"O călătorie în România" de Laura Rainieri

Ieri, 22 aprilie, la Biblioteca “Rugantino” din Roma a fost prezentată cartea   Laurei Rainieri “Un viaggio in Romania” (“O călătorie în România”), tradusă  în română de Ștefan Damian și scoasă de  sub tipar de către Editura “Studia”, Cluj-Napoca în 2014. Cartea a luat naștere din experiența personală a autoarei care acum  cîțiva ani a scris o culegere de povestiri înmănuncheate sub titlul “Badante Sisignora”. Este vorba despre o serie de portrete literare -  12 la număr – creionate pentru tot atîtea îngrijitoare ale rudei sale bolnave, majoritatea românce.  Laura Rainieri a vrut să cunoască îndeaproape acea terra incognita despre care a aflat prin intermediul acestor femei.  Astfel, autoarea înregistrează impresiile din călătoriile întreprinse în România  în  mai-iunie 2012 și martie 2013. În prefața cărții,  Ștefan Damian a sintetizat  esența scriiturii marca Laura Rainieri: “Cu  un ochi atent și o fină percepție, Laura Rainieri observă realitățile locale în evoluția lor de-a dreptul prea liniștită, lăsîndu-se purtată de gîndul (atrasă cateodată de istoria diverselor provincii românești, de frumusețile naturii și de geniul uman) că Europa și Lumea sînt făcute pentru a accepta întreaga omenire, în conformitate cu preceptele unei Divinități superioare a egalității și a iubirii înțelegătoare a  tuturor ființelor”.
Am putea face o paralelă între lucrarea literară “O călătorie în România” și “Lexicul familial” al Nataliei Ginsburg, dat fiind demersul  autoarei de a conserva acel lexic al căminului părintesc expus timpurilor grele, care trebuie salvat și transmis urmașilor. Laura Rainieri a reușit să creeze acest raport uman în propriul său cămin familial, trăind această relație de fraternitate pe un tărîm nou pentru ea,  dealtfel bătătorind cărarea  raporturilor milenare  între popoarele supuse cîndva de către Imperiul Roman. În această optică, lexicul familial devine  unul istoric, o încercare  la  modul feminin de a-l conserva, aparent individuală, dar prin prisma culturii umaniste italiene - absolut necesară, o cheie ce conține o bună doză de  echilibru și armonie pentru timpurile noastre bîntuite de conflicte și deznădejde.  Emblematic  în acest sens este și cartea-reportaj “Trans Europa Express” realizată în urma unei calătorii de către  jurnalistul italian Paolo Rumitz, originar din Trieste, care, parcurgând în zigzag  șase mii de kilometri între Finlanda și Ucraina,  ajunge la concluzia: “Nimeni nu-mi poate lua certitudinea că Europa era mai Europă  cu un secol în urmă, când bunica mea, într-o singură zi, ajungea cu trenul din Trieste în Transilvania”.
Laura Rainieri a povestit cu fascinație despre Maramureș (zonă pe care Bruno Mazzoni o consideră un fel de Basilicata românească), un loc  în care tradițiile străvechi ale dacilor liberi s-au conservat de minune, îndemnîndu-și compatrioții  să viziteze aceste meleaguri și, dacă o vor face, să treacă neapărat și pe la Cimitirul Vesel de la Săpînța. Scriitoarea a mărturisit că și-a propus să studieze perioada represaliior  comuniste, astfel încît cartea pe care i-am adus-o în dar -  “Le catacombe della Romania”  -  a fost foarte binevenită, întrucît e dedicată martirilor închisorilor comuniste.
Tatiana Chiriță, una dintre primii lectori ai cărții ”O călătorie în România”, a dat citire cîtorva fragmente în versiunea română, trezind entusiasmul publicului italian încîntat de asemănarea celor doua limbi. De fapt, evenimentul a suscitat un viu interes  al  celor prezenți  față de cultura română. La finele seratei literare, un tânăr italian ne-a mărturisit că operele lui Mircea Eliade și Emil Cioran i-au schimbat viața.


Tatiana Ciobanu

Continuă

Îndemn la simplitate

Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult in civilizație şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o ființă complexă". Găsim în această tendință şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuiesc tot atâtea semne de distincție.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distincție în înteles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai puțin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate ; in realitate s-a  petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.

Omul acesta a confundat Complexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă şi nenorocită.

În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturală" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtuților ce-o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Inseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Inseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.

Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, aceea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurile şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

Ernest Bernea

(Fragmente din cartea "Îndemn la simplitate", Editura Vremea, 2006).

Continuă

Primul Congres al Diasporei Unioniste la București

Zilele trecute (3,4 și 5 aprilie) s-a desfășurat la București primul Congres al Diasporei Unioniste organizat de Platforma Acțiunea 2012 care a adunat peste 100 de reprezentanți ai Diasporei Românești din toată lumea, trei zile intense de dezbateri și dialog care au culminat cu adoptarea unei Declarații și a unui Plan de Acțiune. Diaspora Română din cele patru colțuri ale lumii s-a adunat pentru a cere Guvernelor o colaborare cât mai strânsă în vederea realizării idealului de Reîntregire națională, constatând că nu există decât o singură diasporă – cea română.

În ultimii ani au avut loc diferite evenimente, manifestații și flash-moburi ale diasporei de pe ambele maluri ale Prutului având ca unic scop Unirea celor două state românești. Acum, pe 3 aprilie, români din toată lumea, cetățeni atât a României cât și ai Republicii Moldova, au sosit la București animați de un sentiment de nerăbdare și speranță pentru a cere Guvernului și Parlamentului României acțiuni concrete în această direcție, conștienți de forțele și energiile depuse de ei înșiși și de tinerii din cele două state. De ani buni asociațiile de români și basarabeni colaborează în toate țările spre a promova cultura, folclorul, tradițiile și unitatea neamului românesc însă nevăzând această colaborare firească din partea celor două state s-au reunit la București pentru a le cere cu voce fermă același parcurs.

"Diaspora este din ce în ce mai importantă în viața publică a României și am văzut cu ocazia ultimelor alegeri că a devenit conștientă de această forță" - Alexandru Herlea - președintele Asociației „La Maison Roumaine", fost Ministru al Integrării Europene din România (1996 – 1999).

La Congres au luat parte câțiva parlamentari români din grupul Prietenii Unirii care întrunește peste 40 de deputați și personalități din Basarabia precum Generalul Ion Costaș, fost Ministru al Afacerilor Interne și Ministru al Apărării din Republica Moldova (1990 - 1992) care și-a exprimat temerile privind faptul că „Guverne puternice se confruntă azi cu tendințe separatiste, în acest context dorința noastră de reunire este o excepție și nu e zis că va fi bineprimită de ceilalți, însă Unirea totuși depinde de noi și nu de conjuncturi exterioare favorabile sau de voința altora."

Totuși mai mulți din cei care au luat cuvântul au remarcat că circumstanțele externe prielnice și susținerea celorlalte țări sunt condiții importante alături de un program bine gândit. „Unirea va fi posibilă combinând conjuncturile internaționale favorabile cu un program intern inteligent, ar fi un păcat să ne găsim în fața ocazii nepregătiți" , a remarcat Ovidiu Raețchi deputat în Parlamentul României și co-Președinte al Grupului Prietenii Unirii.

Mai mulți români basarabeni și-au exprimat decepția față de Guvernul de la Chișinău. „Am fost cu toții amăgiți la ultimele alegeri, am votat o guvernare pro-europeană care în schimb făcea conjuri. Dar Coaliția s-a demascat: divizarea pe criterii etnice e cea mai elocventă dintre inițiativele noului Guvern, un județ cu majoritatea bulgară a obținut deja autonomie" , a semnalat jurnalistul Valeriu Saharneanu.

Mai categoric a fost domnul Eugen Popescu, președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni: „Integrarea europeană este pentru R.Moldova o iluzie perpetuată de Guvernul de la Chișinău pentru a se menține la putere, o adevărată crimă împotriva populației."

La capitolul "Cine să înfaptuiască Unirea" toți au fost de acord că ințiativa trebuie să plece din sânul societății civile dar mai ales al tinerilor: „Tinerii, anume ei au avut un rol de nemaipomenit în Basarabia după 89 în a ține aprinsă flacăra românismului" , ne-a amintit scriitoarea din Republica Moldova Eugenia Bulat. De altfel prezența tinerilor la Congres a fost remarcabilă, tocmai de la acești tineri care își dăruiesc timpul și resursele idealului a plecat inițitiva, demonstrând aceștia că au preluat în mâini flacăra dragostei de Neam.

Sebastian Burduja președinte a Ligii Studenților Români din Străinătate care reunește atât studenți din România cât și din Basarabia a menționat câteva din proiectele dezvoltate în Republica Moldova. „Prioritatea noastră este educația de calitate, importarea valorilor europene și revenirea tinerilor ce învață peste hotare, am cunoscut tineri basarabeni foarte înzestrați", a declarat domnul Burduja care la întrebarea moderatorului dacă ar fi de acord ca studenții din ligă din toată lumea, pe 28 iunie, să organizeze o manifestație de informare asupra Unirii a răspuns convins afermativ.

Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia din Roma, a reamintit de genocidul cultural și spiritual care s-a petrecut în Basarabia: „Acest genocid trebuie elucidat și făcut cunoscut peste hotare, noi basarabenii avem mult de recuperat, trebuie să transmitem cât mai mult copiilor noștri adevărul istoric și rădăcinele lor, suntem datori față de ei, de eroii și intelectualii neamului însă munca noastră riscă să fie zadarnică fără o adevărată sincronizare a sistemelor socio-politice şi economice a celor două state româneşti."

Același gând a fost exprimat și de Daniel Gheorghe deputat Prietenii Unirii: "Avem nevoie de programe comune și de o strânsă colaborare economică mai ales pe plan energetic, românii de peste Prut trebuie să se simtă parte a comunității românești, e un drept firesc al lor, statul român a avut până astăzi o atitudine de excesivă neutralitate."

Regizorul, actorul și jurnalistul Mihai Fusu a menționat saltul enorm care s-a făcut în Moldova de la căpătarea independenței: „Îmi amintesc de primele reportaje de după 1991, nice reporterii și nici intervievații nu erau în stare să formuleze o frază în română, astăzi avem posturi Tv românești de calitate, ce ne lipsește însă este un românism civilizațional și nu doar romantic și folcloric, trebuie să investim în științe și tehnologii, să trecem de la lamentare la inițiativă."

În concluzia Congresului au fost înaintate propuneri concrete pentru apropierea celor două state printre care organizarea sistematică a unor ședințe comune a celor două Parlamente; asigurarea dreptului de vot și reprezentarea diasporei în parlament; elaborarea a cât mai multe proiecte transfrontaliere; înființarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni și asumarea decisivă a Unirii ca obiectiv național din partea celor două Guverne și realizarea acesteia până în 2018.

Cei prezenți la Congres au ținut în mod particular să-și exprime solidaritatea față de etnicii români din Ucraina a căror viață este astăzi zdruncinată de un război străin lor.

Congresul s-a desfășurat într-o atmosferă de frăție și simțire comună, mai mulți dintre prezenți au declarat cu sclipire în ochi că nu s-au simțit așa de la Podul de Flori, încheierea a avut loc în Piața Universității unde participanții au încins Hora Unirii sub un cer senin de bun auspiciu.

Diaspora a dat dovadă că Unirea e deja înfăptuită în sânul ei acum așteaptă cu nerăbdare un semnal puternic din partea clasei politice ce, de data aceasta, sigur nu v-a întârzia.

Marcela Ciobanu, Asociația Dacia

Articol preluat de Romanian Global News

Continuă

Colectare de jucării și fonduri pentru grădinița Orfeu din Chișinău

Continuă până Duminică 15 Martie prima etapă a colectării de fonduri și jucării pentru copilașii de la Grădinița Complexului pedagogic "Orfeu". Proiectul colectării s-a născut la inițiativa tinerilor Asociației Dacia cu dorința de a colabora cu instituțiile de tip școlar pentru copii dezavantajați de acasă. Complexul "Orfeu" este o instituție de excelență în Republica Moldova în domeniul pedagogiei curative destinată copiilor cu cerințe educative speciale, deficiențe mintale, inclusiv severe și asociate. Instituția este finanțată de la bugetul de Stat dar și susținută de organizații private fiind mai multe necesitățile de acoperit.
Este doar un mic început cu speranța unei colaborări fructuoase în convingerea că a fi peste hotarele țării nu ne împiedică să fim cetățeni activi. Cu o mică contribuție în bani sau jucării (de dorit educative în lemn) puteți aduce un zâmbet acestor copii minunați.

Nu ezitați să ne contactați:
asociatiaculturaladacia@gmail.com
Tel.3803410624

As. Dacia
Roma, Italia


Pentru a afla mai multe:
www.disability-apei-orfeu.md

Prosegue fino a Domenica 15 marzo la prima fase della raccolta fondi e giocattoli per i bambini dell'asilo del Complesso pedagogico "Orfeo". La raccolta è nata su iniziativa dei giovani dell'associazione Dacia con la volontà di collaborare con le istituzioni scolastiche per bambini svantaggiati. Il Complesso "Orfeo" è un'istituzione d'eccellenza in Repubblica Moldova nell'ambito della pedagogia curativa destinata ai bambini con richieste educative speciali, ritardi mentali anche severi e associati. La scuola che conta più di 100 alunni e l'asilo che ospita 36 bambini sono sostenuti dallo Stato ma anche da enti privati essendo molte le necessità e le sfide.
È un piccolo inizio con la speranza di una una collaborazione fruttuosa e la volontà di essere cittadini attivi. Con un piccolo contributo in denaro o giocattoli (preferibilmente istruttivi in legno) potete portare un sorriso a questi bambini meravigliosi.

La solidarietà non ha confini!


Non esitate a contattarci:
asociatiaculturaladacia@gmail.com
Tel. 3803410624

As. Dacia
Roma, Italia

Per maggiori info (il sito è in lingua romena):
www.disability-apei-orfeu.md

Continuă

68 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris care a consfințit cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța

Delegația română semnează
Tratatul de pace de la Paris

La 10 februarie 1947 a fost semnat la Paris omonimul Tratat care consfințea sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tratatul cu pricina, încheiat sub dictatul țărilor învingătoare, USA, Marea Britanie, Franța și URSS, fixa despăgubirile de război pentru popoarele învinse și tranșa noile granițe între țările europene.
România, în calitatea sa de țară învinsă și de neo-satelit al URSS, a semnat Tratatul prin guvernul marionetă de atunci condus de Petru Groza recunoscând de iure ocuparea sovietică a regiunilor românești a Basarabiei, Nordul Bucovinei și a Ținutului Herța. 

Acest Tratat este important deoarece este singurul care, în virtutea dreptului internațional, a stabilit și legalizat cedarea teritoriilor românești de dincolo de Prut aruncând milioane de români în mâinile sovieticilor. 

An de an însă, în preajma aniversării Pactului Molotov-Ribentrop, este cultivată în mod eronat de către societatea civilă idea că de fapt acesta este documentul care ar fi stabilit granița de pe Prut. Păcat însă că Pactul era doar un acord bilateral de neagresiune între două țări inamice Guvernului României de la acea vreme, fără nicio valoare de drept internațional și care nici măcar nu prevedea explicit ocuparea Basarabiei. De altfel, principala vină pentru ultimatumul sovietic de la 28 iunie 1940 a fost a Guvernului României de atunci, care, lipsit de viziune geopolitică și de lungimiranță în afacerile externe, a lăsat ca Țara să fie înconjurată pe toate fronturile preferând mai de grabă să piardă Transilvania de nord, Basarabia, Bucovina de nord, Ținutul Herța și Cadrilaterul decât să pună în discuție aleanța cu Franța și Marea Britanie, aleații URSS-ului de mai târziu, care la masa tratativelor de la Paris, împreună cu USA, au fost chiar și mai generoși decât germanii lui Ribentrop, dezinteresându-se de întreaga Românie, lăsând-o de fapt în mâinile sovieticilor.

Așadar, în baza Tratatul de la Paris, responsabili de cei 45 de ani de comunism în România, de cedarea regiunilor orientale a Basarabiei, Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și de deportările în Siberia se fac vinovate și țările învingătoare occidentale precum USA, Marea Britanie și Franța care la masa tratativelor au negociat libertatea și suveranitatea popoarelor europene de la răsărit.

Astăzi, când Uniunea Sovietică s-a prăbușit iar Federația Rusă a adoptat o politică revizionistă prin redobândirea Crimeii, cedată în mod abuziv în 1954 de către Nikita Khrushchev Republicii Sovietice Ucrainiene, țările occidentale se fac unicele garante a Tratatului de la Paris din 1947. 

Delegația României negociază
păstrarea Transilvaniei

Asemănând mai de grabă cu cele două minute de ură din romanul ”1984” a lui George Orwell, invocarea responsabilității Pactului Molotov - Ribentrop  în pierderea Basarabiei are drept consecință imediată devierea și canalizarea atenției de la principalii responsabili a înstrăinării teritoriilor românești dar și justificarea politicii externe antinaționale actuale. Așa se face că de la revoluția din '89 guvernele României au ales să se supună condițiilor cerute de Bruxelles în vederea aderării la UE și NATO, care prevedeau, printre altele, rezolvarea disputelor de frontieră cu țările vecine. La 2 iunie 1997 România semnează un acord bilateral cu Ucraina prin care sunt confirmate și recunoscute ca legitime vechile granițe româno-sovietice (sintagmă folosită în document).

Astăzi, în plină criză ucraineană, România în loc să joace cartea revizionismului așa cum interesul național și istoria pe bună dreptate îi cer, s-a transformat în cel mai mare apărător din regiune a consecințelor Tratatului de la Paris, asistând mută la scoaterea limbii române din școlile comunităților românești din Ucraina și la aruolarea forțată a românilor din Nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și din Bugeac, în armata ucraineană, care sunt trimiși la front pentru apărarea aceleeași consecințe antiromânești stabilite la Paris în 1947.

Ștefan Căliman

Continuă

Sărbătorile și obiceiurile de iarnă

Românii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechile timpuri de cele noi. Cele mai multe tradiţii sunt strâns legate de Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou. Tradiţiile vechi poartă cu ele peste timpuri înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu. Începutul iernii- Ne aflăm la sfârşitul anului, perioadă în care şi timpul pare c-a obosit şi e…bătrân. Acum e vremea „Moşilor„: Moş Andrei - 30 noiembrie, Moş Nicolae - 6 decembrie, Moş Ajun - 24 decembrie si Moş Crăciun - 25 decembrie. În decembrie Anul Vechi pleacă, Noul An se pregăteşte să-i ia locul, plin de promisiuni şi speranţe.

Mos Nicolae - În Transilvania, zilei de 6 decembrie i se spune Sânnicoară. Sărbătoarea reprezintă victoria binelui asupra răului și a luminii asupra întunericului. Episcop din Mira, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximilian (284-305). Pentru că a fost apărător al dreptei credințe în Iisus și pentru binecunoscuta sa bunătate, a fost făcut arhiereu. Copiii îl așteaptă cu multă nerăbdare pentru că, asemenea lui Moș Crăciun și Moș Nicolae aduce și împarte daruri. În această zi se stabilesc pronosticur meteorologice, se pun crenguţe de măr, păr sau cireş în apă, pentru a fi înflorite de Anul Nou. În acest fel se află cum va fi rodul livezilor, iar crenguţa înflorită se folosește ca sorcovă.

Ignatul porcilor – 20 decembrie - Sacrificarea porcului (care se va transforma în bunătăţi pentru masa de Crăciun) nu este un sacrificiu oarecare, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu. Sacrificiul sângeros al porcului, substitut preistoric al spiritului grâului, şi ritul funerar de incinerare (pârlitul) acestuia în ziua de Ignat (Ignis-foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc în majoritatea zonelor etnografice româneşti

Crăciunul - 25 decembrie - stil nou, 7 ianuarie - stil vechi - Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Pentru credincioşi este un timp al curăţirii sufleteşti şi trupeşti pentru intrarea şi părtăşia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Isus. Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.

Colindatul - Dintre obiceiurile ciclului calendaristic, colindatul, prin participarea întregului sat, de la copil la bătrân, prin fastul şi ceremonia lăuntrică, prin lumina ce coboară asupra fiecărei case, devine cea mai strălucită manifestare folclorică. Colindatul este un ceremonial complex care, prin texte cântate sau strigate, iar uneori prin măşti, dansuri, acte şi gesturi rituale, urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în Noul An. Colindătorii poartă trăistuţe în care pun darurile oferite de gazde, obiceiul semnificînd, noroc şi belşug în casa gospodarului. Cadoul tradițional pentru colindători este pîinea (simbol al belșugului), pentru flăcăi – colaci mari pregătiți special, pentru copii – colaci mai mici, hulubi, înnodăței, nuci și bomboane. 

Sfântul Ștefan - săbatorit pe 26 decembrie de biserica catolică și pe 27 de cea ortodoxa, sfântul l-a cunoscut bine pe Hristos. Datorită credinței sale a putut săvârși minuni și semne mari.A predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura", din Roma. De Sfântul Ștefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

Pluguşorul - 31 decembrie - Ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta. Pluguşorul este un străvechi obicei agrar, simbolizând principala ocupaţie a ţăranilor români şi care are ca mesaj munca pământului (aratul, semănatul, seceratul, treieratul, rodnicia câmpului, belşugul semănăturilor, măcinatul grâului, cernutul făinii, facerea pâinii şi colăceilor, precum şi hărnicia şi sănătatea gazdelor). Ceata de flăcăi, cu bice, clopote şi plug sau buhai, pleacă prin sat, pentru a ura. Buhaiul este un vas de lemn, o cofă sau o putină, legat la gură cu piele de capră sau oaie, bine întinsă. Prin mijlocul acesteia trece o şuviţă din păr de cal, udată cu apă, care se trage cu mâna şi produce un zgomot asemănător cu mugetul unui bou (buhai).

Sfântul Vasile – 1 ianuarie stil nou, 14 ianuarie pe stil vechi  - Sfântul Vasile cel Mare a trăit în vremea împăratului Constantin. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică și a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. Conform tradiţiei, în ajun de Sf.Vasile cetele de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul sau hăitul. Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 Ianuarie, după calendarul Iulian.

Simbolul obiceiului purtat de copii este Sorcova, odinioară realizată din ramuri de măr, prun, cireş, sau trandafir, puse la înmugurit de Sf. Andrei şi împodobite cu beteală roşie. Copiii intră în casele oamenilor, îi lovesc uşor cu Sorcova, spunându-le: Sorcova, vesela, Sa trăiţi, Să-mbătrâniţi, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fieru', Iute ca oţelu', La anu' şi la mulţi ani! Când copiii şi-au terminat de rostit urările, Semănătorii, (cei care poartă în trăistuţe boabe de grâu, porumb, fasole) încep să arunce prin casă seminţe, cu credinţa că acestea vor determina belşugul recoltelor viitoare.În perioada Anului Nou, se practică şi jocurile cu măşti, acestea constituie întruchiparea fantastică a unor zeităţi arhaice ale vegetaţiei: "Capra", "Brezaia", "Cerbul" "Turca" "Ursul", "Căiuţii", Frumoşii" etc., simboluri ale fertilităţii şi fecundităţii.

Ajunul Bobotezei - 5 ianuarie În ajunul Bobotezei se ţine post. În această zi se mănâncă grâu fiert cu miere şi nucă, plăcinte cu varză sau ceapă, borş etc. Pentru a fi sănătoşi şi feriţi de necazuri, unii oameni ţin post negru. Astăzi, preotul se duce din casă în casă cu „Iordanul”, sfinţind casele şi pe locuitorii acestora.

Boboteaza (Iordanul, Botezul Domnului) – pe 6 ianuarie în Moldova şi Transilvania se practică Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, preoţii sfinţesc apele. Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau şi îşi stropesc casele şi vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac. Se spune că cine se aruncă în apă în această zi, va fi ferit de toate bolile.

Sf. Ioan Botezătorul – Sântion - 7 ianuarie - în trecut în această zi avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospățul final, ce incheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau să le stropeasca și apoi făceau o masă comună. Sfântul Ioan este și protectorul pruncilor și, de aceea, sărbătoarea se ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși.

Udatul Ionilor - Unul dintre cele mai comune nume la români este Ioan. În dicţionarul etimologic semnificaţia acestui nume este “cel de care Dumnezeu are milă". În Transilvania (Tălmăcel jud. Sibiu), flăcăii cu nume de Ioan poartă un steag împodobit şi sunt urcaţi într-un car alegoric, gătit cu crengi de brad şi în acest fel, cu toţii, sunt purtaţi până la marginea satului, la un râu. Aici, Ionii sunt botezaţi şi purificaţi de toate relele anului trecut, astfel, întreaga comunitate urmând să aibă parte de un an îmbelşugat. După acest ritual, se organizează un joc, la care sunt invitate şi fetele. Sărbătorea este încheiată, de obicei, acasă la unul dintre Ioni, iar acesta îşi cinsteşte prietenii cu băutură şi colaci.Acestea sunt doar câteva din sărbătorile și obiceiurile minunate a poporului nostru, fiecare adaptate după specificul regional și toate aducând un mesaj de pace, bunăvoință și speranță. Vă dorim să trăiți din plin acestă atmosferă curată, oriunde v-ați afla. 

Sărbători Fericite și un An Nou îmbelșugat!

Surse:

http://folclornepieritor.blogspot.it/2012/12/sarbatori-de-iarna-in-satul-romanesc.htmlhttp://www.allbasarabean.ro/colindatul.html

Continuă