vineri, 4 octombrie 2013

Duminică 13 octombrie 2013, începând cu ora 14, la Academia Română din Roma, Asociația Părinților Români din Italia vă invită la spectacolul ”Cealaltă Românie”, organizat în colaborare cu Ambasada României în Italia și Academia Română. Printre invitații speciali se numără Ansamblul Arțăraș, tânărul talent Diego Raita și cântăreața Ionela Prodan.



Reevocăm cu această ocazie valorile familiei.

Familia e un lucru, agregatele juridice sunt altceva. Legitime, dar altceva.
Revendicăm sensul natural al familiei: Bărbat, Femeie, Copii.

Familia ca nucleu organic și încât comunitate, reprezintă la scară mică idea care într-o ordine mai mare este reprezentată de Stat. Familiile solide și sănătoase, întemeiate pe adevăratul și sacrul simnificat Tradițional care ele reprezintă, sunt evidentul reflex a unui Stat care funcționează și care servește ca ghid permițând poporului său să vadă în el fructele sacrificiilor cotidiane. As. Dacia









0 commenti:

Trimiteți un comentariu