Ziua Independenței Republicii Moldova - Giornata dell'indipendenza della Repubblica Moldova

Astăzi se sărbătorește Ziua Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică. Mulți dintre concetățenii noștri - patrioți moldoveni - uită sau nu cunosc care au fost de fapt năzuințele poporului în a-și declara independența față de imperiul socialist. Exact cu doi ani înainte, pe data de 27 August 1989, 750 de mii de basarabeni se aflau în Piața Marii Adunări pentru a cere reîntoarcerea la identitatea lor furată și călcată în picioare, dreptul de a se numi Români și de a numi limba lor Română cu numele ei. Deci, Declarația de Independență a fost adoptată în contextul re-trezirii românilor din Basarabia și voinței lor de a se reîntoarce la firesc.
Dorul nebun de patria mamă, de limbă, de cultură era resimțit de toți, din toate satele și orașele Moldovei oamenii au parcurs pe jos zeci de chilometri pentru a îmbrățișa frații lor de peste Prut la Podul de Flori. În aceste circumstanțe declarația de independență a fost doar primul pas spre reîntregirea neamului românesc a cărui parte de est a fost ruptă și înstrăinată și nicidecum o sterilă declarație de suveranitate a unei provincii, a unei populații fără nume și suflet. Independența a fost concepută ca un act instrumental, un prim pas spre reîntoarcerea la normalitate.
Din păcate acea declarație a fost trădată de nenumărate ori de-a lungul anilor, putem lua ca exemplu schimbarea numelui limbei române în limba noastră, maternă, moldovenească, etc. Acesta a fost unul dintre terenurile pe care comuniștii, apărătorii statalității, au luptat vehement și nu degeaba, prea bine au învățat de la tovarășii lor sovietici că pentru a subjuga un popor trebuie întâi să-i răpești sufletul. Au reușit din păcate în intențiile lor, ne-au furat întâi esența, apoi speranța, apoi au mâncat toate resursele acestui colțișor de pământ.
Astăzi apărătorii independenței sterile, conștient sau inconștient, continuă să apere nimicul, golul, aducând apă la moara politicienilor corupți. Poate un copil fi independent de mama sa? Poate un om fi independent de sufletul său? Poate un popor fi independent de istoria, de strămoșii, de limba sa!? Rezultatul acestei independențe e astăzi sub ochii noștri. Au trecut 24 de ani iar noi rămânem înstrăinați astfel continuînd opera sovieticilor. Necătând la toate acestea speranța noastră, a tinerilor, e încă vie, sufletul de altfel nu poate muri și ce ne-a fost însuflat în inimi de părinți și bunei a prins rădăcini și crește. Nu, noi nu am uitat de cine și de ce am cerut independență!

Podul de Flori - 6 mai 1990.  Ponte di Fiori - 6 maggio 1990

                                    Podul de flori - 11 Iulie 2015.  Ponte di Fiori - 11 luglio 2015

Oggi si festeggia la Giornata dell'Independenza della Repubblica Moldova dall'Unione Sovietica. Molti dei nostri connazionali - patrioti moldavi - dimenticano o non conoscono quali sono state le aspirazioni del popolo nel dichiarare la sua indipendenza dall'impero socialista. Esattamente due anni prima, il 27 agosto 1989, 750 mila bessarabi si trovavano nella Piazza della Grande Adunanza Nazionale (PMAN) per chiedere il ritorno alla loro identità rubata e calpestata, il diritto a chiamarsi romeni e a chiamare la loro lingua romena col suo nome. Dunque la Dichiarazione d'Indipendenza è stata adottata nel contesto del risveglio dei romeni di Bessarabia e della loro volontà di ritornare allo stato naturale delle cose.
La grande mancanza della patria, della lingua, della cultura era sentita da tutti, da tutti i paesi e le città della Moldova la gente ha percorso decine di chilometri a piedi per riabbracciare i fratelli da oltre il Prut al Ponte di Fiori. In queste circostanze la dichiarazione di indipendenza è stata solo il primo passo verso la riunificazione del popolo romeno la cui parte dell'est è stata strappata ed estraniata ed in nessun caso una sterile dichiarazione di sovranità di una provincia, di una popolazione senza nome ne anima. L'indipendenza era concepita come atto strumentale. Purtroppo quella dichiarazione è stata tradita innumerevole volte nel corso degli anni, possiamo prendere ad esempio il cambiamento del nome della lingua romena in lingua nostra, materna, moldava ecc. Questo è stato uno dei terreni sui quali i comunisti, difensori della statalità, hanno lottato più arditamente e non inutilmente, troppo bene sapevano dai loro compagni sovietici che per soggiogare un popolo devi prima strappargli l'anima. Sono riusciti purtroppo nelle loro intenzioni, ci hanno rubato prima l'essenza, poi la speranza e poi hanno mangiato tutte le risorse di questo pezzetto di terra.
Oggi i difensori dell'indipendenza sterile, consapevolmente o meno, difendono il nulla, il vuoto, portando acqua al mulino dei politici corrotti. Può essere un bimbo indipendente da sua madre? Può essere un uomo indipendente dalla sua anima? Può essere un popolo indipendente dalla sua storia, dai suoi antenati e dalla sua lingua? I risultati di questa indipendenza sono sotto i nostri occhi: sono passati 24 anni e noi rimaniamo estraniati continuando così l'opera dei sovietici. Nonostante tutto ciò, la nostra speranza, dei giovani, è ancora viva, l'anima d'altronde è immortale e ciò che ci è stato trasmesso dai nonni e genitori ha preso radici e cresce. No, noi non abbiamo dimenticato da chi e perché abbiamo chiesto l'indipendenza.

Marcela Ciobanu
27/08/2015

Continuă

"Limba romană în străinie" de Eugenia BULAT

”Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră”.

Mihai EMINESCU

Risipiți prin lume

iar, de vântul estic,

cine să ne-adune,

cine să ne-aline?...

o, când lumea mare

ne încape-anume,

ca să ne înghită

făr’ pământ și nume?...

Pruncii noștri, dulcii,

gângurind cuvântul,

pe când rotunjescu-l,

latinesc, dar altul,

mierea limbii mamei

cine să le-o-ntoarcă,

fagurii ce urcă

sobri spre înalturi?...

Cine să-ntregească

sufletul, rotundul,

rostogol prin lume

ca o disperare?...

Dacă n-ai rostire,

n-ai nici chip pe lume,

plantă ești,

ființă necugetătoare.

Nu-i comoară-n lume

ca să-ți dea seninul,

liniștea și pacea

soarta und’ -te-ar duce;

somnul cel de leagăn,

tihna cea din urmă,

e-n pamantul țării,

logosul ei dulce.

Mantie regală,

înstelată-n perle,

și coroană demnă

vei purta în lume

doar prin limba mamei,

limba ta maternă,

tu ce ești născutul

din a ei genune.

Suveran pe viață, suveran pe moarte,

sceptrul ei te face:

Limba cea Română.

***

Continuă

Conferinta cu ocazia a 75 de ani de la cedarea Basarabiei

 

 

Conferenza in occasione del 75° anniversario della cessione della Bessarabia e della Bucovina del Nord da parte della Romania: tra storia, attualità e prospettive future. L'evento si è svolto 3 luglio a Roma, presso il Centro Studi italo-francesi dell'Università di Roma Tre.

 

Album foto.

 

 

 

Continuă

Concert de solidaritate pentru "Doposcuola" - Concerto di solidarietà per il doposcuola

Aseară, 16 mai la biserica Santa Rosa da Viterbo din Roma a avut loc Concertul de binefacere promovat de Asociația "Gelsomino" în favoarea Serviciul extrașcolar pe care îl dezvoltă în zona Roma Nord adresat în special copiilor din familiile imigrante sau dezavantajate. Concertul a fost oferit de Coro della Collina condus de maestrul Dodo Versino un cor a cappella fondat în 2013 care a adus un repertoriu de cântece populare regionale italiene precum "Non potho riposare" un cântec popular de dragoste din Sardegna sau "La sacra spina", adevărate perle a tradiției interpretate extraordinar. Prezenți voluntarii printre care Maria Grazia Onorato - componentă a corului împreună cu tatăl său Giorgio Onorato care a interpretat cântece vechi romane ca "Tu che m'hai preso il cuor" de Claudio Villa și "Er barcarolo romano" aducândune atmosfera orașului etern de altădată. De asemenea au fost prezenți câțiva părinți a copiilor și prieteni din comunitatea română printre care Constantin Sorici și tânărul pianist Diego Raiță. 

Tatiana Ciobanu, membră a Asociației Gelsomino a ținut un discurs de încheiere: "Vocile italienilor în lume, misiunile italiene aduc un mesaj de pace și umanitate, nu dronele. Vocea acestui cor dă demnitate adevăratei Italii. Când plecăm din țările noastre știm că facem o daună dar încercăm să reconstruim ceva, aici am vrut să reconstruim solidaritatea satului, multe dintre familii și voluntari au deschis ușile caselor lor, au devenit bunei, mătuși pentru copilașii din zonă. Mulțumim lui Don Piero care ne-a primit în parohia sa, lui Claudio Marinali care ne-a primit ani de zile în sediul PD, lui Carlo Cicolani care ne susține cu Rotary Club și tuturor celor care au fost prezenți și au adus contribuția lor în această seară. Lumea are nevoie de Italia, de armonie, frumusețe și pace."

Alți voluntari:

Alessandra Dell'Alba
Linda Garbarino

Cristina Stamerra

Brunella Verzegnassi

Cristina Tuzzato

Maria Grazia Onorato

Silvia Sassi

Ieri sera, 16 maggio nella chiesa di Santa Rosa da Viterbo di Roma si è svolto il concerto di beneficienza promosso dall'Associazione Gelsomino a favore del Doposcuola che l'associazione svolge a Roma Nord nelle scuole di Vibio Mariano e Sesto Miglio rivolto specialmente ai bambini di famiglie immigrate o svantaggiate. Il concerto è stato offerto dal Coro della Collina diretto dal maestro Dodo Versino, un coro a cappella fondato nel 2013 che ha portato un repertorio di canzoni popolari regionali come "Non potho riposare" una canzone d'amore dalla Sardegna e "La sacra spina", vere perle della tradizione interpretate straordinariamente. Presenti i volontari tra i quali Maria Grazia Onorato, componente del coro, assieme al padre Giorgio Onorato che ha interpretato vecchie canzoni romane come "Tu che m'hai preso il cuor" di Claudio Villa e "Er barcarolo romano" portandoci l'atmosfera della città eterna di una volta. Sono stati presenti anche alcuni genitori e amici dalla comunità romena ta cui Constantin Dorici e il giovane pianista Diego Raita. Tatiana Ciobanu, membro dell'Associazione Gelsomino a tenuto il discorso di chiusura: "Le voci italiane nel mondo, le missioni italiane portano un messaggio di pace e umanità altro che droni. La voce di questo coro da dignità alla vera Italia. Quando lasciamo i nostri paesi sappiamo di fare un danno ma cerchiamo di ricostruire qualcosa, qui abbiamo voluto ricostruire la solidarietà del villaggio, molte delle famiglie hanno aperto le porte delle loro case, sono diventate nonni e zie per i bambini della zona. Ringraziamo Don Piero che ci ha accolti nella sua parrocchia, Claudio Marinali che per anni ci ha ospitati nella sede PD, Carlo Cicolani che ci sostieni con il Rotary Club e tutti quelli che sono stati presenti e hanno portato il loro contributo questa sera. Il mondo ha bisogno dell'Italia, di armonia, bellezza e pace".

Altri volontari:

Alessandra Dell'Alba

Linda Garbarino

Cristina Stamerra

Brunella Verzegnassi

Cristina Tuzzato

Maria Grazia Onorato

Silvia Sassi

Continuă

Lettera al Presidente della Dante Alighieri: L’italiano, la lingua più discriminata d’Europa

Pubblichiamo di seguito la lettera di un nostro membro attivo rivolta ad Andrea Riccardi, neo-presidente della Società Dante Alighieri, inerente il rispetto del plurilinguismo europeo. Da anni, infatti, la nostra associazione promuove l'idea della pari dignità delle lingue europee all'interno del progetto comunitario che oggi, stando agli stessi funzionari europei, vede il dominio di alcune lingue su tutte le altre in barba a tutti i Trattati e Regolamenti. 

Egregio Professore e Presidente della Dante Alighieri, mi chiamo Stefan Caliman e ho concluso da poco, presso l'Università Roma Tre, la laurea magistrale in Scienze Politiche, Studi Europei, con una tesi sul "Plurilinguismo nel processo decisionale comunitario". Ho letto con molto interesse la Sua intervista pubblicata sul Messaggero del 14 Aprile scorso in cui mi trovo completamente d'accordo con Lei quando dichiara che “Non investire sulla lingua italiana è come volere un Paese muto” ma sopratutto quando sostiene che "L’italiano ha bisogno di nuovi ponti per la sua diffusione e il suo approfondimento nel mondo." Per quanto riguarda quest'ultimo punto, vorrei attirare la Sua attenzione sulla dimensione europea della lingua italiana che risulta essere, senza dubbio alcuno, la più discriminata di tutte le lingue dell'Unione Europea. L'italiano, infatti, pur essendo la lingua di uno dei 4 grandi Stati Membri dell'UE e pur godendo dello status di lingua ufficiale e di lavoro dell'Unione, ai termini del Regolamento CE 1/58, è stata arbitrariamente esclusa dalla rosa delle lingue di lavoro di uso corrente, riservato al francese, inglese e tedesco, in seno alla Commissione Europea, senza peraltro che un qualsiasi tipo di criterio di discriminazione fosse stato enunciato. Come giustamente Lei precisa nell'intervista, l'italino è anche la quarta lingua più studiata al mondo grazie alla sua cultura, alla musica, al design, allo stile, al modo di vivere degli Italiani, all’accesso che dà all’immenso patrimonio culturale e spirituale che l’Italia possiede. Di questo si dovrebbe tener conto a livello europeo, dove le lingue che veicolano, ciascuna, una specifica forma mentis, forgiata dalle rispettive culture e dalle qualità proprie, intrinseche, della lingua, dovrebbero venire utilizzate, in quanto lingue di concezione delle politiche comunitarie, nella redazione dei Regolamenti, delle Direttive, degli Accordi, dei Libri Bianchi, al fine di trasmettere e diffondere una visione del Mondo europea, poliedrica e umanista, e non già attenersi a dei clichés stereotipati, che arrivano da fuori, impregnati dalle priorità dell’economia e della finanza, del profitto ad ogni costo, che stanno esautorando lo stato e lo stato di diritto. Al contrario e ormai da tempo, la lingua italiana, in seno alle istituzioni europee, nel processo di concepimento delle politiche è totalmente discriminata e ostacolata nel suo ruolo di partecipazione e contribuzione alla creazione di un’Europa comunitaria impregnata di una cultura e dei valori comuni e condivisi, tanto da spingere alcuni funzionari italiani al grido d'allarme.

Signor Presidente, a livello europeo, dove si adottano politiche e regolamentazioni i cui effetti ricadono direttamente sulla vita quotidiana dei cittadini, i funzionari italiani, che partecipano ai gruppi di lavoro e sovente anche i Ministri, sono obbligati ad assistere a riunioni di alto livello tecnico senza poter usare la propria lingua e godere del servizio di interpretariato. Ancor peggio per quanto riguarda i concorsi di assunzione presso le istituzioni comunitarie, che si fanno solo in francese, inglese e tedesco, e dove l’italiano è scomparso a tal punto che i bandi di concorso non vengono neanche annunciati nella Gazzetta Ufficiale dell’Unione di lingua italiana. La questione linguistica europea ha bisogno di persone autorevoli che riportino la lingua di Dante al posto che le spetta, ovvero tra le prime lingue del Mondo ma sopratutto dell'Europa. Attualmente, con motivazioni economicistiche del tutto infondate e con rigiri di vario genere, l'italiano, lingua di uno dei quattro grandi Stati Membri dell’Unione e Stato Membro fondatore, è trattata alla pari del maltese, dell’estone e del lettone allorché il suo livello è quello delle grandi lingue di cultura dell’Europa e del Mondo. La struttura dell’italiano, in particolare per quanto riguarda il linguaggio giuridico, quello delle Leggi e dei Regolamenti, è strettamente legata alla cultura classica, al diritto romano, al diritto canonico, ai codici napoleonici, alla tradizione giuridica continentale, tutti elementi essenziali della nostra concezione del diritto e della società. Signor Presidente, La prego di trovare, in allegato, copia della mia Tesi sul "Plurilinguismo nel processo decisionale comunitario" dove ogni punto di cui Le ho scritto viene approfondito. In attesa di un Suo apprezzatissimo riscontro Le porgo i miei più calorosi auguri per la nomina a Presidente della Società Dante Alighieri e rimango a disposizione per qualsiasi eventualità.

Stefan Caliman

Continuă

Aniversarea a 750 de ani de la nașterea lui Dante Alighieri

Vien dietro a me, e lascia dir le genti:

sta come torre ferma, che non crolla

già mai la cima per soffiar di venti.
(Purgatoriu, cântul V)

Astăzi în Senatul italian au început manifestațiile dedicate celei de a 750a aniversări de la nașterea sublimului poet Dante Alighieri care s-a născut în această lună a anului 1265. Filozof și om politic florentin rămâne cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale Dante este de asemenea primul mare poet de limbă italiană. Opera lui este într-adevăr universală în timp și în spațiu, el fiind unul din pilonii spiritualității occidentale prin profundul său sentiment creștin și sensul înalt a Tradiției romane. Fiu al timpului său, născut într-o epocă de profunde schimbări în care contrapunerea între pontificat (susținut de guelfi) și imperiu (susținut de ghibellini) se face mai aprigă și se suprapune conflictelor interne între vechea nobilime și noua aristocrație organizată în corporații. Dante, om de acțiune, și spirit aprins se angajează în viața politică turbulentă din Florența, afiliinduse fracțiunii "Guelfilor albi" care se împotriveau influenței papei Bonifacio al VIII-lea. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu, fracțiunea „negrilor” preia puterea politică în Florența, lui Dante i se interzice prezența în oraș și este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Astfel în anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată în orașul său natal. Dar sub pana mărețului poet și această experiență devine nemuritoare. Cine din cei exilați de bună voie sau nu n-ar împărtăși aceste versuri?

Tu proverai sì come sa di sale
lo pane altrui, e come è duro calle
lo scendere e ‘l salir per l’altrui scale.
(Paradisul, cântul XVII)

Dante este filosoful și teologul care știe să se înnalțe, făcând abstracție de lumea care-l înconjoară spre cercetarea celor mai înalte adevăruri. Un mare artist și observator al omului și a realității istorice ce a știut să picteze cu măiestrie toate trăsăturile, luminile și umbrele sufletului uman precum Giotto, un alt geniu a acelui timp norocos, a redat trăsăturile fizice a omului și a naturii. De altfel cei doi s-au născut pe aceleași meleaguri, au făcut parte din același generație și ambii au fost Maeștri în propria artă și mentori exercitând o profundă influență asupra proprii epoci. Cei doi au împărtășit dorința vie de a reprezenta oamenii și lumea așa cum sunt cu capacitatea lor de a reproduce realitatea în mod cât mai verosimil. Realismul lor însă nimic nu are de împărtășit cu realismul modern, științific, nefiind un scop în sine ci un parcurs învăluit în lumină ce duce spre inima lui Dumnezeu. Cercetarea lor răspunde dorinței de a înțelege semnul trascendenței în imanență, de a cunoaște adevărul superior prin observarea manifestării sale pământești, situând astfel arta lor la granița sublimă între vizibil și invizibil, între realitățile pământești și cele cerești.

Faptul că D. Alighieri a fost adînc cufundat în apele turbulente ale timpului său nu-l face mai puțin actual și universal, din contra. În articolul de sinteză "M. Eminescu, poet naţional" (1964) George Călinescu afirma: „Universalitatea unui poet, când n-o confundăm cu efemera notorietate, este împrejurarea prin care opera sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi ale ţării unde a luat fiinţă şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Pentru cei care au evadat astfel din contingenţele imediate, noţiunile de clasicism, romantism pierd orice sens. Însă universalitatea fiind un punct cosmic al unei verticale pe pământ, iar nu o abstracţie, orice poet universal este ipso facto un poet naţional. Homer era grec, Dante florentin, Shakespeare englez, extirpaţi din opera lor ceea ce e concret etnic, sublimele îngustimi dacă vreţi, şi totul rămâne inert şi fără puls. Universalitatea este o inimă individuală, puternică şi sonoră ale cărei bătăi istorice se aud pe orice punct al globului precum şi-n viitor”. Îi fac ecou versurile dantești a lui Eminescu:

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rau și ce e bine
Tu te-ntreaba și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

Opera poetului sublim este și rămâne în veci un izvor inepuizabil mai ales într-o epocă în care progresul tehnologic și științific iau prin surprindere o umanitate nepregătită, incapabilă să se reconecteze trecutului și să se proiecteze spre viitor fără fracturi. Funcția instrumentală a științei și a tehnicii s-a răspândit până a influența și aspectele morale ale civilizației. Tinerii sunt educați intr-o lume în care se aleargă spre obținerea bunurilor materiale și pozițiilor sociale, banii sunt un metru a valorii iar lupta fără scrupule și întrecerea nesănătoasă cu semenii este încurajată ca mijloc a succesului. Progresul care trebuia să înnalțe omul devine astfel un mijloc de distrugere și sursă de noi sclavii.
Massimo D'azeglio scria la jumătatea anilor 1800 în plină Revoluție industrială: "Adevăratul progres a umanității nu constă în mașinile cu aburi, ci în forța crescândă a simțului de adevăr și dreptate." Acest sens al adevărului e pus tot mai mult în pericol. Dante ne învață astăzi ca și atunci că dacă viața este o luptă ea trebuie înfruntată cu un bagaj de valori cărora trebuie să rămânem mereu fideli pentru a nu pierde respectul, dragostea și umanitatea.

Asociația Dacia

Continuă