Astăzi comemorăm
ziua de 28 iunie 1940, 76 de ani în urmă
avea început holocaustul împotriva poporului român. Pe 26 iunie 1940, la
ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav
Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea
României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de
nord a Bucovinei și Ținutului Herța către Uniunea Sovietică. Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în
mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucrainieni: „În anul
1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la
Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin
aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu
Republica Sovietică Ucraineană.”.
Pe 22 iunie 1940,
cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța
capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce
făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri
vestice să-și piardă orice valoare. Pe 2 iunie, Germania informase
România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului,
guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu
Uniunea Sovietică. Ministrul de externe german, Joachim von
Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică de intențiile sale cu privire
la Basarabia și Bucovina pe 24 iunie. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult
de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia. De
asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce
privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat în niciun fel în
protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune). Dintre toți aliații regionali cu care
România avea tratate de cooperare militară, doar Turcia a răspuns că este gata
să-și ofere sprijinul în cazul unei agresiuni militare sovietice.
Al doilea
ultimatum sovietic de pe 27 iulie a cerut evacuarea administrației și armatei
române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. Decizia de
acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a
evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei
a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Rezultatul votului a fost următorul: 6
voturi pentru respingerea ultimatumului (Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian
Pop, Ernest Urdăreanu), 20 pentru acceptarea sa și o abținere. A doua
zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din
partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar
temporar, un război cu Uniunea Sovietică. Ca urmare, toate instalațiile
militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de
armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.
Cedările
teritoriale din anul 1940 au produs o amărăciune profundă și resentimente în
rândul populației românești și a grăbit scăderea popularității regimului
regelui Carol al II-lea. El
a abdicat și a părăsit țara, lăsând drum liber formării unui guvern al
generalului Ion Antonescu și al Gărzii de Fier. Dorința de eliberare a
teritoriilor pierdute în 1940 a fost factorul decisiv care a dus la intrarea
României în luptele celui de-al doilea război mondial de partea Axei împotriva
Uniunii Sovietice.
În cea mai
mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească,
iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovineiau fost alipite la
RSS Ucrainiană.
Doar o mică parte din populație a reușit să se
refugieze în România, pentru majoritatea celor rămași urmau vremuri de
suferințe cumplite. Întâi
a fost primul val de deportări din 1941, din Basarabia şi nordul Bucovinei au
fost deportați 24.360 de oameni. Apoi a urmat al doilea și cel mai mare val în
noaptea din 6-7 iulie 1949 în care au fost ridicate și deportate 35.796 de
persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii (unii erau
deportați pentru a doua oară). Nimic părea mai îngrozitor decât să fii luat în
noapte de la vatra ta, de la semenii tăi și dus într-o Siberie rece și pustie însă pe cei rămași la baștină îi păștea un rău chiar mai mare, foametea
organizată din 1946 a fost poate cel mai cumplit capitol din viața neamului
românesc alături de deportări. Anul 1946
fusese destul de secetos, țăranii moldoveni ar fi avut destulă hrană ca să
poată trece anul dar nu le-a fost dat pentru că indiferent de recolta obţinută,
agricultorii erau obligaţi să predea la stat cotele de cereale impuse -
aşa-numita postavka (grâu, floarea-soarelui, cartofi, soia, carne, ouă, lapte,
brânză şi lână). Pentru neexecutarea acestei obligaţiuni ţăranul risca, cel
puţin, o amendă şi confiscarea celor datorate, iar în cazul opunerii
rezistenţei - ani grei de lagăr. În consecinţă, au apărut primele semne de
foamete, care însă nu au fost luate în serios de conducerea RSS Moldovenească.
Problema s-a agravat la începutul, dar mai ales, la mijlocul iernii anului
1947, când mai toată populaţia RSSM suferea de foamete, iar o bună parte, de
distrofie. Statisticile oficiale arată că peste 300.000 de
oameni şi-au pierdut viaţa din cauza foametei în Basarabia, într-un singur an. Autoritățile Sovietice erau informate de
cum stăteau lucrurile însă starea aceasta făcea parte dintr-un plan "mai înalt": distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea
fricii şi netezirea drumului către colectivizare, convingerea popolației
că colhozul era unica cale de scăpare.
Crimele fizice
perpetrate au fost alăturate celor spirituale, nu mai puțin grave, iar
consecințele acestora le resimțim și astăzi. Eliminarea treptată a limbii
române și înlocuirea sa cu așa zisa limbă moldovenească cu grafie chirilică,
eliminarea culturii românești din școli și distrugerea credinței prin
închiderea bisericilor și persecutarea creștinilor sunt mijloacele malefice
prin care s-a încercat ștergerea conștiinței unui neam. Comunismul prin Uniunea
Sovietică și mai apoi prin răspândirea sa în toată România a avut drept scop ditrugerea
unui popor care a supravețuit doar datorită tradițiilor sale milenare, limbii
și credinței nestrămutate.
Astăzi dorim să
aducem un omagiu tuturor celor care au căzut sub secerea nemiloasă. Dumnezeu
să-i aibă în paza sa iar noi să le păstrăm mereu memoria.
