Crăciunul și solstițiul de iarnă

Mergând prin oraș în aceste zile nu putem să nu observăm acea particulară atmosferă de bucurie care, în fiecare an, anticipă sosirea Crăciunului. Din ce în ce mai des însă, în imaginariul modern, această sărbătoare este trăită exsclusiv sub aspectul comercial și material în timp ce adevăratul său semnificat trece pe planul al doilea.

Cu progresiva îndepărtare a omului de natură, acesta a devenit din ce în ce mai indiferent față de ciclicitatea naturii și față de multiplele sale manifestări. Marea majoritate a persoanelor trăiesc succesiunea sezoanelor doar pentru că își dau seama de schimbarea temperaturii și, în cazul în care mai sunt obișnuiți să o facă, pentru că observă în natură niște schimbări evidente.

Dar totuși ce legătură există între lumea naturii cu ciclicitatea sa și o sărbătoarea aparent legată de obiceiurile populare și de religie precum Crăciunul?

Aspectul cel mai important, care nu este deloc cazual, e că Crăciunul se sărbătorește în proximitatea unui alt eveniment foarte important, cel al solstițiului de iarnă, care cade pe 21 decembrie. Solstițiul de iarnă este un eveniment de o deosebită importanță deoarece este ziua cea mai scurtă din an, în timpul căreia Terra se află în punctul cel mai îndepărtat de soare în ciclica sa rotație în jurul acestuia, și în consecință noaptea este cea mai lungă din an.

Pentru toate popoarele antice, acest period al anului asuma un fundamental aspect simbolic, de natură esoterică. De fapt, începând cu a doua zi de după solstițiu, zilele încep din nou pe nesimțite să se lungească, simbolizând victoria soarelui asupra întunericului și întoarcerea perioadei de lumină, care va atinge apogeul în solstițiul de vară, cea mai lunga zi a anului. În timpul celei mai lungi nopți al anului, prin urmare, atunci când lumina părea să fi lăsat definitiv spațiu întunericului, în antichitate se aprindeau focuri propice aceastei victorii și renașteri.  Acest eveniment, însă, nu era trăit exclusiv ca unul de natură exterioară, ci era un moment în care fiecare se oprea și se gândea asupra persoanei și activităților proprii, făcând o sinceră critică introspectivă, urmată de celebrarea acestei renașteri de lumină în noi înșine. „Precum în cer așa și pe Pământ” ne învață rugăciunea Tatăl Nostru, care ne comunică principiul potrivit căruia există o legătură de corespundență între macrocosmos și microcosmos, adică între ordinea universală și ordinea din sufletul omului.

Victoria luminii asupra întunericului, prin urmare, stabilește o dobândită și o reînnoită stare de a fi, care după ce s-a debarasat de cele mai întunecoase aspecte pe care acesta le adăpostea, este gata pentru a mărșălui spre o lume mai luminoasă cu energii spirituale împrospătate.

Astăzi, însă, așa după cum scrie Mircea Eliade, ”experienţa religioasă a populațiilor urbane nu mai este „deschisă“ spre Cosmos, fiind una strict personală; mântuirea este o problemă între om şi Dumnezeul său; [..]. Cosmosul nu mai are însă nici un loc în relaţia om–Dumnezeu–Istorie, ceea ce înseamnă că Lumea nu mai este simţită, nici măcar de creştinul autentic, ca o lucrare a lui Dumnezeu”.

Cu aceste câteva rânduri sperăm să fi contribuit într-o mică măsură la menținerea în viață a sensului și semnificației a ceea ce este, probabil, momentul cel mai important al anului, cu speranța că această conștientizare va crește și va îndepărta materialismul care a pus stăpânire pe această Sfântă Sărbătoare și cu certitudinea că un om care se vrea în armonie cu Natura nu poate să nu-l recunoască.

Asociația „Dacia”

Articol publicat în Gazeta Basarabiei.