și profesoară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost lansată în premieră în iunie, la Granada (Spania), cu ocazia Congresului dedicat limbii române, în cadrul evenimentului „Noaptea albă a scriitoarelor din România”, cea de-a doua  lansare în capitala italiană pe 12 septembrie nefiind aleatorie, dat fiind că autoarea e titulară a catedrei de limba română la Universitatea L’Orientale din Napoli. 

Profesoara Bojoga a deschis evenimentul cu un scurt istoric al limbii române din Basarabia pe acordurile imnului Republicii Moldova,”Limba noastră” de Alexe Mateevici, unicul imn din lume dedicat limbii naționale. Apărut în 1917, poemul a fost tolerat de autoritățile țariste deoarece, din considerente politice, nu apărea nicăieri sintagma limba română... dar nici limba moldovenească. În intenția de a elucida publicului din sală, de altfel foarte tânăr, unele aspecte ale golgotei îndurate de limba română vorbită la est de România, profesoara Bojoga și-a punctat discursul cu câteva repere istorice cardinale pentru provincia dintre Prut și Nistru. Astfel, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist (1812), limba română  a fost scoasă din uz metodic și programat, rusa ocupând un loc dominant, iar în 1866 predarea limbii române a fost interzisă definitiv. Acesta este și momentul de ruptură în care funcționarii țariști au înlocuit glotonimul ”limba română” cu ”limba moldovenească”. Autoarea a adus la cunoștința audienței acest paradox: în momentul Marii Uniri, elita basarabeană se exprima preponderent în rusă, fiind școlită în limba ocupanților.  De exemplu, la demersul către zemstva centrală, la care se cerea  folosirea limbii române în procesul didactic, solicitanții au primit un răspuns de-a dreptul antologic care exprimă chintesența politicii lingvistice promovate de regimul țarist : „Moldovenii sunt un norod prost, care nu are în limba sa decât câteva sute de cuvinte, întocmai ca samoezii, tribul cel mai înapoiat din Rusia. Limba moldovenească nu e capabilă de nicio dezvoltare, iar moldovenii dacă vor să meargă înainte trebuie să învețe în limba rusă.” Așadar, în timp ce românii basarabeni erau supuși unei feroce politici de deznaționalizare și rusificare, în Europa avea loc edificarea statelor naționale, consolidându-se astfel conștiința lingvistică împreună cu identitatea națională, în timp ce în  România limba s-a modernizat (pe filieră franceză) și a avut loc unirea Principatelor.

Precum a ținut să sublinieze  autoarea, pentru a înțelege actuala criza identitară, este fundamentală cunoașterea secolulului al XIX –lea o cheie sui generis  pentru problema limbii române de la Chișinău. "Atâta timp cât în Republica Moldova nu va fi recuperat secolul al XIX-lea, secolul naționalităților, de care Basarabia a fost privată, nu există șanse reale de izbândă a românismului, căci acolo unde 70%  din populație  declară că vorbește moldovenește (deși ultimele sondaje semnalează o creștere semnificativă a numărului celor care declară că vorbesc limba română) ecuația e următoarea: Vorbesc moldovenește- sunt moldovean, deci mă deosebesc de români, căci limba moldovenească este diferită de limba română". 

În etapa istorică de după Marea Unire din 1918, limba română intră pe făgașul său normal, sunt redeschise școlile românești, dar în același timp intervine ruptura: în stânga Nistrului, în actuala Transnistrie este constituită în 1924  Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenescă și o nouă limbă: limba moldovenească. Așa cum a argumentat profesoara Bojoga, această limbă a fost inventată dintr-o interferență a graiului românesc arhaic vorbit în mediul rural cu ucraineana și rusa. Ideologia marxistă impunea deosebirea dintre limba proletară, simplistă și limba burgheză sau literară, vorbită de intelighentia.  Acest grai proletar, această limbă degradată, va fi impusă în Basarabia după 28 iunie 1940, iar după 1950 așa-zisa limbă moldovenească va legitima constituirea națiunii moldovenești. Odată cu  limba plăsmuită în laboratoarele totalitarismului, din Transnistria a fost adusă o nouă ideologie, care a creat o nouă identitate și o nouă națiune. Excursul istorico-lingvistic al autoarei a fost însoțit de o demonstrație practică: un fragment lecturat din ”Cuvîntelnicul orfografic moldovinesc”, care a ilustrat publicului  efortul  instituțiilor sovietice moldovenești în crearea teoriei limbilor diferite, română și moldovenească.

După 1989 deruta identitară a fost potențată și prin adoptarea sintagmei limba moldovenescă drept limbă de stat. Din păcate, nici azi, a adăugat profesoara Bojoga, limba română nu a intrat încă în drepturile sale, găsindu-se în acel dublu conflict lingvistic: unul de prestigiu, de concurență cu limba rusă și conflictul intern, la nivel de elită, între vorbitorii care se autodefinesc în mod diferit- de limbă română și de limbă moldovenească (vezi cazul Igor Dodon sau mai recent declarațiile lui Marian Lupu). Autoarea a amintit și de apariția acelui „rușinos dicționar, care numai dicționar nu se poate numi” al lui Vasile Stati, unde abundă cuvintele născocite, rusismele și arhaismele. Ca o contrapondere, s-a dat citire gândurilor lui Eugen Coșeriu despre resorturilor teoriei celor două limbi:  „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

Prezentarea profesoarei Bojoga a constituit pentru public o abordare inedită, prin prisma istorico-lingvistică, a mereu actualei teme Basarabia, ducând la o animată și lungă dezbatere pe marginea dihotomiei limbă moldovenească/limbă română. Bunăoară, o studentă a remarcat faptul că afirmația  imperativă  „Limba moldovenească nu există!” trezește o reacție defensivă în moldoveanul de rând, aflat  încă sub efectul traumatic al istoriei pe care încă nu o cunoaște bine. S-a iscat mai apoi o dezbatere între cine a criticat disprețul  intelectualului față de graiul moldovenesc, considerat nevalorificat și studiat pe deplin în comparație cu dialectele din Italia și cine a ținut să sublinieze că nu putem compara situația lingvistică din Peninsulă cu cea din arealul limbii române. Limba română este foarte unitară, astfel încât vorbitorii ei se înțeleg perfect în orice zonă a țării sau chiar a globului s-ar afla. „Vorbesc româna, sunt moldovean, fac parte din națiunea moldovenescă”, a continuat același interlocutor, retorică bine cunoscută nouă și foarte abil politizată când se dorește legitimarea etnomimului aplicat populației geografic situată între Prut și Nistru, istoric ruptă dintr-un tot și politic așezată la confluența a  două civilizații, occidentală și rusă, si mai mereu folosită drept monedă de schimb.

Precum era și firesc, la eveniment nu au lipsit italienii ”subjugații” de farmecul limbii române, remarcându-se printr-o savuroasă intervenție a scriitorului, poetului și dramaturgului Alessio Colarizi care, exprimându-se atât de curgător în română, a exemplificat similitudinea între cele două limbi neolatine printr-o cugetare de inspirație gastronomică: ” Cu un chil de carne și un litru de vin nu se moare de foame” (Con un kilo di carne ed un litro di vino non si muore di fame).

Nepoata marelui lingvist Eugen Coșeriu, distinsa profesoară Eugenia Bojoga, ne-a ținut o frumoasă lecție de istorie și lingvistică, facându-ne martori la calvarul unei limbi puse la index pe parcursul a două secole, iar în istoria recentă exilată ”între paranteze”. Cartea Domniei sale ne îndeamnă să ne păstrăm identitatea lingvistică fără de care identitatea națională devine nulă.

Așa cum Eminescu, Coșeriu, Vieru, Matcovschi și atâtea minți luminate ne-au învățat că limba este principalul indiciu al identității unui popor, avem datoria de a o cinsti, cultiva, sărbători, dar mai mult decât orice trebuie să  o trăim zi de zi . A-ți vorbi corect limba este cea mai mare dovadă de respect față de noi înșine și implicit față de aproapele nostru. Și dacă limba este cea mai sfântă moștenire pe care părinții o pot transmite copiilor, ea devine astăzi unul dintre pilonii fundamentali pe care se poate reconstrui și păstra conștiința națională în depășirea crizei identitare cu care ne confruntăm, nu doar acasă, ci și peste hotare, în contextul celei mai mari migrații cunoscute vreodată de poporul român. Înaintașii noștri ne-au lăsat o limbă atât de bogată și de frumoasă, dar din păcate noi nu știm a ne ridica la nivelul ei.

Alina Ieremciuc, As. Dacia

Continuă

Limba robilor si limba stăpânilor

Stimulați de modelele de consum și de vanitate, care reprezintă negarea tuturor stereotipurilor culturale proprii, poporul și instituțiile (cel dinâi mai puțin, cele din urmă mai conștiente) se ofilesc să apară, în maniere și în lucruri, cât mai asemănători cu străinul anglo-american. Blestemul ascuns recită astfel: va avea cel mai mult fascin și considerație cine va asemăna cel mai mult cu străinul și cu comportamentale sale mintale. Ce maimuțe frumoase, cineva ar putea să spună.  De prea de multe ori ne apropiem de cultura străină, nu cu o curiozitate și o conștiențizare proprie a persoanei noastre, ci pentru bani și maimuțăreală. Lumea adolescenților este cel mai bun exemplu de un astfel de mecanism, care certifică faptul că limba română este mai puțin importantă decât engleza, inclusiv pentru construirea de valori și a stilului de viață, precum și pentru a găsi un loc de muncă satisfăcător. A te lăuda cu termeni în limba engleză, în discuțiile obișnuite în limba română, este o palmă peste obraz bine antrenată pentru marea majoritate a interlocutorilor și motiv de vanitate. În acest fel cuvinte stupide devin importante, chiar dacă nu le înțelegem sensul, sau chiar dacă-l cunoaștem, socotind corespondentul românesc ca fiind banal și ne la modă, ne aflăm în situația de a învăța oricum un alt termen, cu totul diferit de realitatea noastră lingvistă, numai să ne simțim bine. Distanța enormă dintre limba engleză și limbile latine se observă peste tot. Limba engleză este limba excepțiilor, latina a declinațiilor și a individuării regulilor generale. Acestă situație aproape asimetrică de "înstrăinare reciprocă" face chiar mai dureroasă grefa engleză de pe trunchiul latin, care, pentru cei care încă păstrează un pic de ale culturii clasice, este, fără îndoială, o interferență lingvistică odioasă. În relațiile dintre cele două limbi observăm o opoziție clară: engleza limbă pragmatică și sintetică, puternic legată de vorbitul circumstanțial, româna detaliată, exegetica și colorată de perioade lungi. Mințile sărace de clasicism și de gândire abstractă par a fi mai predispuse decat celelalte la învățarea limbii engleze, poate că acest lucru este, de asemenea, ceea ce vrea piata internațională. Să luăm acum în considerație cele mai bune creiere din țară, cele care doresc să urce în societate, și cum în ziua de azi ele trebuie să cunoască limba engleză la perfecție și să petreacă o parte din viața lor în străinătate, pentru a trăi fenomenul în prima persoană. Mecanismul este subtil, pentru că pătrunde în tăcere toată realitatea socială, sustrăgând și selecteând cele mai bune minți. Iar aceste persoane, împinse să emeargă în societate cu mecanisme de recompensă, după sacrificiile individuale depuse pentru a învăța limba, devin mai târziu cei mai înrăiți apărători a propriilor sacrificii, privilegii și denigratori al Neamului și al Țării. Acesta este un aspect fondamental, care explică modul în care colonizatorul face ale sale cele mai bune forțe ale Neamului, fară a pierde prea multe resurse, decât doar pentru a alimenta propaganda prin intermediul instituțiilor bine plătite exploatând ambițiile de îmbunătățire socială ale individului, în scopul de a transplanta în popor necesitatea de învățare a însăși limbii colonizatoare. De altfel, actuala clasă conducătoare  este cea mai coruptă și antipopulară, un pedagog multiplicator al viciului plutocrat, care a condus națiunea în prăpastia morală, intelectuală, lingvistică, socială și economică. Fiecare limbă este o resursă valoroasă și o viziune specifică a lumii tradiționale ca urmare a adaptării sale la un anumit mediu, climă,  teritoriu dar totodată este și un mijloc capabil să reproducă moduri de a fi, idei și atitudini. Așadar, cei care nu vor să fie robi al colonizării contemporane sunt obligați să se revolte împotriva dominației limbii engleze, având grijă și practicând-o pe a lor, deoarece, ca o dovadă la ceea ce s-a scris până aici, în fiecare epocă istorică și dimensiune geografică, robii învață întotdeauna limba stăpânilor.

Continuă

Vernisaj și prezentare de carte la biblioteca Rispoli cu ocazia Zilei Europene a Limbilor

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, joi 25 septembrie, asociația Dacia în colaborare cu biblioteca Rispoli vă invită la prezentarea de carte „Ciclica” a poetei Annamaria Ferramosca, o racoltă de poezii inspirate de „necesitatea întâlnirii și de importanța cuvântului în mântuirea lumii”. De asemenea va fi vernisată expoziția pictoriței bucureștene Sanda Aurora Voicu, în prezența artistei.

Continuă

12 septembrie - Asociația Dacia vă invită la prezentarea cărții „Limba româna – «între paranteze»?“ la Accademia di Romania

Vineri, 12 septembrie 2014, la orele 18 va avea loc la sediul Academiei Române din Roma (Piazza Jose de San Martin, 5) prezentarea cărții „Limba română – «între paranteze»?“ de Prof. Eugenia Bojoga. Evenimentul este organizat cu ocazia celebrării Zilei Limbei Române.

În volumul „Limba română – «între paranteze»?“, Eugenia Bojoga reunește articole, eseuri, studii, deja publicate, despre limba română dintre Prut si Nistru, din trecut și din prezent. În ansamblu, contribuțiile urmăresc soarta limbii române, sub diverse denumiri, din Basarabia.

Eugenia Bojoga este profesoară la catedra de lingvistică generală şi semiotică a Facultăţii de litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj și la Universitatea L'Orientale din Napoli.

La sfârșitul prezentării vor urma dezbateri, întervenții iar întrebările sunt binevenite. Mai jos puteți citi și/sau descărca volumul, publicat cu permisiunea Prof. Bojoga.

Continuă