Grigore Vieru - In memoriam

Îl comemorăm astăzi pe poetul Grigore Vieru, personalitate marcantă a literaturii române din Basarabia, simbol al iubirii de mamă, țară, limbă și popor.

În anii ’80, Grigore Vieru s-a implicat activ în Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabiei, reprezentând o voce puternică în procesul de trezire a conștiinței naționale. Poetul a participat și la dezbaterile celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem al RSSM, contribuind la adoptarea hotărârii prin care se declara limba română ca limbă oficială și revenirea la scrierea latină.
A fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular și un lider activ al Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Vieru a participat și la dezbaterile celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, contribuind la adoptarea unor hotărâri prin care se declară limba română ca limbă oficială și revenirea la scrierea latină. Activitatea sa a fost recunoscută și pe plan internațional: în 1989, Grigore Vieru a fost numit Membru de Onoare al Academiei Române care l-a nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 1992.
La 18 ianuarie 2009, s-a stins din viață în urma unui accident rutier urmând astfel tragicul destin al soților Doina și Ion Aldea Teodorovici, decedați în circumstanțe asemănătoare în 1992.
În noiembrie 2009 a fost publicată cartea “Il Nimbo di Rugiada” - o culegere din poeziile sale traduse în limba italiană de Tatiana Ciobanu, Valentina Corcodel și regretata profesoară Claudia Lupașcu, volumul fiind îngrijit de poetul italian Francesco Baldassi, editor Ana Manole.

 

Grigore Vieru - Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc

Cum te blesteamă unii, vreau să zic,

La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ar muri,

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc.

Vei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă,

Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii.

Continuă

Basarabia: perpetuarea unui genocid identitar la hotarele latinității est-europene

 "CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini" de Eugenia Bulat ─ o carte de istorie orală, o carte-document, care ne teleportează în tumultul anilor de început ai Renașterii noastre Naționale, 1989-1991, ─ ani de mari așteptări și vrednice realizări în lupta noastră pentru identitate și spiritualitate românească: dreptul la limba română, înveșmântată în haina ei firească, ─ alfabetul latin, dreptul la Tricolor, la istoria noastră adevărată, la credința strămoșească etc.

O carte binevenită, scrisă și editată la momentul potrivit, nu doar de un martor ocular, ci de un veridic actant al evenimentelor de început ale Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din Basarabia. Îmbrățișarea autoarei volumului, dimpreună cu Diaspora românească de la Roma și a oaspeților ei de la Cluj, îmbrățișarea acestui volum reprezentativ pentru tot ce s-a întâmplat în acei an în provincia românească înstrăinată de către ambele ambasade-surori ─ cea a României și cea a R. Moldova în Cetatea Sfântă, ─ ne onorează și ne obligă, lucrurile stând anume așa cum a afirmat dna Ambasador Gabriela Dancău: ”Ziua Limbii Române este un bun prilej pentru a reflecta asupra coeziunii naționale și asupra a ceea ce ne unește”, or, cum a afirmat dl Anatol Urecheanu, Ambasadorul R. Moldova la Roma: ”Istoria este ciclică, astfel că ea se va repeta când va veni timpul”.

Ne întrebăm doar în ce măsură poate fi potrivit sau corespunzător pentru o așchie de popor atât de hăituită în istorie să mai suporte calvarul înstrăinării de Patria-Mamă, cât de potrivit sau corespunzător este azi ca Basarabia să mai poarte pe proprii umeri și vecinătatea unui cumplit conflict militar, cu toate consecințele sale în plan local și global. Ne întrebăm împreună cu scriitorul român din Basarabia, Ion Hadârcă, citat pe coperta a 4-a a volumului "CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini": "Pentru ce ni s-a dat acest strașnic canon de teroare a istoriei?" Așteaptă răspuns și întrebarea-cheie care frământă toată suflarea românească și, în mod special, pe cea din Mica Românie ─ R. Moldova: a fost sau nu posibil miracolul Re-Întregirii?!...
Citat în volum, în interviul realizat de către autoare cu același Ion Hadârcă, poet și om politic (dar și cel dintâi lider al Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din Basarabia), constată cu amărăciune: "După tot ce s-a întâmplat cu noi, după euforia victoriilor de-o clipă și amarul eșecurilor în lanț, după umila mea experiență în Parlamentul României și după lectura multor surse istorice, monografii și mărturii ale politicienilor dâmbovițeni, pot afirma doar că răspunsul nu era la noi. Era la București, la Poartă, la Moscova, la Washington sau nu mia știu unde. Și nu știu dacă mai are rost frământarea. Este un punct de vedere subiectiv, ca și această deducție subiectivă valabilă doar pentru mine personal: n-am știut la începuturi, cu siguranța neinițiatului, că sunt cucuie care se adună nu doar în cădere, dar și în urcuș. Ultimele cu mult mai grele și mai dureroase decât primele.

"Conștientă de faptul că nu aș avea niciun drept moral la replici sau obiecții în fața generației care și-a sacrificat tinerețea pentru a reîntoarce așchiei de neam înstrăinat de matcă adevărul istoric și științific (dar anume pentru a-i lua din povara gândurilor), îl voi contrazice pe scriitorul Ion Hadârcă, convinsă că frământarea sa nu e deloc o viziune personală asupra stării lucrurilor, iar cucuiele vin, de fapt, în urma implicării unei populații căreia i s-a negat dreptul la propria identitate, drept cerut în genunchi, ─ o populație care, în rezultatul acelei mari bătălii pentru revenirea la grafia latină și limba română, așa și nu a fost acceptată în spațiul ce ține de trecutul milenar al devenirii sale naționale. Autoare volumului ”CĂLĂRAȘII” amintește de deputatul Ilie Bratu, unicul care a spus franc, în timp ce se vota Declarația de Independență a R. Moldova: ”Statul acesta e mort din fașă!”, iar acești peste 30 de ani de falsă independență anume acest lucru și l-au demonstrat.
De fapt, și la cele de mai sus s-ar putea face câteva obiecții: acest Stat este mort cam pentru 97% din populație, dar, pentru cele 3% din populație, cele care beneficiază de bunăstare și protecție din partea structurilor statale moldovenești, acest Stat este chiar destul de viu și de funcțional! Și, de preferat pentru ei, bineînțeles, cât mai adâncit în veșnicie; cu tentaculele sale oligarhice de comuniști metamorfozați în baroni, am adăuga. (Mai este o dovadă a nonsensului, precum și a nonsensului neutralității acestui stat, ─ una care sper să nu se adeverească niciodată: în condițiile actuale, o mică explozie în spațiul celui mai mare depozit de arme din Europa, cel de la Cobasna, ar putea provoca o tragedie gen Hiroshima și Nagasaki, aceste deșeuri fiind demult netransportabile. Iată atunci s-ar înțelege că ”copilul ilegitim” al lui Ribentropp și Molotov nu e numai viu dar și sinistru de șotios. Și s-ar conștientiza, în sfârșit, pericolul pe care îl poate crea o clasă politică incompetentă și coruptă, în fuga după bani și putere, pentru că anume așa s-au demonstrat a fi guvernele ieșite din mantaua lui Ilici, ─ toate, de la Voronin și până la Dodon.) Rămânem cu marele regret că, alături de Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor staliniste și comuniste nu s-a adoptat și Legea lustrației. Avea dreptate Paul Goma: ”Tot ce vom făuri în viitor, va fi pătat de amprenta Ciumei Roșii!” Adevăr valabil pentru ambele state românești.
În pofida faptului că starea românismul în Basarabia se încadrează perfect în logica lui Otto von Bismarck: "Revoluțiile le gândesc visătorii, le înfăptuiesc fanaticii, dar profită de ele ticăloșii", nimic nu a putut stăvili acea valul conștientizării propriei identități în spațiul dintre Prut și Nistru. A fost forța descrisă atât de bine de poetul Dumitru Matcovschi în ”Glosa în metru eminescian”:

Este-o forță ca o torță
Ce ne poartă către-o poartă,
Peste toate este-o forță,
O credință și o soartă.
Solitar hotar de creste
Ce ne-adună împreună;
Ce-i poveste, nu-i poveste,
E istorie comună.
Drumul nu-i ușor se-ntâmplă.
Dar a fost ușor vreodată?
Doare frunte, doare tâmplă.
Doare inima bărbată.
Ce-am fost noi? Tăcere gravă?
Secol desfăcut în două?
Cu trecutul ei de slavă
Lumea niciodată-i nouă.

Narând de la nivelul vârstei înțelepciunii și lucidității și documentându-și amintirile, fixând cutremurătoare mărturii prin intermediul mai multor interviuri solicitate camarazilor de Ideal, celor care au făurit istoria recentă a Basarabiei, conduși cu adevărat de un impuls dumnezeiesc al demnității de neam, poeta Eugenia Bulat ne oferă un document inedit și ne îndeamnă să veghem asupra Adevărului, asupra sacralității acelor începuturi. Este crezul său, la fel precum este și faptul că ”doar atunci când ne vom face datoria cetățenească cu modestie și onestitate față de acest pământ, față de neamul românesc căruia îi aparținem, doar atunci ne vom putea așeza cu sufletul împăcat la Masa Înaltei Judecăți”.

Ambasadorul României în Italia Gabriela Dancău - Ambasadorul R. Moldova în Italia Anatolie Urecheanu

autor: Tatiana Ciobanu

Continuă

Și Dumnezeu a creat femeia - E Dio creò la donna

În concluzie, Dumnezeu a creat femeia ca încununare a creației Sale. Iar ea, la rândul său, creează, conlucrează cu El la nașterea vieții pe pământ, la cultivarea și desăvârșirea sufletului. Bărbatul provine din pământ, femeia din bărbat. Ea îi este asemănătoare, dar diferită, este un “în plus” necesar. Nu este o simplă tovarășă, altfel Dumnezeu ar fi creat un alt Adam, în schimb i-a dat un complement. Ambii sunt făcuți de Domnul și au același rang în planul Creației - după chipul Său i-a făcut - egali în demnitate și responsabilitate, diverși în calități și prerogative.  

Dumnezeu este bărbat și femeie, are calități feminine și masculine dar El este perfect, este Unul. Omul, în schimb, pentru a se perfecționa a fost creat dual: bărbat și femeie. Relația celor doi este una necesară, inevitabilă. Ei sunt destinați să se confrunte și să se întâlnească în diferențele lor. Însăși viața decurge din această întâlnire. 

Aceasta este condiția omului pe pământ și el nu i se poate sustrage. Orice tentativ de a reduce bărbatul la femeie sau femeia la bărbat este menit să eșueze, pentru că este mereu vorba de o scădere, o degradare a ei, sau a lui. Omologarea diferențelor, fabricarea omului unisex, este o caricatură. Desăvârșirea nu se poate atinge decât printr-o valorizare, o întâlnire și o acceptare reciprocă a Celuilalt. 

Femeia făcută de Creatorul Universului pentru bărbat nu este o prietenă, o camaradă sau o logodnică ci este soție. Chiar dacă poate avea și alt rol, indicația Genezei este clară: aceasta este modalitatea relației între cei doi în forma sa cea mai înaltă și naturală. În căsătorie bărbatul și femeia devin un singur trup, aceasta este forma uniunii care cel mai mult se apropie de perfecțiune: o unitate alcătuită din masculin și feminin.

Creazione di Eva, Michelangelo (Cappella Sistina) 

A conclusione, Dio creò la donna come coronamento della Sua opera. E lei, a sua volta, crea, collabora (con-labora) con Dio alla nascita della vita sulla terra, alla cura e al perfezionamento dell’anima. L’uomo viene dalla terra, la donna dall’uomo. Ella è simile ma diversa, è un “di più” necessario. Non è una semplice compagnia, altrimenti Dio avrebbe creato un altro Adamo, invece gli ha dato un complemento. Entrambi sono creati dal Signore e hanno lo stesso rango nella creazione - a Sua immagine li creò - uguali in dignità e responsabilità, diversi in qualità e prerogative. Dio è uomo e donna, ha qualità femminili e maschili ma Dio è perfetto, è Uno. L’uomo, invece, per perfezionarsi è stato creato duale, maschio e femmina. La loro è una relazione necessaria, inevitabile. Essi sono destinati a confrontarsi e ad incontrarsi nelle loro differenze. La vita stessa scaturisce da questo incontro. 

Questa è la condizione dell’uomo sulla terra ed egli non può sfuggirvi. Ogni tentativo di ridurre l’uomo alla donna o la donna all’uomo è destinato a fallire perché si tratta sempre di una diminuzione, di una degradazione di lei o di lui. L’appiattimento delle differenze, la fabbricazione dell’uomo unisex, è una caricatura. Il perfezionamento si può raggiungere solo attraverso la valorizzazione, l’incontro e l’accoglienza reciproca dell’Altro.

La donna fatta dal Creatore dell’Universo per l’uomo non è un’amica, una compagna o una fidanzata ma è la moglie. Pur potendo avere anche un altro ruolo, l’indicazione della Genesi è chiara: questa è la modalità del rapportarsi tra i due nella sua forma più alta e più naturale. Nel matrimonio l’uomo è la donna diventano una sola carne, è la forma di unione che più si avvicina alla perfezione: un’unità fatta di maschio e femmina. 

MC

 

Continuă

Sfinții Trei Ierarhi și Hramul Mănăstirii din Iași

Astăzi sunt sărbătoriți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gura de Aur. Biserica îi pomenește de asemenea separat, pe parcursul lunii ianuarie, însă prăznuirea lor în aceași zi simbolizează unitatea celor trei în cuget și credință și comuniunea tuturor creștinilor. Cei Trei Sfinți au fost și episcopi, sau ierarhi, ai bisericii timpurii (sec. IV) și au avut un rol important în conturarea teologiei creștine și apărărea dogmei Sfintei Treimi, fiecare după harul său particular, lăsând ca moștenire multe lucrări duhovnicești însemnate și cuvântări teologice. Cele mai multe opere, care s-au păstrat până azi, aparțin Sf. Ioan Gură de Aur. 

 

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, o adevărată bijuterie în inima Iașului, își sărbătorește astăzi hramul. Acest sfânt locaș cu o deosebită valoare culturală, a fost ctitorit de către voievodul Vasile Lupu, domn al Moldovei în anii 1634 – 1653. Biserica a fost sfințită în 1639 de către mitropolitul Varlaam, cum mărturisește inscripția votivă 

"...am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gura de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam..."

Tot aici Domnitorul a fondat Colegiului de la Trei Ierarhi - prima instituţie de învăţământ românesc din Moldova, care încă mai funcționa la sfârșitul secolului XIX. În 1874, din comisia de examinare a școlii făcea parte și Mihai Eminescu. 

Locașul se află pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, înconjurat încă de la început de bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Golia și Barnovschi, cărora li s-au adăugat succesiv alte monumente religioase și laice. 

Istoria bisericii este strâns legată de istoria României, a fost arsă și prădată de năvălitori din est și din nord (1650, 1686), zguduită de cutremeure în diferite ocazii și restaurată abea după Războiul de Independență din 1877. Actuală înfăţişare a Mănăstirii se datorează lucrărilor de restaurare ale arhitectului André Lecomte de Noüy, desfăşurate în perioada 1882 -1904, sub domnia regelui Carol I. Majoritatea elementelor decorative interioare au fost donate de regele Carol I şi regina Elisabeta.

 

Aici s-au păstrat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu și aduse de la Constantinopol în anul 1641, că răsplată pentru ajutorul generos pe care acesta îl oferise Patriarhiei Ecumenice. Începând cu anul 1889 moaștele Sfintei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași. Din 1994, biserica s-a redeschis ca Mănăstire având viață de obște. 

 

 

Surse: wikipedia http://www.manastireasftreiierarhi.ro/despre/

 

Continuă

Evento celebrativo dei 162 anni dell'Unione dei Principati romeni

Venerdì, 22 gennaio 2020, l’Ambasciata di Romania presso la Santa Sede, l’Istituto di Lingua romena di Bucarest, assieme all’Pontificio Istituto Orientale (PIO) e l’Associazione Dacia hanno ospitato un evento online, dedicato al162esimo anniversario dell’Unione dei Principati romeni, detta anche Piccola Unità. 

L’evento è stato moderato dalla dott.ssa Eugenia Bojoga, titolare della cattedra lingua e cultura romena presso il Pontificio Istituto Orientale. S.E. l’Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede, Liviu-Petru Zăpârțan, ha rivolto calorose parole di saluto agli ospiti romeni e agli amici italiani presenti, ricordando come il 1859 sia stato il frutto e l’espressione dell’unità dell’identità romena, quell’unità che lo scrittore Mihai Eminescu ha saputo cogliere ed esprimere in modo sublime. 

Anche la direttrice dell’Istituto di Lingua romena di Bucarest, Prof.ssa  Daiana Cuibus, ha tenuto a ringraziare i presenti e a sottolineare la funzione di collante della lingua romena all’interno della nazione ma anche il suo ruolo di ponte per l’amicizia con altri popoli, di cui la cattedra di romeno presso il PIO è un esempio. Gli studenti di romeno presenti all’evento, hanno recitato poesie di Eminescu in lingua romena. Lo scrittore Armando Santarelli, studioso appassionato della cultura romena, ha parlato dei molti parallelismi tra il risorgimento italiano e quello romeno e dell’amicizia che si è instaurata tra i fautori delle due Unità nazionali, citando le parole che Cavour rivolse al Ministro degli Esteri della Moldavia, Vasile Alecsandri, in visita a Torino nel marzo 1859 per annunciare l’Unione.

I Romeni, questi fratelli lontani degli italiani, hanno dato prova di patriottismo ed un esempio di concordia che noi, italiani, siamo pronti a seguire (…). L’Unione dei Principati e la consultazione del voto del popolo è l’inizio di una nuova era nel sistema politico dell’Europa. Esse prepareranno, col loro trionfo, l’unione di tutti gli italiani in un solo corpo, giacchè oggi nessuno può più impedire che il meraviglioso atto compiutosi alle falde dei Carpazi non si realizzi anche ai piedi delle Alpi.
 
L’amicizia tra gli intellettuali e politici italiani e romeni dell’epoca non fu fortuita essendo i due popoli accomunati, oltre che dalla volontà di emancipazione nazionale, da una comune radice culturale latina. 
Lo storico Fernando Crociani Baglioni ha ripercorso insieme ai presenti, la serie di eventi che hanno portato all’unificazione ed il suo consolidamento, prima nella figura del domnitor Alexandru Ioan Cuza e poi del re Carlo I di Romania, della casata dei Hohenzollern-Sigmaringen. 

La dott.ssa Tatiana Ciobanu ha riportato invece alla memoria l’abilità del principe neo eletto Cuza il quale, consapevole della non perfetta conformità della sua doppia elezione allo spirito della Convenzione di Parigi del 19 agosto 1858, riuscì a persuadere i capi diplomatici stranieri della necessità dell’unione per un popolo “che va trasformandosi e che ha soprattutto bisogno d’ordine e di calma nei momenti così difficili di una transizione”. L’Unità è stata una conquista di civiltà per i romeni e rimane una attuale necessità ai nostri giorni. La lungimiranza, il coraggio e la perseveranza delle illustri personalità dell’epoca rimangono per noi una fonte di ispirazione. 

 

Ass.ne Dacia

Continuă

Commemorazione degli eroi della Battaglia di Nikolajewka

Oggi in diverse città italiane si commemora la tragica ed eroica battaglia di Nikolajewka avvenuta in Russia il 26 gennaio 1943 nella quale persero la vita decine di migliaia di soldati, in gran parte italiani ma anche tedeschi, ungheresi e romeni.

A Roma l’appuntamento è a Tomba di Nerone, nel Giardino dei Caduti e Dispersi in Russia, in via Cassia 737. Dove ogni anno partecipano rappresentanti dei caduti, dei dispersi e dei reduci di Russia, delle Forze Armate in servizio e in congedo, delle Associazioni d’Arma.

La campagna di Russia costituì un immenso olocausto per i soldati italiani mal equipaggiati ed inviati a combattere in condizioni disperate. In quella battaglia di 78 anni fa ebbero un ruolo determinante gli Alpini  e il loro eroismo.

Questa tragedia italiana è stata ignorata per molto tempo. Soprattutto è stata ignorata la storia dei prigionieri italiani: furono 60mila e tornarono solo 10mila. Andrebbero inoltre ricordati i dispersi. I 73 cimiteri di guerra italiani sono stati fatti distruggere da Stalin e su di essi era stato costruito, offendendo i più elementari principi umani e civili.

Molti libri raccontano di quelle pagine di storia e va almeno citato Giulio Bedeschi, medico-scrittore, reduce di Russia, con il suo libro Centomila gavette di ghiaccio. Una testimonianza altissima, di grande valore morale oltre che letterario, è altresì Sergente nella neve di Mario Rigoni Stern che fu sfamato dai russi durante la ritirata. Un’opera particolarmente avvincente è il poema di Elia Marcelli (Roma 1915-1998). Egli partecipa a quattro campagne di guerra come sottotenente di complemento: Francia, Jugoslavia, fronte greco-albanese e Russia. Così nasce il poema Li Romani in Russia, scritto in dialetto romanesco, che ricostruisce, con la forma tipica del genere epico, e cioè le ottave classiche, la campagna di Russia

La perdita della memoria storica porta ad un arretramento della civiltà, per questo bisogna ricordare le sue pagine anche, forse ancor di più, quelle dolorose. 

Continuă